INCHIDE

CLASAMENT- FCSB, cu un pas mai aproape de titlu. Victorie mare pe terenul rivalei Rapid

CLASAMENT-  FCSB, cu un pas mai aproape de titlu. Victorie mare pe terenul rivalei Rapid

 FCSB s-a impus în derby-ul bucureștean cu Rapid, scor 2-1, în etapa a șasea a play-off-ului din SuperLiga. Duelul a avut loc în Giulești.

Rapid – FCSB 1-2, în derby-ul etapei #6 din play-off

Campioana en-titre a României a deschis scorul în minutul 6, după ce Șut i-a pasat lui Cisotti, iar italianul l-a învins pe Aioani cu un șut plasat, la colțul lung. 

Mingea a ajuns în poarta lui Târnovanu în minutul 25, însă golul lui Petrila a fost anulat pentru un fault comis de Burmaz la începutul fazei.

FCSB a cerut un penalty în minutul 34, după ce Aoani l-a lovit pe Ngezana, însă fundașul se afla în ofsaid, astfel că jocul a continuat cu posesia Rapidului.

Echipa antrenată de Charalambous și Pintilii s-a desprins în minutul 42, când Miculescu i-a pasat pe culoar lui Bîrligea, iar acesta a înscris din a doua încercare. Aioani a respins inițial în lateral, dar nu a mai putut interveni la al doilea șut. Rapid a redus din diferență în minutul 48, când Petrila a trecut în viteză pe lângă Târnovanu, i-a pasat lui Christensen și acesta a înscris cu un șut pe centrul porții, pe sub portarul oaspeților.

Și Rapid a dorit să primească o lovitură de la 11 metri, însă arbitrul Radu Petrescu a considerat că a fost vorba despre un fault în atac comis de Christensen asupra lui Târnovanu, după ce a fost ajutat din camera VAR.

În urma acestui succes, FCSB e prima în clasamentul din play-off, cu 42 de puncte. Universitatea Craiova (36), echipa de pe locul 2, poate fi depășită de CFR Cluj (34), dacă trupa lui Dan Petrescu o va învinge luni pe Dinamo. De cealaltă parte, Rapid rămâne pe locul 6, cu 28 de puncte. Au evoluat echipele:

  • Rapid: Aioani – Ciobotariu, Ignat, Pașcanu (Gojkovic ’46) – Braun, Christensen, Keita, Borza – Dobre, Burmaz, Petrila. Antrenor: Marius Şumudică
  • FCSB: Târnovanu – Crețu, Ngezana, Chiricheș, Radunovic – Tănase (Gele ’87), Șut – Miculescu, O. Popescu (M. Toma ’46), Cisotti (Alhassan ’90) – Bîrligea (Lixandru ’74). Antrenor: Elias Charalambous.

 

 

1.
642011:7442
2.
63128:5336
3.
63037:9-235
4.
52128:6234
5.
51046:10-429
6.
61237:10-328

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!