VIDEO Scandal nocturn la Urgențe: pacienții acuză că prefectul a intrat peste rând. Ce spune oficialul acuzat
VIDEO Scandal nocturn la Urgențe: pacienții acuză că prefectul a intrat peste rând. Ce spune oficialul acuzat

Redacția a primit marți dimineață un mesaj transmis de o persoană care susține că a fost martoră la un incident petrecut în cursul nopții de luni spre marți la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Pitești. Mesajul a fost însoțit de o înregistrare video și o relatare detaliată a unei situații tensionate în care ar fi fost implicată prefectul județului Argeș, Ioana Făcăleață.
Potrivit autorului mesajului, incidentul s-ar fi produs în jurul orei 23.00, când prefectul ar fi venit la UPU însoțind un pacient și ar fi intrat în zona de urgență fără a respecta ordinea de așteptare, în condițiile în care mai mulți pacienți se aflau pe holuri de mai multe ore. Martorul susține că gestul ar fi provocat nemulțumirea celor aflați la coadă, care i-ar fi reproșat prefectului folosirea funcției publice pentru a avea acces prioritar.
În relatarea transmisă redacției se afirmă că, după izbucnirea nemulțumirilor, prefectul ar fi ieșit pe hol pentru a discuta cu pacienții, moment în care schimbul de replici ar fi degenerat într-un scandal. Autorul mesajului susține că tonul ar fi fost ridicat, iar prefectul ar fi cerut intervenția pazei, fiind scos din clădire un bărbat considerat mai vocal. De asemenea, se afirmă că ar fi fost chemată poliția și că pacienții ar fi fost amenințați cu repercusiuni.
„Toți i-am reproșat că a sărit peste rând, că s-a băgat în față folosindu-și funcția publică și că nu se face așa ceva, mai ales că erau unii acolo și de 8 ore. Ea ne-a spus că a venit în control, ceea ce s-a dovedit ulterior că este fals. A izbucnit un întreg scandal pentru că ne-a cerut să ieșim afară și a venit și paza de la spital. Apoi a pus mâna pe un domn care era mai vocal, l-a apucat de guler și, împreună cu cei de la pază, l-au dat afară. Scandalul a continuat pe hol cu noi toți. Când o doamna a spus că va chema televiziunea, prefectul început să urle arogant că "extraordinar" ce facem noi. De parcă e buricul pământului. Și ca circul să fie complet, ne-a arătat că în țara asta cei cu funcții sunt privilegiați. Tot ea a sunat și a chemat poliția și ne-a amenințat pe toți că ne arată ea. Este inacceptabil așa ceva. Nu se poate așa nesimțire din partea unui om cu funcție care e plătit din banii noștri”, se arată în mesajul unui martor.
Reacția prefectului: „Nu am sărit niciun rând, nu eram pacient”
Contactată de stiripesurse.ro pentru un drept la replică, Ioana Făcăleață respinge acuzațiile potrivit cărora ar fi intrat peste pacienți sau ar fi beneficiat de un tratament preferențial. Prefectul susține că prezența sa la spital a fost determinată de mai multe sesizări primite din partea cetățenilor privind timpii mari de așteptare de la Urgență.
„Aseară am avut mai multe sesizări, erau mai mulți pacienți, că stau de foarte multe ore, că stau de foarte mult timp și așteaptă. Nu este prima dată și ieri fusesem la spital tot pe o sesizare. M-am dus la spital să văd ce se întâmplă și am intrat în urgență”, a declarat prefectul. Aceasta afirmă că nu se afla în calitate de pacient și că cei aflați pe hol nu ar fi știut inițial cine este.
Ioana Făcăleață mai spune că, după ce a discutat cu personalul medical, a ieșit să le explice pacienților situația din interiorul UPU. „Le-am explicat faptul că sunt într-un control și o verificare și că nu există suficient de multe locuri pentru toată lumea, că sunt doar doi medici de gardă și că îi rog din suflet să aștepte și să găsim o soluție în care toți pacienții vor fi văzuți”, a afirmat prefectul.
„Tensiunea a generat reacții, nu a existat un abuz de funcție”
Prefectul Argeșului susține că reacțiile tensionate au apărut pe fondul nervozității acumulate în rândul pacienților, dar neagă că ar fi existat un comportament abuziv din partea sa. „Probabil pe fondul așteptării, pe fondul că toată lumea este în tensiune, este de înțeles. Unii au început să înjure, alții i-am rugat frumos să nu mai facă scandal și ăsta a fost absolut tot evenimentul”, a declarat ea.
În continuare, Ioana Făcăleață a subliniat că situațiile de supraaglomerare de la UPU sunt recurente și țin de lipsa de personal medical. „Medicii la urgență nu mai sunt foarte mulți, fiind foarte multe cazuri, unele de urgență, altele de mai puțin urgență, se blochează pur și simplu. Sunt și ei într-o zonă de depășire”, a explicat prefectul.
Referitor la acuzația că ar fi intrat peste pacienți, aceasta a precizat: „Am spus că nu sunt pacient, că tocmai de-asta am ieșit afară la dumnealor. N-aveam cum să intru cu un pacient, că nu se poate intra cu un pacient. Asta a fost toată situația. Unii au vorbit frumos, au înțeles, alții au început să aducă injurii”.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Beneficiile și utilizările culinare a legumelor verzi
Cine a inventat regula celor 10.000 de pași pe zi
Tratament nou pentru copiii cu o boală rară de ficat
7 ritualuri zilnice pentru ochi frumoși și sănătoși
Ceaiul de hibiscus: beneficii, riscuri și recomandări
Varza, leguma ieftină care apără organismul
Echilibrul Perfect: Cum Să Alegi Calitatea în Estetica Dentară Fără Compromisuri
Alarmă medicală: de ce tot mai mulți tineri fac cancer?
Pentru un milion de români, fiecare respirație devine o loterie
Cancerul tiroidian avansat are o nouă terapie rambursată
Medicamentele de slăbit schimbă piața
Medici încătușați, la Câmpulung Moldovenesc
Ultimul domnitor al Moldovei, mutat la Inspectoratul de Jandarmi
Iaşul ar putea deveni centrul unui viitor cluster dedicat industriei aerospaţiale
Isărescu: „Cursul euro e unde trebuie”
Un avion de luptă F-16 românesc a doborât o dronă ucraineană
3 zile, atât ai la dispoziție să avizezi dauna Generali corect sau să pierzi săptămâni
Tot mai mulți părinți refuză vaccinarea copiilor
INIMO - Iașul dă din nou tonul solidarității
Sportul și tineretul, la loc comanda! Consiliile județene mai încearcă
Imagini din Piața CUG. Prețurile de astăzi!
Mai încet cu primadona pe scările de la Cotroceni!
Liceul „Miron Costin” este singurul hub AI din Iași
Liberalii cer PSD-ului să înainteze urgent o propunere de prim-ministru
Iașul nu doarme cinci zile: Tudorul devine epicentrul distracției studențești din România!
Prăjitură pufoasă cu vișine, rețeta simplă pentru un desert de casă
Anunț privind începerea proiectului „CONSTRUIRE CRESA IN COMUNA SARU DORNEI, JUDETUL SUCEAVA”
Iașul are peste 1.800 de joburi online. Vânzările domină recrutările
Medicii de la Urgențe au apelat la ISU pentru a scoate verigheta de pe degetul unui ieșean
Un campion mondial de kendama vine la Iași. Show gratuit pentru copii
Spitalul Clinic Căi Ferate Iași anunță finalizarea proiectului cu titlul „E-UPGRADE SPITALUL CLINIC CĂI FERATE IAȘI”-
Iașul pregătește transformarea istorică a Bahluiului
IRO Iași schimbă traseul pacienților oncologici noi
Mănăstirea Bucium ridică un centru monahal pentru pelerini
Animal Fest: orașul animalelor prinde viață
Război total pe A8. UMB, acuzat că are utilajele prinse deja pe alte șantiere
Imagini din Piața Nicolina. Prețurile de astăzi!
Inflația scapă de sub control. Multe produse și servicii devin inaccesibile
Haos total pe Autostrada Unirii A8!
Tensiunile dintre PNL și PSD au explodat din nou pe scena politică
La Cotroceni, malițios, iese fumul de pucios
Handbal feminin. Cu gândul la Liga Florilor
Două medalii naţionale, dar şi un favorit accidentat!
Varianta de Ocolire Podu Iloaiei va fi scoasă la licitație săptămâna viitoare!
Ceaiul de hibiscus: beneficii, riscuri și recomandări
Grindeanu aruncă în aer scena negocierilor pentru viitorul govern
Rețeta de sâmbătă: borș cu leuștean verde