România și strategia de securitate a SUA. De la „licuriciul cel mare” la „independența solidară”?

După ce românii au avut prilejul să afle de la Președinte și să vadă aprobată în Parlament, Strategia Națională de Apărare a Țării pe următorii cinci ani, zilele acestea am aflat și cum își vede SUA riscurile la adresa, respectiv modalitățile de proiectare a intereselor de securitate națională pentru aceiași perioadă!

Cu ce vine nou strategia americană, așa cum era de așteptat? Cu o pivotare a SUA spre emisfera vestică, mai precis cu identificarea “vecinătății apropiate” ca zonă prioritară de asigurare a securității, cu prioritizarea intereselor economice ale SUA peste tot în lume și cu punerea în prim plan a conceptului de “burden-sharing” (adică de împărțire a poverilor financiare și umane) în ceea ce înseamnă formatul NATO de asigurare a securității colective.

Întrebarea este cum se suprapun interesele SUA, exprimate clar și fără echivoc în noua sa strategie, cu interesele României exprimate în documentul omolog?

Păi, o analiză lucidă a strategiei americane ne indică faptul că SUA pune în prim plan conceptul de “primat al națiunilor”, mai precis faptul că SUA consideră că unitatea politică fundamentală în lume este și va rămâne statul-națiune, ca atare nu numai că SUA va pune propriile interese pe primul loc ci vor susține și drepturile suverane ale națiunilor cu care interacționează împotriva incursiunilor celor mai intruzive organizații transnaționale care le subminează suveranitatea, precum și pentru reformarea acestor instituții.

Am putea să ne gândim la alte organizații transnaționale decât UE? Nu prea, pentru că, doar câteva rânduri mai jos, strategia indică, fără echivoc, faptul că SUA consideră că Europa se confruntă cu probleme mari, incluzând aici activitățile Uniunii Europene care subminează libertatea politică și suveranitatea, creează conflicte, cenzurează libertatea de exprimare și suprimă opoziția politică, activități despre care SUA consideră că pot conduce la pierderea identităților naționale.

Strategia nu lasă loc de interpretări, vorbind despre faptul că Administrația Trump se află în conflict cu oficialii europeni care au așteptări nerealiste pentru război (evident războiul din Ucraina), bazate pe guverne minoritare instabile, multe dintre acestea, conform strategiei, călcând în picioare principiile de bază ale democrației pentru a suprima opoziția, prin subversiunea proceselor democratice de către aceste guverne.

Când JD Vance dădea exemplul anulării alegerilor din România pentru a susține că Uniunea Europeană se folosește de pretextul unui așa-zis război hibrid al Rusiei la adresa statelor europene, sau când Donald Trump îl primea cu onoruri la Casa Albă pe Viktor Orban sau pe atunci-proaspătul președinte suveranist al Poloniei puteam să mai credem că aceste demersuri nu au legătură cu o strategie a SUA pentru următorii ani cu privire la Uniunea Europeană.

Dar când noua strategie dată publicității vorbește despre faptul că SUA vede cu mare optimism și susține influența crescândă a partidelor patriotice europene, lucrurile par a fi tranșate!

Cum vede România problema subversiunii proceselor democratice în strategia sa? Prin necesitatea de a preveni și combate tendințele de populism, curentele anti-europene și anti-UE, care pot contribui la fragmentarea proiectului european și la perturbarea funcționării statului de drept ca urmare a polarizării discursului anti-european.

Pare a fi un discurs în favoarea apartenenței la tot ce înseamnă Uniunea Europeană, adică aderența fără echivoc la proiectele promovate de Uniunea Europeană! Nu o să vin să fac aici analiza oportunității închiderii minelor de cărbuni din România doar pentru a susține proiectul energiei verzi al Uniunii Europene, indiferent de costurile pentru România, dar o să evidențiez ce spune strategia SUA în acest context! SUA susține că nu este în favoarea unei Uniuni Europene transnaționale, condusă de la Bruxelles ci a unui grup de națiuni suverane aliniate, inclusiv prin asumarea responsabilității principale pentru propria apărare.

Ce ar trebui să înțeleagă România din lecturarea strategiei SUA? Atenție, lecturarea nu interpretarea! Faptul că SUA este susținătoarea construirii națiunilor sănătoase din Europa Centrală, de Est și de Sud, prin legături comerciale, vânzări de arme, colaborare politică și schimburi culturale și educaționale. Adică, SUA vrea să discute direct cu România și nu cu Uniunea Europeană!

Oare asta înseamnă că România trebuie să aleagă între SUA și Uniunea Europeană? Sau că a și ales deja? Oare așa ar trebui să interpretăm conceptul de independență solidară din strategia noastră de apărare pe următorii cinci ani? Adică nu mai vrem ca Parteneriatul Strategic cu SUA să fie aprofundat și extins din perspectiva rolului său de ancoră strategică a posturii euro-atlantice și de reper pentru celelalte obiective și demersuri de asigurare a securității naționale a României, așa cum era prevăzut în Strategia Națională de Apărare a Țării pentru 2020 -2024? Unde se menționa și că România îşi propunea să consolideze cooperarea militară cu SUA, nu doar ca direcţie de acţiune pe care o vizează generic în format aliat, ci mai ales ca obiectiv operaţional de implementat pe teritoriul naţional. inclusiv prin sporirea (nu scăderea) prezenței militare americane pe teritoriul României.

Pentru că, noua strategie națională de apărare a României vorbește despre independența solidară ca formă de autonomie strategică, iar România se vede nu ca beneficiar ci ca promotor al Parteneriatului Strategic cu SUA, la și altele cu o relație transatlantică din ce în ce mai strânsă, mai profundă și mai diversificată, strategia autohtonă subliniind și că România va acționa pentru consolidarea pilonului european al NATO.

Nimic de zis și abordarea SUA este de a cere aliaților europeni din NATO să-și asume responsabilitatea principală pentru regiunile lor, iar SUA vor organiza o rețea de partajare a sarcinilor. Un semnal foarte clar dat de SUA este cu privire la posibila aderare a Ucrainei la NATO, prin sublinierea faptul că este necesară combaterea fermă a percepției că NATO este o alianță în continuă extindere. Și aici România va trebui să decidă modul în care se poziționează față de SUA, dat fiind că strategia noastră vorbește despre susținerea politicii ușilor deschise a NATO!

Dacă și cum va face România acest lucru trebuie corelat cu faptul că strategia SUA vorbește despre disponibilitatea de a ajuta, posibil printr-un tratament mai favorabil în chestiuni comerciale și prin partajarea tehnologiei și achizițiilor în domeniul apărării, acele țări care își asumă mai multă responsabilitate pentru securitate, în zonele lor. Adică, vrem să profităm în vreun fel de Parteneriatul strategic cu SUA în domeniul apărării sau ne orientăm spre cumpărarea de armament european prin programul SAFE? Pentru că, așa cum arată noua strategie de securitate a SUA, nu mai sunt sigur că putem să le facem pe ambele simultan!

Cristian Barna cotidianul.ro