Medic român întors din străinătate: 'Deși pare greu de crezut de către opinia publică, nu salarizarea este principalul motiv pentru care pleacă medicii'
Un medic rezident la secția ATI din Spitalul Județean de Urgență Cluj-Napoca, Paul Oargă, revenit în țară după ce a lucrat în Irlanda pe un salariu dublu față de cel din România, a declarat că nu banii sunt principalul motiv pentru exodul medicilor români.
Oargă susține că, din păcate, România are cel mai mare procent de medici raportat la populație care au părăsit țara (37%) și lucrează în diferite locuri în lume.
"Motivul principal, deși greu de crezut de către opinia publică, nu este salarizarea, ci mai degrabă condițiile de muncă, managementul defectuos al spitalelor și faptul că simți că dezvoltarea ta personală se face 'în ciuda faptului' nu 'datorită' mediului de lucru. Încă nu am depășit medicina paternalistă, 'cum zic eu așa e bine pentru că sunt șeful aici', respectul reciproc între colegi și mai avem foarte mult de lucru la dezvoltarea inteligenței emoționale, în primul rând a medicilor”, a explicat el.
El a adăugat că nivelul de salarizare este „chiar bun”, problema fiind mai degrabă „mediul de lucru necorespunzător, orgoliile din secții și condițiile de muncă, unde lipsa de respect față de tine, de meseria ta, te face să te gândești dacă aparții acelui loc cu adevărat și poate ți-ar fi mai bine în altă parte, de unde și continuul exod medical pe care România îl trăiește”.
Paul a prezentat fluturașul său de salariu de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca pe luna octombrie 2024.
Din salariul de bază, după ce s-au scăzut toate taxele și impozite, rezidentul rămâne în mână cu 9.642 de lei, adică aproape 2.000 de euro. Mai exact, 1.928 de euro.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Copilului îi crește riscul de obezitate dacă mama doar miroase alimente bogate în grăsimi
Dormitul cu câinele în pat: gest de iubire sau greșeală periculoasă?
Iată ce trebuie să știi despre un junghi la inimă și în spate
Un „anti-aging” ar putea intra în studii clinice. Tratamentul distruge celulele care accelerează îmbătrânirea
Vârsta la care corpul uman nu-și mai revine după boală
Trei sferturi dintre români au probleme cu somnul
Iată ce trebuie să știi despre pierderile de memorie la bătrâni
Cauzele acneei la diferite vârste: de la bebeluși la adolescenți
Nou vaccin anti-îmbătrânire poate salva pacienții cu cancer pulmonar avansat
Românii asigurați în sistemul public de sănătate care au împlinit 40 de ani au acces la servicii de prevenție fără plată, validate de CNAS.
Poliomielita amenință copiii
Recompensă uriașă pe capul unui olimpicFOTO. FBI a publicat o nouă imagine cu „El Jefe”, sportivul devenit baron al drogurilor + Suma propusă pentru capturare a crescut!
Protest în faţa Tribunalului Iaşi
Tirul și rugbiul domină topul sportivilor de la CS Politehnica Iași pe anul 2025!
Cine sunt magistrații din Iași care se solidarizează cu cei doi judecători curajoși
FOTBAL Rețeta pentru salvarea sezonului la Poli? Un jucător de bază a refuzat să facă deplasarea spre Șelimbăr,
Alertă alimentară! Acest produs a fost retras de urgență din magazinele Metro. Autoritățile cer consumatorilor să nu îl folosească
Au apărut randările oficiale ale noului stadion Dinamo, arenă care va fi construită în centrul capitalei, în locul actualului stadion din „Ștefan cel Mare”.
Cine transmite la TV Unde vezi meciurile FCSB - Feyenoord și U Craiova - Sparta Praga, din Europa și Conference League
Rezultatele tragerii de joi, 11 decembrie, 2025
Atenție, șoferi! 400 de camere inteligente se instalează pe șoselele din România: Verifică absolut tot ce mișcă
Alexandru Nazare, la Bruxelles: România intră în discuțiile-cheie pentru regulile fiscale și reforma vamală a UE
Transportatorii ieșeni, ajutați să suporte scumpirea motorinei
COMUNICAT DE PRESĂ MOPAN lansează campania națională „Sute de premii se rumenesc în cuptoarele MOPAN” (24 noiembrie 2025 – 30 iunie 2026)
Când este indicat ghidul chirurgical în planul unui implant
Explozie de îmbolnăviri respiratorii, la Iași: peste 6.500 de cazuri într-o săptămână!
Instalațiile țărănești din Muzeul Etnografic prind viață prin aplicația MuzeAR 2.0
Intervenție de anvergură pe strada Văleni: Primăria Iași pregătește măsuri urgente pentru stabilizarea versantului și refacerea infrastructurii
Violența domestică, o urgență tăcută. La Iași curg ordinele de protecție
Direcția Silvică Iași - Drept la replică
Trei bătrâne din Iaşi, înşelate. O tânără de 19 ani, arestată preventiv
Sistem resetat: toți directorii de școli și inspectorii școlari din Iași vor fi înlocuiți
Pe „drumul morții”, E85, vor fi instalate 22 radare fixe!
Școlile groazei, la Iași. Numărul elevilor cu depresie a crescut de peste cinci ori într-un an!
MERSUL TRENURILOR - STATIA CF IASI - valabil din data de 14.12.2025 până la data de 12.12.2026
Mii de moldoveni sunt lăsați fără buletine la frontieră! Actele de identitate românești, anulate din cauza domiciliilor fictive
Ziarul „Evenimentul”, alături de copiii din Frenciugi, oaspeți de onoare la premiera „Scrisoare pentru Moș Crăciun”
Peste 800 decizii de expropriere pentru lărgirea drumului din CUG către Ciurea
Conexiunea care schimbă totul: cum va arăta Iașul după finalizarea A7
Nicio lună fără Rolls sau Ferrari, la Iași
Spitalul Regional de Urgenţă trebuie să fie funcţional până la sfârşitul anului 2029. Cum va fi selectat şi angajat personalul – medical și auxiliar.
Iașul se scufundă în șomaj!
Angajații din primării și consiliile județene tremură de frică
Iașul va avea cinci noi hoteluri „first class”!
Mersul trenurilor SNTFC „CFR Călători” în staţiile Bârlad și Vaslui, valabil din data de 14.12.2025
Autostrăzile Moldovei intră sub umbrela programului militar SAFE
Vin banii la Poli Iași! Ieșenii au de răzbunat un 0-8 cu Corvinul!
Concertul de colinde „La toată casa-i Lumină”, darul Filarmonicii „Moldova” pentru Iași
Promisiuni de carton: Guvernul mai aruncă trei firimituri către Iași
Poli Iași, încă o șansă pierdută. Visul play-off-ului se stinge
De doi bani speranțe pentru Poli Iași
Sistem resetat: toți directorii de școli și inspectorii școlari din Iași vor fi înlocuiți
Pe „drumul morții”, E85, vor fi instalate 22 radare fixe!
Școlile groazei, la Iași. Numărul elevilor cu depresie a crescut de peste cinci ori într-un an!
Iașul se pregătește de un terminal logistic care va schimba comerțul regional
Iașul se pregătește de 18 luni de șantier în zone cheie ale orașului. Parcarea de la Teatru se desființează , Mitropolia și Filarmonica se reabilitează
MERSUL TRENURILOR - STATIA CF IASI - valabil din data de 14.12.2025 până la data de 12.12.2026
Mii de moldoveni sunt lăsați fără buletine la frontieră! Actele de identitate românești, anulate din cauza domiciliilor fictive
Ziarul „Evenimentul”, alături de copiii din Frenciugi, oaspeți de onoare la premiera „Scrisoare pentru Moș Crăciun”
Iașul intră oficial în atmosfera sărbătorilor cu o nouă atracție de sezon: un patinoar amplasat chiar în Piața Unirii.
Consultări politice pentru proiectul Monorail Iași
Economie
Transportatorii ieșeni, ajutați să suporte scumpirea motorinei
Jumătate din mașinile care circulă iarna sunt un pericol public


