Ziua internațională a moașelor, eroinele invizibile care țin viața în palme

Pe 5 mai, lumea întreagă își întoarce privirea către o profesie care, deși salvează vieți în fiecare zi, rămâne adesea în umbră. Ziua internațională a moașelor nu este doar o celebrare simbolică – este un semnal de alarmă global, un strigăt urgent într-un moment în care sistemele medicale se confruntă cu o lipsă dramatică de specialiști esențiali.

Totul a început la finalul anilor ’80, când Confederația Internațională a Moașelor a decis că această profesie merită recunoaștere globală. Din 1991, această zi a devenit o tribună internațională unde se discută fără menajamente despre realitatea din teren: lipsuri, presiune, responsabilitate uriașă.

Iar cifrele sunt pur și simplu șocante. La fiecare două minute, o femeie moare din cauza complicațiilor legate de sarcină sau naștere. În fiecare an, milioane de nou-născuți nu supraviețuiesc primei luni de viață. În acest context, rolul moașelor devine nu doar important, ci vital. Potrivit Organizația Mondială a Sănătății, aceste cadre medicale pot asigura până la 90% din serviciile esențiale de sănătate maternală și neonatală.

Și totuși… lumea duce o lipsă acută de moașe. Tema anului 2026 – „Încă un milion de moașe” – nu este o metaforă. Este o necesitate brutală. Specialiștii avertizează că un milion de moașe în plus ar putea preveni majoritatea deceselor materne și ale nou-născuților, salvând peste 4 milioane de vieți până în 2035.

România? Un caz care ridică semne de întrebare

Dacă în 1989 existau peste 12.000 de moașe, astăzi numărul lor s-a prăbușit dramatic. În 2023, mai puțin de 700 de moașe licențiate activau cu drept de liberă practică. O scădere amețitoare, într-un sistem medical deja tensionat.

Cum s-a ajuns aici? Istoria acestei profesii este una fascinantă și, în același timp, dramatică. De la femeile considerate înțelepte sau, dimpotrivă, temute și persecutate, până la profesionalizarea începută încă din vremea lui Hipocrate, moașele au fost mereu în centrul unuia dintre cele mai fragile momente ale existenței umane: nașterea.

În România, tradiția este veche de secole. Primele forme de instruire apar încă din secolul al XVI-lea, iar instituții dedicate au funcționat încă din anii 1700. Dar schimbările din sistemul educațional și medical au dus, în timp, la o erodare constantă a acestei profesii.

Abia după 2004, sub presiunea alinierii la standardele europene, au apărut din nou programe universitare dedicate. Dar a fost prea târziu pentru a opri declinul.

Astăzi, organizații precum Asociația Moașelor Independente încearcă să reconstruiască din temelii o profesie aflată în pragul colapsului. Lupta nu este doar pentru recunoaștere, ci pentru supraviețuire.

Pentru că, dincolo de statistici și strategii, realitatea este simplă și dură: fără moașe, viața însăși devine mai vulnerabilă.

Iar mesajul transmis de această zi este imposibil de ignorat: investiția în moașe nu este un lux, ci o urgență globală. Un pariu pe viață. Un test al responsabilității fiecărei societăți. Nicoleta ZANCU