Dușmanul lui Gică Hagi l-a desființat pe „Rege”. Rivalitatea dintre Dănuț Lupu și cel mai mare fotbalist român din istorie își consumă un nou episod
Dănuț Lupu (57 de ani) a fost considerat, de mai mulți oameni din fotbal, unul dintre cei mai buni mijlocași din România care nu și-au atins potențialul maxim.
Cu toate acestea, fostul mijlocaș al naționalei României a întâmpinat multe probleme la echipa națională din cauza lui Gheorghe Hagi (59 de ani).
Dănuț Lupu, „Stadionul a strigat puțin mai mult Lupu decăt Hagi”
De-a lungul carierei de fotbalist Dănuț Lupu s-a aflat în nenumărate conflicte cu Gică Hagi. Evoluțiile de senzație a fostului mijlocaș puneau în pericol postul de titular al „Regelui”, iar acesta avea încontinuu o atitudine rece.
Aflat la emisiune TV Dănuț Lupu a povestit un moment în care „Regele” s-a simțit dat la o parte. Faptul că tot stadionul striga numele acestuia, Hagi a ținut să se arate deranjat.
Mai mult, ca răzbunare pentru acest lucru, Lupu a mai adus aminte de un moment când nu a fost introdus la Campionatul din Italia, chiar dacă fusese printre cei mai buni în meciurile de pregătire.
„Eu am recunoscut. Eu la echipa națională, în 89′, am jucat datorită lui Lăcătuș. Lăcătuș m-a băgat în echipa națională. El i-a spus atuncea lui Nicu Ceaușescu ‘Domne, să joace Lupu.’ . Poate se trage de la meciul ală cu Danemarca, nu știu…
Si undeva poate stadionul a strigat puțin mai mult Lupu decăt Hagi.
Da mai gândeștește și la umătorul lucru. Eu am jucat toate meciurile de pregătire până la campionat, când ne-am dus în Italia și în Italia n-am mai jucat, deloc aproape. Am jucat toate meciurile, mă titular toate meciurile și înaintea 2-3 zile… n-am mai jucat.” a dezvăluit Dănuț Lupu.
Lupu, dur cu „Regele”, după oferta de a prelua naționala României
Şeful FRF și-a încercat norocul cu Gică Hagi, deşi șansele de reuşită par mici, având în vedere conflictul de interese, „Regele” fiind patron la o echipă din Superligă.
Însă Dănuț Lupu, fostul mare mijlocaş al lui Dinamo, este sceptic că Hagi ar putea reuşi la echipa naţională și a avut un mesaj dur şi ferm.
”Nu cred că o să accepte, decât să accepţi să te faci de râs mai bine stai acasă. Părerea mea este că Gică este un antrenor foarte mare, dar nu este un antrenor care să creeze un grup. El e obişnuit cu copiii, nu îl văd să reuşească cu jucătorii de la echipa naţională
Gică are nevoie de timp să facă o echipă, la echipa naţională te vezi cu ei o săptămână la trei luni. Crezi că dacă Edi avea 10% şanse nu rămânea, să fim realişti. Gică are nevoie să antreneze jucătorii zi de zi, aici te întâlneşti cu ei o săptămână la trei luni.
Îmi doresc ca Hagi să reuşească mai mult decât poate să îşi închipuie oricine, dar îmi e greu să cred lucrul ăsta. Nu are timp să facă ce vrea el. Îmi doresc din tot sufletul să vină şi să reuşească, dar îmi e frică că dacă nu va reuşi nu îl va ierta nimeni. Tot ce a făcut la Farul se va şterge, îi va fi greu să se ducă la Farul să antreneze”, a spus Dănuț Lupu
Intre timp s-a hotarat:Mircea Lucescu va incerca sa formeze un Lot
Subiecte asemanatoare
Steaua Magică va juca în Liga a IV-a a județului Iași sub numele ASPI!
Cu gândul la Jocurile Olimpice! Andreea Verdeş continuă lupta pentru a-şi împlini visul
ACS USV vrea grupele Cupei României și pregătește deja promovarea
David Popovici, în istoria înotului! Tripla-dublă fabuloasă la Paris: nimeni nu a mai reușit așa ceva!
Handbal feminin - Meciuri de verificare pierdute
Am ajuns de râsul Europei! Fotbalul românesc, victima propriei aroganțe
Remiză cu emoții pentru Universitatea Craiova. CFR Cluij, distrusă în Gruia!
Gimnastică ritmică. Din nou, Andreea Verdeș, cea mai bună!
Giuleștiul, în delir! Rapid domină CFR și preia conducerea clasamentului
Iașul n-are juniori buni, dar ei se transferă la FCSB, Dinamo și Universitatea Cluj!
Omul nepotrivit la locul potrivit
Profesorii din Iași resping categoric noua lege a salarizării propusă de Ministerul Muncii
Pacient la Infecțioase. Despre medici, omenie și speranță
Statul susține că are bani, dar că... nu găsește timp pentru plata Tezaurelor Umane Vii!
Peste 150 de tineri toboșari vor cânta simultan, iar 100 de seturi de tobe vor răsuna în același timp, la Palas
Iașul intră sub cod portocaliu: 37°C, nopți tropicale și un weekend cu furtuni!
Drumul Speranței scapă din mâinile Primăriei Horlești! CJ vrea să-l modernizeze
Momentul începutului de an școlar. Ochelari de vedere care susțin confortul vizual al elevilor
Alarmă în lumea medicală: ateroscleroza poate începe încă de la 20 de ani
Renovare energetică moderată Bloc P, Bulevardul 1 Mai, Nr.2, Cod proiect: C5-A.3.1-2205
Consolidarea competitivității STONE WORKS SRL prin măsuri de dezvoltare durabilă și economie circulară
COMUNICAT DE PRESĂ privind încheierea proiectului de investiții cu titlul: „ Școli verzi- Modernizarea clădirii Colegiului Național Garabet Ibrăileanu, Extinderea clădirii Colegiului Național Mihai Eminescu, Extinderea Clădirii Liceului Teoretic Miron Cost
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” FINALIZAREA PROIECTULUI Renovarea energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale din Municipiul Bacău, Str. I.S. Sturza, nr. 28 și Str. Nicolae Titulescu, nr. 22 Cod proiect C5-A
COMUNICAT DE PRESĂ Lansarea proiectului CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE LA ȘCOALA GIMNAZIALĂ SIMINICEA CORP C1 ȘI CORP C2 Cod SMIS: 346632
Investițiile străine în Iași se prăbușesc! Cu aproape 77% mai puțin capital decât anul trecut
CJ Iași vrea să cumpere Vama Veche pentru Biblioteca „Gheorghe Asachi”!
Iașul are nevoie disperată de profesori! Mii de posturi vacante, din colegiile de elită până în cele mai izolate sate
Surpriză uriașă în sănătatea ieșeană! Spitalul de Recuperare, peste aproape 400 de unități din România
Șantierul uriaș de pe hârtie: tren metropolitan, parc industrial și Complex Olimpic, la Iași!
La Iași, apartamentele se scumpesc, iar cumpărătorii încep să dispară
Iașul vrea să se prezinte americanilor ca o destinație serioasă pentru investiții
Salariile au crescut în România, dar cifrele ascund o realitate dură
Iașul are o problemă uriașă: peste 225.000 de persoane neasigurate! Ce se schimbă din septembrie
Alertă pentru agricultură. Seceta lovește puternic culturile din Moldova
Se deschide drumul spre Pașcani! Centura Bacăului, racordată la noua autostradă
Plan spectaculos pentru Iași: monorail de 7,5 kilometri, cu tuneluri sub Copou și legătură directă la Aeroport
CJ Iași vrea să cumpere Vama Veche pentru Biblioteca „Gheorghe Asachi”!
ACS USV Iași, la 90 de minute de grupele Cupei României
Doina Carpaților duce Iașul la marele festival de folclor din Elveția
Un ieșean a rezolvat o problemă matematică veche de 60 de ani!
Noaptea stelelor căzătoare. Unde merg ieșenii să vadă Perseidele
Un nou drum între Moldova și Transilvania! Ruta taie 92 de kilometri și deschide o nouă poartă peste munți
Eclipsa de Soare și „ploaia de stele” vin în aceeași zi! La Iași, eclipsa începe la ora 20,24!
România, bolnavă înainte să ajungă la medic! Mortalitatea evitabilă este de două ori peste media UE
BNR anunță revenirea planului pentru euro. România nu trece niciun criteriu!
România are parteneriate strategice – tichii de mărgăritar!
Primele benzinării de pe Autostrada Moldovei!
De unde vine traficul online în România în 2026? Ce arată datele de pe 799 de site-uri măsurate direct pe trafic.dwf.ro
Grindeanu promite „revoluția” administrației dacă ajunge premier: localitățile mici ar putea fi comasate
Statul oferă sprijin femeilor singure care vor să aibă copii
Pacienții explodează: „Nu mai acceptăm să fim monedă de schimb între stat și industria farmaceutică!”
UMB forțează deschiderea autostrăzii de la Adjud la Bacău
Postul cu apă, taina prin care trupul se reface
Criza energetică se adâncește. Fabricile mari pot rămâne fără energie în orele de vârf
Turismul intră pe minus. Iașul pierde vizitatori în 2026
Salariile au crescut în România, dar cifrele ascund o realitate dură
Iașul are o problemă uriașă: peste 225.000 de persoane neasigurate! Ce se schimbă din septembrie
Alertă pentru agricultură. Seceta lovește puternic culturile din Moldova
Se deschide drumul spre Pașcani! Centura Bacăului, racordată la noua autostradă
Plan spectaculos pentru Iași: monorail de 7,5 kilometri, cu tuneluri sub Copou și legătură directă la Aeroport
Nicușor Dan a promulgat legile-cheie din PNRR. Codul Urbanismului intră în vigoare
AUTO
Ce tip de mașină merită închiriată în funcție de traseul pe care îl ai
De ce reușesc unii candidați să ia examenul auto din prima, iar alții îl repetă de mai multe ori
Acte, permis și reguli: tot ce trebuie să știi despre scutere
Când e momentul să schimbi anvelopele la camion
Pregătirea mașinii pentru vacanța de vară
Tahograful Digital Obligatoriu din 1 Iulie 2026 pentru Autoutilitarele 2.5-3.5 Tone în Transportul Internațional
Timp liber
Întreținerea aspiratorului, pas cu pas, pentru o durată mai lungă
Asemănări și deosebiri între sloturi și pariuri la cazino online
Battle Royale nu mai este o modă și a devenit un mod în care prietenii își petrec timpul împreună
De ce inteligența emoțională este cheia leadership-ului eficient
Efectul terenului propriu: De ce statisticile favorizează echipele care joacă în fața propriilor suporteri