Economist: „Nicușor Dan ar trebui să știe că pasul următor ar fi suspendarea lui”
Dimensiune font:
Economistul Cristian Păun, profesor la Academia de Studii Economice din București, avertizează că majorările de taxe vor însemna falimentul clasei politice actuale. Acesta spune că Nicușor Dan ar putea ajunge în situația de a fi suspendat, dacă se va lăsa pe mâna clasei politice
„Dacă clasa politică îl va încălța pe Nicușor Dan & consilierii lui cu poveștile lor de adormit populația, despre liniște și pace dar și fără prea multă muncă și implicare de taxele plătite sau despre coabitarea fără scandal dar și fără de reforme, nu îl văd bine.
Nicușor Dan ar trebui să știe că pasul următor ar fi suspendarea lui pe un motiv oarecare și, apoi, întoarcerea la poporul trădat încă odată. Care chiar va vota cu sete orice, într-o proporție și mai mare.
Votul de la ultimele alegeri prezidențiale au arătat o lehamite generală față de clasa politică actuală, față de fofileala lor continuă, fuga de răspundere, fuga de implicare și de muncă, șmecheria lor, tupeul lor, golănia lor, incompetența lor, obrăznicia, miștocăreala și delăsarea crasă. Toate la un loc. Care, astăzi, se vor materializa în creșteri de taxe. Nimic mai mult. Niciun plan alternativ.
Toți cei care aplaudă și ovaționează necondiționat creșterile de taxe, validează falimentul clasei politice actuale. Împing și mai mult România spre extremele anarhice. O vulnerabilizează. Și de asta am ajuns în acest impas. Că a fost liniște și pace. La umbra cărora, incompetența și șmecheria au înflorit în voie.
Suntem astăzi sat fără câini. Oricine poate face orice din noi. Legați și neputincioși, suntem buni de plată! Peste capul nostru, în răspărul votului nostru, aceeași grindeni, ciolaci, rareșibogdani, florini, câci adoptă note de plată și datorii. Ieșirea lor din impas prin împingerea noastră în prăpastie.
Am înfrânt! Încă odată! A câta oară…”, a scris, pe Facebook, Cristian Păun.
B.C cotidianul.ro
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Adauga comentariul tau