Nicușor Dan, imparțial ca tot românul. Ne permitem doar trei ani în consiliul lui Trump
Președintele României Nicușor Dan nu are un miliard de dolari pentru ca țara noastră să devină membru permanent al Consiliului pentru Pace fondat de Trump, spun surse de la Cotroceni pentru Cotidianul. Totuși, Administrației Prezidențiale îi surâde ideea de a deveni membru cu statut nepermanent, cu speranța că vom fi invitați peste trei ani.
România nu are în prezent baza fiscală pentru a cheltui un miliard de euro pentru aderarea permanentă la Consiliul pentru Pace, explică surse pentru Cotidianul. Asta nu înseamnă, totuși, că România exclude intrarea în Consiliu.
Poziția de la Cotroceni nu a decis momentan dacă acceptă sau nu invitația lui Trump. Totuși, pare să fie mai degrabă orientată către aderarea cu statut nepermanent. România s-ar putea dovedi de folos în rezolvarea situației din Gaza, modalitate prin care oficialii speră să fie invitați peste trei ani pentru a deveni membrii permanenți ai Consiliului.
Consiliul pentru Pace are ca scop gestionarea conflictelor internaționale și include deja membri din afara Europei, precum Emiratele Arabe Unite și Israel, în timp ce multe țări vest-europene au refuzat să participe. Totul începe cu situația din Fâșia Gaza. Trump spune că are ambiții mai largi în materie de securitate internațională. Membrii acceptă anumite angajamente descrise în Carta Consiliului, inclusiv potențiale contribuții financiare pentru a-și păstra statutul pe termen lung.
Belarus devine prima țară europeană care aderă oficial la Consiliul pentru Pace inițiat de Donald Trump, prin semnarea documentului de către președintele Alexander Lukașenko. Această mișcare marchează o apropiere diplomatică între Belarus și Statele Unite, după ani de tensiuni și izolare.
În schimb, liderul francez Emmanuel Macron a refuzat să adere la Consiliul pentru Pace. Decizia a stârnit reacții contondente de la președintele american Trump.
Administrația Prezidențială a confirmat duminică primirea scrisorii transmise de președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, președintelui României, Nicușor Dan, prin care este adresată oficial invitația ca România să devină membru al „Consiliului pentru Pace”, transmite Palatul Cotroceni.
Rami Cristescu cotidianul.ro
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Premierul aruncă bomba: „Băieții deștepți au blocat România!”
„Dezastrul administrativ” bate la ușă. România, cu 3.228 de primării și o reformă care nu mai vine
CCR amână din nou decizia în cazul pensiilor speciale. Scenariul „înghețării” pe ani de zile plutește în aer
PSD fierbe! Presiune maximă pe Sorin Grindeanu
Posturile TV care sunt obligatorii în orice grilă de programe. CNA a publicat lista completă
Episcopul catolic de Iași, PS Iosif Păuleț, vizat de un dosar penal deschis de procurorii din Bacău
Sprijin financiar pentru iarnă și cine ar putea beneficia de el?
Crin Antonescu spală pe jos cu CTP: Ați câștigat totdeauna: și cu Iliescu, și cu Băsescu, și cu Kovesi, și cu Iohannis și cu Nicușor Dan. Nici nu știu, sincer, de ce, după atâtea victorii, o fi România, citez, „în rahat”. Bolojenie ușoară!
Noi alianţe pentru energie între Ucraina și România deschid perspective neașteptate
Băsescu a găsit vinovații pentru dezastrul din România: Daddy, Ciucă și Ciolacu
Marea greșeală a lui Ilie Bolojan, conform lui Claudiu Năsui: A tras la țintă, dar nu la cea care trebuia
Noi licitații publice pentru închirierea locurilor de parcare
Reglări de... conturi în universitățile ieșene
Toaletele la preț de garsonieră, înlocuite cu toalete la preț de... autoturism nou!
Bebeluşul transferat de la Vaslui la Iaşi a murit în spital
Capsula generației Z, așezată în burta calului lui Ștefan cel Mare
În satele Iașului nu există niciun cabinet stomatologic școlar
E nevoie de un miracol. Ce se întâmplă cu gazonul din Copou înaintea meciului cu Olimpia Satu Mare
Trei proiecte gigant ale Iașului, prăbușite între birocrație, procese și austeritate
Părintele Calistrat de la Vlădiceni, amendat cu 5000 de lei pentru discriminare
WhatsApp mesaje șterse: ce trebuie să știi din start
Te-ai întrebat vreodată de ce se numesc Țările de Jos astfel? Iată de unde vine denumirea!
Anul Nou Chinezesc începe azi, 17 februarie. Intrăm în Anul Calului de Foc, un ciclu rar, cu accelerația la podea
Ieșeanul Iulian Dascălu construiește o centrală hidroelectrică în Bicaz: proiect sub munte și lac artificial de 20 de hectare
Descoperă Mod Turbo X3D 2.0 într-un design inedit de la Gigabyte
Alifia cu rețetă veche care ascunde un secret din mănăstiri
Cu o lună înaintea barajului cu Turcia, Mircea Lucescu a luat decizia
Ciprian Ciucu crește de opt ori prețurile chiriilor din patrimoniul Capitalei: Este treaba mea ca primar să soluții de finanțare
Drumul spre Washington, mai complicat decât pare - De ce nu poate zbura Nicușor Dan cu Spartanul în SUA Autor: Florin Pușcaș Publicat: 17-02-2026 10:34 Article thumbnail Sursă foto: Facebook Distribuie articolul Facebook Icon X Icon Telegram Icon WhatsA
Amețeala: cauze și remedii – esențialul pe scurt
De ce imaginile de produs decid vânzările înainte ca utilizatorul să citească descrierea
Cutremur în educație! Noua reformă e amânată până în 2027!
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
Ieșenii, chemați să decidă soarta Bahluiului
Potop pe A7, după inaugurare!
Noaptea terorii într-un sat din Iași
Poli Iași: salvarea vine din Emirate sau istoria se închide definitiv?
Autostrada Moldovei, între șosea și imperiu comercial
Un nou scandal de mită zguduie medicina ieșeană
Iașul dă lovitura! Ploaie de bani europeni, tramvaie noi și revoluție totală în trafic
Iașul a pornit ofensiva pentru recuperarea CATII
Fitch păstrează ratingul României la limita investițiilor
Cine este șefa DNA Iași, Cristina Chiriac, care candidează la funcția de Procuror General: A ținut la sertar ancheta privind agresiunile sexuale comise de fostul episcop de Huși
Cutremur în sănătate. Cine sunt medicii care vor fi dați afară din spitale
La „Masa care unește”, satul ieșean Frenciugi a câștigat cu tocănița care adună oamenii
FOTO -- Breazu, un sat departe de civilizație. Aleșii rămân constanți, dar absenți
Un fost geniu al muzicii aleargă dezbrăcat pe străzi și terorizează locuitorii unei comune din Iași. Bărbatul ar avea probleme de sănătate
353 de urși împușcați în România anul trecut, înainte de apus
„Tramvaiul Iubirii” pornește din Târgu Cucu. Tur ghidat live, cafea și scrisori lăsate orașului
Trenul Metropolitan Iași, proiectul-colos de 300 de milioane de euro, a intrat în filtrul final european!
CCR amână din nou decizia în cazul pensiilor speciale. Scenariul „înghețării” pe ani de zile plutește în aer
Cutremur în educație! Noua reformă e amânată până în 2027!
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
Revoluție la DGASPC Iași. Cea mai amplă reformă a sistemului de asistență socială din ultimele decenii!
FOTO - Campusul universitar de la Miroslava prinde formă
Moldova dă lecții Capitalei! Regiunea ignorată de stat produce giganții economiei românești
Dispar 21 de clase a IX-a în județul Iași, din anul școlar următor
Șase programe noi, 229 de opțiuni: admiterea UAIC 2026 bate toate recordurile
Ieșenii, chemați să decidă soarta Bahluiului
Potop pe A7, după inaugurare!
Noaptea terorii într-un sat din Iași
Economie
Satele Iașului se golesc: Corcodel a ajuns la 36 de locuitori
Curentul, campionul scumpirilor la început de an: inflație 9,6% în ianuarie 2026
PPC Energie aduce siguranță energetică în casele clienților cu echipamente UPS
Datele economice negative au depreciat ușor leul
Bitcoin la bancomat în Iași: cine cumpără crypto cu numerar în Moldova și de ce
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Măsurători și implicații macroeconomice privind evoluția IAPC și a deflatorului PIB
SOCIAL
Descoperă Mod Turbo X3D 2.0 într-un design inedit de la Gigabyte
Alifia cu rețetă veche care ascunde un secret din mănăstiri
353 de urși împușcați în România anul trecut, înainte de apus
