Un ieșean mort de beat, resuscitat după ce a căzut într-o groapă de 4 metri!
Un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost adus la Spitalul Municipal Paşcani după ce luni dimineaţa a fost găsit într-o groapă de pe strada Crizantemelor, care avea o adâncime de aproximativ patru metri.
Pentru salvarea sa, au intervenit şase pompieri din cadrul Secţiei Paşcani, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, împreună cu echipajul medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean. „Victima era iniţial inconştientă. Persoana a fost extrasă de pompieri şi predată echipajului medical, iar manevrele de resuscitare au fost efectuate cu succes”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, Georgică Onofreiasa.
Bărbatul a fost resuscitat timp de aproximativ 20 de minute, după care a echipajul de la Ambulanţă l-a transportat la spital. Intervenţia s-a desfăşurat în condiţii de maximă siguranţă, pompierii asigurând zona şi sprijinind echipajul medical pe tot parcursul acordării primului ajutor. „Pacientul a fost găsit în stop cardio-respirator. El se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o alcoolemie de peste 300 mg/dl. În prezent, se află în comă post-resuscitare, iar rezultatele investigaţiilor imagistice (CT) sunt aşteptate pentru a stabili diagnosticul complet şi prognosticul”, a declarat dr. Delia Molocea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Paşcani. Laura RADU