Varujan Vosganian s-a retras din cursa pentru Premiul Național de Proză „Ion Creangă"
* președintele Uniunii Scriitorilor din România a refuzat nominalizarea la una dintre cele mai importante distincții literare din țară, invocând discreția pe care o impune funcția pe care o ocupă * alți șapte prozatori rămân în cursă pentru premiul care va fi decernat la Piatra-Neamț
Între 26 februarie și 1 martie, localitățile Piatra-Neamț, Târgu-Neamț și Humulești vor găzdui cea de-a IX-a ediție a Premiului Național de Proză „Ion Creangă", Opera Omnia, una dintre cele mai prestigioase distincții literare din România.
Opt prozatori au fost nominalizați în urma unui sondaj la care au participat 18 critici literari și scriitori din generații și zone geografice diferite: Gabriel Chifu, Ioan Groșan, Bedros Horasangian, Florina Ilis, Ioana Pârvulescu, Doina Ruști, Dumitru Țepeneag și Varujan Vosganian. Acesta din urmă a ales însă să se retragă din competiție, invocând discreția pe care o impune funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor: „Le mulțumesc criticilor literari pentru nominalizare, însă aleg să mă retrag, convins că unele poziții cer, în ce privește asemenea onoruri, discreție și măsură."
Laureatul sau laureata ediției 2026 va fi desemnat prin vot secret de un juriu format din Adrian Alui Gheorghe, Ioan Holban, Adrian Lesenciuc, Angelo Mitchievici, Nicolae Oprea, Vasile Spiridon și Mihai Zamfir. Palmaresul premiului include nume de referință ale literaturii române: Nicolae Breban, D. R. Popescu, Gabriela Adameșteanu, Eugen Uricaru, Dan Stanca, Gheorghe Schwartz, Petru Cimpoeșu și Mircea Cărtărescu.
Evenimentul, coordonat de scriitorul Adrian Alui Gheorghe, depășește cadrul unei simple gale literare. Programul include deschiderea unei expoziții dedicate edițiilor bibliofile ale scrierilor lui Ion Creangă, întâlniri ale scriitorilor cu elevi din Piatra-Neamț și Târgu-Neamț, precum și conferirea titlului de Cetățean de Onoare al orașului Târgu-Neamț scriitorului Mircea Cărtărescu, laureatul ediției precedente. Vor putea fi urmărite și două spectacole de teatru: „Pre pe leak", susținut de Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț, și „Amintiri", în interpretarea Adei Milea. Programul mai cuprinde vizite la obiective culturale din județul Neamț și depunerea de coroane de flori la statuia lui Ion Creangă din Piatra-Neamț. Maura ANGHEL
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!