Măsurile fiscale ale Guvernului Bolojan, respinse de Consiliul Economic și Social. Avizul este obligatoriu. Ce se întâmplă cu pachetul pregătit de Executiv
Consiliul Economic și Social (CES) a dat, vineri, 4 iulie, aviz negativ pentru pachetul de măsuri fiscale pus în dezbatere publică de Guvernul Bolojan. O ședință de Guvern pentru a adopta măsurile de austeritate este programată pentru vineri, de la ora 15:00.
Avizul CES este obligatoriu, dar consultativ, așadar Executivul poate adopta ordonanța, scrie Antena 3 CNN.
Ministerul Finanțelor a publicat, joi, 3 iulie, în dezbatere publică, măsurile fiscale de austeritate pe care le plănuiește pentru reducerea deficitului bugetar.
Proiectul prevede mai multe majorări de taxe și impozite printre care creșterea cotei TVA de la 19% la 21%. De asemenea, crește și cota de TVA pentru alimente și medicamente de la 9% la 11%.
Pensiile peste 3.000 de lei vor fi impozitate cu CASS de 10%. De asemenea, opt categorii exceptate până acum vor plăti contribuție pentru sănătate.
Impozitul pe dividende crește de la 10% la 16%, iar accizele pentru carburanți, alcool și tutun se majorează cu 10%.
Guvernul își asumă răspunderea pe măsurile de austeritate
Guvernul Bolojan urmează să adopte pachetul de măsuri vineri, 4 iulie, urmând ca săptămâna viitoare Executivul să își asume răspunderea asupra acestuia în Parlament.
Premierul a spus, joi seara, la Antena 3 CNN, în primul său interviu de când a devenit premier, că măsurile de austeritate sunt necesare și nu îi face plăcere să le adopte.
„Dacă o singură treaptă mai coborâm, noi suntem pe ultima scară ca să cădem în prăpastia ratingurilor, adică o țară în care nu merită să investești. Dacă un singur grad mai suntem declasați, perspectiva Greciei de acum câțiva ani de zile va deveni o realitate. Și Grecia este o țară care, deși a trebuit după aceea să ia măsuri foarte dure, nici acum nu și-a revenit în totalitate”, spunea Bolojan.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!