Visele dau sens muncii de fiecare zi

* dialog cu Ioana Teodora Frunză este soprană în formare, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași

Are o evoluție artistică solidă, construită pe disciplină muzicală, expresivitate și experiență scenică deja consistentă. Inițiată în muzică prin studiul pianului încă din copilărie, și-a descoperit vocația pentru operă odată cu participarea în Corul de Copii al Operei Naționale Române din Iași, unde a urcat ulterior în mod repetat pe scenă în producții importante.

A interpretat rolul principal Liesl von Trapp în „Sunetul Muzicii” (Opera Iași, 2024–prezent) și a susținut apariții solistice și corale în titluri precum Tosca, Carmen, Aida, Turandot, Pagliacci sau Carmina Burana, alături de ansambluri corale reprezentative ale orașului. Premiată la numeroase concursuri naționale și internaționale (2024–2026) și prezentă în baza de date Operabase, Ioana își completează parcursul prin masterclass-uri și lucru cu profesori de prestigiu, dezvoltând o abordare matură a tehnicii vocale, a frazării și a interpretării scenice. Despre toate aceste lucruri am discutat cu Ioana Teodora Frunză, soprană în formare, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași

- Dacă ne întoarcem la început: care a fost întâlnirea ta reală cu muzica – momentul, omul sau întâmplarea care te-a făcut să rămâi aici?

- Prima mea întâlnire reală cu muzica a avut loc foarte devreme, încă din perioada grădiniței, unde aveam posibilitatea de a studia un instrument. Am ales pianul, iar prima mea profesoară a fost cea care mi-a deschis, cu adevărat, drumul către muzică. La recitalurile organizate pentru grupele de grădiniță și școală eram remarcată constant, atât prin felul în care interpretam, cât și prin numărul mare de piese pe care le aveam deja în repertoriu. Hmmm! Îmi aduc aminte că trebuia, la un moment dat, să mă limitez la interpretarea unei singure piese ca să nu creez disconfort celorlalți participanți.

La sugestia profesoarei mele de pian de atunci, părinții au decis să mă transfere la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, unde am intrat din semestrul al doilea, clasa a II-a. Privind în urmă, a fost un pas decisiv.

- De ce canto, dintre toate formele de muzică? Ce ai simțit că îți „potrivește” vocea cu felul tău de a fi?

- De ce canto? Eu am făcut pian principal până în clasa a VIII-a și, până atunci, nu mai făcusem niciun fel de oră de canto. De orice fel de canto. Doar cor, cu Raluca Zaharia. Îmi aduc aminte când s-a făcut lumină în gândurile mele, când m-am îndrăgostit de operă și arta lirică. Eram la primul meu spectacol de operă, „Tosca” de Giacomo Puccini, participam în calitate de membru al Corului de Copii. Cât așteptam să intrăm, aveam câteva momente în care stăteam în culise. În culise, în timp ce ceilalți copii erau preocupați de intrări și poziționare, eu urmăream soliștii cu o fascinație care m-a surprins chiar și pe mine. Era prima dată când îi ascultam atât de aproape, când simțeam atât de direct forța vocii umane. După momentul nostru, am rămas în sală și am urmărit spectacolul cu o atenție aproape hipnotică. A fost momentul în care am realizat că mă regăsesc mult mai profund în exprimarea vocală decât în cea instrumentală. Și cam de atunci am început să mă îndrept spre canto. Mai era și faptul că, prin pian, simțeam că nu reușeam să mă exprim îndeajuns. Rămânea un mic gol în mine care cerea să fie umplut, iar când am început să cânt cu vocea, indiferent că eram în cor sau singură, am simțit cum acel spațiu se umplea. De atunci, cântatul a devenit pentru mine nu doar un act artistic, ci o formă de echilibru personal. Mereu, după ce cânt, rămân cu un zâmbet ce mă ține toată ziua, chiar și în următoarea zi! Mă face fericită!

- În formarea ta, cine a contat decisiv: cu cine ai studiat și ce ai primit, esențial, de la acești oameni (tehnică, rigoare, gust, încredere)?

- Am avut șansa de a întâlni oameni care au avut un impact real asupra parcursului meu artistic. De-a lungul timpului, am avut ocazia să lucrez cu mai multe personalități ale artei lirice, în cadrul masterclassurilor. În fiecare vacanță de vară merg la două masterclassuri.

Un rol esențial în formarea mea l-a avut doamna profesoară de canto Alina Pavalache, un sprijin constant și o prezență esențială în evoluția mea, atât profesională, cât și umană. La masterclassuri am lucrat cu doamnele profesor Alina Pavalache, Ruxandra Donose, Nelly Miricioiu și Tatiana Busuioc, fiecare contribuind, în mod diferit, la înțelegerea stilului, a frazării și a responsabilității interpretative. Am asistat la cursuri de măiestrie susținute de doamna Elena Moșuc. De asemenea, lucrul cu doamna Anda Tabacaru, pe zona de interpretare și elemente de actorie, m-a ajutat să înțeleg mai bine dimensiunea scenică a cântului. Cred cu tărie că astfel de întâlniri sunt extrem de valoroase, pentru că, în artă, o mare parte din învățare vine din observație și experiență directă. Un rol fundamental în viața mea l-a avut și Raluca Zaharia, care m-a îndrumat încă din perioada în care eram în Corul de Copii al Operei Române din Iași. Ea a fost una dintre primele persoane care au văzut în mine un potențial vocal și care m-a încurajat să fac pasul spre canto. Fără sprijinul ei, acest drum ar fi fost mult mai dificil. Cu Raluca lucrez constant câteva zile pe săptămână, încă de la vârsta de 12 ani.

- Ce distincții sau premii ai obținut până acum și cum le privești: ca validare, ca responsabilitate, ca etapă? Ce s-a schimbat după ele?

- La început, nu au fost cine știe ce distincții, însă pe parcursul anilor, s-au schimbat. Din ce era odată mențiune s-a transformat în premiul I și asta cred, datorită felului meu de a fi. Când mă clasam pe un loc mai puțin favorabil plângeam puțin, analizam motivele și mă ambiționam și mai tare. Din păcate, mulți copii se lasă descurajați de locurile mai puțin bune, dar ele reprezintă drumul nostru către succes. Nu ne naștem învățați. În ultimii doi ani am adunat mai multe premii I și speciale, precum cel de la olimpiadă, premiul special pentru cea mai bună interpretare a unei arii de operă romantică. Am făcut Sophie atunci, un personaj foarte drag mie!

Până acum trei ani, când au început aparițiile solistice, eram ca toți ceilalți copii, un membru al corului de copii al Operei din Iași. Jucam în mare parte din spectacolele Operei, precum „Tosca”, „Carmen”, „Ecaterina Teodoroiu”, „Carmina Burana”, „Spărgătorul de nuci”, „Turandot”, „Aida”, „Pagliacci”, toate galele de Crăciun, Trei Tenori sau de deschidere a stagiunii Operei, recitalurile Operei.

Însă din 2024 am avut primul meu debut într-un rol al operei, Liesl din „Sunetul Muzicii”. Știu că din exterior nu pare ceva atât de complicat, însă pot confirma că nu este vorba doar despre a cânta și a te mișca pe scenă. Liesl este o adolescentă ce simte presiunea de a lua locul mamei sale din momentul în care mama nu mai este. Ea are rolul de a-i ține pe copii împreună, sub forma unui tot unitar.

Ca să pot dansa și să cânt în același timp a trebuit să lucrez mult pe partea de rezistență și flexibilitate. Odată cu acest rol am conștientizat că vocalizele trebuie făcute împreună cu exerciții fizice de forță astfel încât să îmi dezvolt rezistența și susținerea. Am învățat să joc. Să știu ce înseamnă fiecare cuvânt și cum ar trebui să fie rostit. M-a ajutat foarte mult, în special tehnic.

Am cântat în diferite recitaluri, unul dintre ele însemnând foarte mult pentru mine. Când eram în clasa a X-a, la masterclassul de la Tescani, am fost aleasă să cânt în recitalul Omagiu pentru George Enescu, organizat de Muzeul Național „George Enescu”, avându-l alături pe actorul Marcel Iureș. M-am simțit mai mult decât onorată!

- „Floare Albastră”, interpretată la Palatul Culturii, are o încărcătură poetică specială. Cum ai ales această piesă și ce ai urmărit să rămână în public după ultima frază?

- „Floare Albastră” a lui Eminescu este o lucrare emblematică pentru noi, ca popor. Modul în care poetul își transpune iubirea și aspirația către cunoașterea absolută prin iubire este unul absolut sublim, ce poate fi exprimat și mai bine prin muzică. Sonoritatea Corului de Copii este una aparte, iar inocența lor reușește să transmită exact ceea ce trebuie. Pentru mine, „Floare Albastră” este o lucrare specială. De prima dată când am ascultat-o m-am îndrăgostit de ea. Mereu mi-am dorit să fac partea de solist la această piesă.

Atât de frumos a pus Vasile Spătărelu versurile eminesciene în armonii vocale, cu un acompaniament de pian absolut minunat. Este o piesă încărcată de nostalgie și iubire, sentimente pe care eu adesea le caut în piesele pe care le interpretez. Sunt cele mai frumoase sentimente pe care un cântăreț le poate exprima. Cel mai mult mi-am dorit ca în public să rămână amintirea primei iubiri. Acea iubire din adolescență care îți sucește mințile și te face să vezi totul mai frumos. Bucuria că te întâlnești cu al tău sau, pentru Mihai Eminescu, cu a sa.

- Ce îți place cel mai mult la viața de scenă: liniștea dinainte, disciplina repetițiilor, riscul serii live, întâlnirea cu publicul? Unde te simți cel mai „așezată” artistic?

- Sinceră să fiu, îmi plac toate momentele, atât dinaintea unui spectacol, cât și cele de după și din timpul spectacolului. Înaintea spectacolului sunt vocalizele, costumele, părul, machiajul și, puțin, joaca cu ceilalți. Emoții sunt, chiar mari, dar când stăm împreună și ne jucăm și vorbim reușim să mai scăpăm din ele. Dar cel mai, cel mai, ceeel mai tare îmi place momentul de la final, în care vin la aplauze! Parcă toată energia publicului și uralele lor de bucurie mă umplu și pe mine de și mai multă fericire! Simt de parcă, în sfârșit, am reușit să îmi îndeplinesc menirea: să bucur pe ceilalți cu ce mă bucură pe mine, muzica. Desigur, îmi place mult și atunci când sunt pe scenă și cânt, dar tot mai tare îmi place la aplauze. Este pur și simplu ceva distinct în sală!

- Fiind în clasa a XII-a, ești chiar la pragul următorului pas. Ce vrei să construiești mai departe: studii, repertoriu, direcție – și care ar fi scena pe care visezi să ajungi, fără să grăbești timpul?

- În perioada următoare, prioritatea mea este consolidarea tehnicii vocale și extinderea repertoriului. Îmi doresc să explorez stiluri diferite și să construiesc rolurile cu răbdare, fără a grăbi etapele. Visul meu este să ajung pe scena operei din New York, the Metropolitan Opera. Sunt conștientă că este un drum lung, dar cred că visele au rolul de a da direcție muncii zilnice.

Maura ANGHEL