INCHIDE

Covid-19 se întoarce. Sunt peste 1.700 de infectări şi şapte decese

Covid-19 se întoarce. Sunt peste 1.700 de infectări şi şapte decese

 Numărul cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 a crescut în luna iulie cu peste 230%, faţă de iunie. Sunt mulţi infectaţi şi decese.

 

Peste 1.700 de persoane s-au infectat și s-au raportat șapte decese. Cifrele mari la COVID-19 pot fi și ca urmare a numeroaselor festivaluri care au au avut loc, în ultimele săptămâni, în România.

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) anunţă, luni, o creştere uriaşă a numărul cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 a fost în luna iulie. 

S-au înregistrat peste 1.700 de persoane infectate, cu peste 230% mai multe decât în iunie, iar 7 persoane au decedat.

Covid-19 se întoarce. Sunt peste 1.700 de infectări şi şapte decese

INSP a transmis, luni, raportarea lunară a cauzurilor de COVID-19, cu datele aferente lunii iulie.

”Au fost înregistrate 1.703 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), în creştere cu 232% faţă de luna iunie 2025.

442 dintre cazurile noi din ultima lună sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare/o altă reinfectare”, a transmis sursa citată.

Citeşte şi: 

Specialiştii explică, de asemenea, că s-au raportat 7 decese datorate COVID-19, fiind vorba despre 5 bărbaţi şi 2 femei.

Patru pacienţi se încadrează la grupa de vârstă 70-79 ani şi 3 la peste 80 ani, toţi având comorbidităţi asociate.

Covid-19 se întoarce. Sunt peste 1.700 de infectări şi şapte decese - Foto: Pexels/Anna Shvets

Au fost efectuate 860 teste RT-PCR şi 14.750 teste rapide antigenice, cu 25,5% mai multe decât în luna anterioară.

Citeşte şi: 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!