Echipa de pușcași de elită la CS Politehnica Iași, cvadruplă campioană națională
Etapa finală a Campionatelor Naționale de tir sportiv glonț pentru tineret (sportivi născuți nu mai devreme de anul 2002) s-a încheiat duminică la București, bilanțul performerilor de la CS Politehnica Iași fiind unul impresionant, mai ales dacă ținem cont că mulți sportivi sunt încă juniori III și juniori II.
Pușcașii pregătiți de antrenorul emerit Mihai Axinte au cucerit douăsprezece medalii în competiție cu sportivi mai mari ca vârstă, dintre care 6 de aur! În componența Ștefan Rotaru (născut în anul 2010), Mihnea Nichifor (2008) și Eduard Hanus (2010), CS Politehnica Iași și-a dovedit supremația națională în toate cele patru probe rezervate echipelor masculine – culcat 50 metri, 3x20 focuri, 20 focuri genunchi și 20 focuri picioare -, precum și la individual 3x20 focuri, atât la masculin, prin Ștefan Rotaru (a mai cucerit alte trei medalii de argint, la culcat 50 metri cu record personal, la 20 genunchi și la 20 picioare), cât și la feminin, prin Evelina Spiescu (2007, a învins o medaliată în acest an la Europenele pentru senioare).
Cei doi sportivi amintiți, alături de Mihnea Nichifor (2008 - două medalii de bronz, la 3x20 și la 20 genunchi) și Eduard Hanus (2010 – medalie de bronz la echipe mixte alături de Evelina), vor concura începând de miercuri la etapa finală a juniorilor I (sportivi născuți nu mai devreme de anul 2005). „Ștefan a produs o surpriză la individual, devenind campion național la U23 deși el este U16, iar pe deasupra și cu record personal de calificare! A dovedit stăpânire de sine și putere de concentrare în compania unor trăgători mai experimentați. Mihnea a avut o evoluție foarte bună și a urcat pe podiumul individual de două ori. Eduard a fost foarte aproape de medalii la 3x20, la doar o zecime de punct, însă un foc final ghinionist l-a clasat pe 4. Evoluție foarte bună a avut Evelina în finală la 3x20, unde a reușit să se instaleze în frunte încă de la seria a doua, la genunchi, și a condus autoritar până la final. A concurat cu sportive foarte experimentate, favorită fiind medaliata la Europenele din acest an la senioare, dar a reușit s-o învingă”, ne-a declarat antrenorul emerit Mihai Axinte.
Cantonament condimentat cu concursuri
Pistolarii Ștefana Crăciun (15 ani) și Connor Smaranda (16 ani), împreună cu antrenorul Ioan Săcăleanu, au început pe 13 septembrie un cantonament de pregătire de două săptămâni la Izvorani cu lotul olimpic de juniori al României. Au concurat la etapa finală pentru tineret, Connor cucerind medalia de bronz la pistol liber, probă în care colegul său, Vlad Iacob (22 de ani), a devenit vicecampion național, probă care a fost câștigată de campionul european en-titre de juniori, Luca Joldea (Dinamo București).
Tot la pistol liber, Connor și Ștefana au cucerit medalia de argint la echipe mixte, ei urmând să concureze începând de marți la etapa finală a juniorilor I.
Subiecte asemanatoare
Steaua Magică va juca în Liga a IV-a a județului Iași sub numele ASPI!
Cu gândul la Jocurile Olimpice! Andreea Verdeş continuă lupta pentru a-şi împlini visul
ACS USV vrea grupele Cupei României și pregătește deja promovarea
David Popovici, în istoria înotului! Tripla-dublă fabuloasă la Paris: nimeni nu a mai reușit așa ceva!
Handbal feminin - Meciuri de verificare pierdute
Am ajuns de râsul Europei! Fotbalul românesc, victima propriei aroganțe
Remiză cu emoții pentru Universitatea Craiova. CFR Cluij, distrusă în Gruia!
Gimnastică ritmică. Din nou, Andreea Verdeș, cea mai bună!
Giuleștiul, în delir! Rapid domină CFR și preia conducerea clasamentului
Iașul n-are juniori buni, dar ei se transferă la FCSB, Dinamo și Universitatea Cluj!
Omul nepotrivit la locul potrivit
Rețeta zilei: Carne de vită cu sos de roșii, fragedă și aromată
Spitalele din Iași pun la bătaie peste 19 milioane de lei
23 August la Iași. Ziua în care orașul trebuia să fie fericit
Conacul Negruzzi de la Hermeziu intră în renovare. Investiție de 5,3 milioane lei
INCREDIBIL! Iașul ia aur la matematică în Vietnam. Opt medalii pentru patru elevi
UMF Iași împarte locurile în cămine. Cât costă cazarea
Strada Lăpușneanu se umple din nou de umbrele. Apel către ieșeni
Festival pentru copii la Horlești: 13 ateliere despre meserii și cărți
Rabla Auto se redeschide pe 25 august. Ecotichet de 18.500 lei
Mai mult decât o agenție imobiliară: UNU Imobiliare combină expertiza juridică și mobilitatea electrică
Horoscopul zilei de duminică, 23 august 2026
Iașul, pe harta educației agricole de nouă generație
Spectatori la INIMO, dar nu şi cu bilet. Mulţi ieşeni au urmărit concertele de pe spaţiul verde
Au dispărul 67 săli de „păcănele”!
Operațiune comună la graniță: România și Republica Moldova au blocat drumul ilegal a doi cetățeni turci
Consolidarea competitivității STONE WORKS SRL prin măsuri de dezvoltare durabilă și economie circulară
Calendar Ortodox 23 august Povestea unor vieți care au lăsat urme adânci
România, ultima din UE la cheltuielile pentru educație
Un nou tratament pentru obezitate. Cum diferă TOFA de Ozempic și Mounjaro
Iașul are și el un „Nea Mihai”. Omul care gătește de un sfert de veac pe Cuza Vodă
Iașul are o problemă uriașă: peste 225.000 de persoane neasigurate! Ce se schimbă din septembrie
Alertă pentru agricultură. Seceta lovește puternic culturile din Moldova
Se deschide drumul spre Pașcani! Centura Bacăului, racordată la noua autostradă
CJ Iași vrea să cumpere Vama Veche pentru Biblioteca „Gheorghe Asachi”!
ACS USV Iași, la 90 de minute de grupele Cupei României
Doina Carpaților duce Iașul la marele festival de folclor din Elveția
Un nou drum între Moldova și Transilvania! Ruta taie 92 de kilometri și deschide o nouă poartă peste munți
Un ieșean a rezolvat o problemă matematică veche de 60 de ani!
Iașul are și el un „Nea Mihai”. Omul care gătește de un sfert de veac pe Cuza Vodă
BNR anunță revenirea planului pentru euro. România nu trece niciun criteriu!
Grindeanu promite „revoluția” administrației dacă ajunge premier: localitățile mici ar putea fi comasate
Statul oferă sprijin femeilor singure care vor să aibă copii
Începe școala: 9 din 10 români spun că rechizitele, hainele și ghiozdanele îi lovesc puternic la buzunar
Primele benzinării de pe Autostrada Moldovei!
David Popovici, în istoria înotului! Tripla-dublă fabuloasă la Paris: nimeni nu a mai reușit așa ceva!
Mugur Isărescu: „Cursul euro este mai flexibil”
Rețeta zilei -- Plăcintă cu brânză și struguri
Cu gândul la Jocurile Olimpice! Andreea Verdeş continuă lupta pentru a-şi împlini visul
Alarmă pentru dinții copiilor! CMSR cere lecții obligatorii de prevenție în licee
Alarmă la Finanțe! Datoria României sare de 1.194 de miliarde de lei și trece de 61% din PIB
UMB forțează deschiderea autostrăzii de la Adjud la Bacău
Postul cu apă, taina prin care trupul se reface
Criza energetică se adâncește. Fabricile mari pot rămâne fără energie în orele de vârf
Turismul intră pe minus. Iașul pierde vizitatori în 2026
Salariile au crescut în România, dar cifrele ascund o realitate dură
Iașul are o problemă uriașă: peste 225.000 de persoane neasigurate! Ce se schimbă din septembrie
Alertă pentru agricultură. Seceta lovește puternic culturile din Moldova
Se deschide drumul spre Pașcani! Centura Bacăului, racordată la noua autostradă
Plan spectaculos pentru Iași: monorail de 7,5 kilometri, cu tuneluri sub Copou și legătură directă la Aeroport
Nicușor Dan a promulgat legile-cheie din PNRR. Codul Urbanismului intră în vigoare
AUTO
Ce tip de mașină merită închiriată în funcție de traseul pe care îl ai
De ce reușesc unii candidați să ia examenul auto din prima, iar alții îl repetă de mai multe ori
Acte, permis și reguli: tot ce trebuie să știi despre scutere
Când e momentul să schimbi anvelopele la camion
Pregătirea mașinii pentru vacanța de vară
Tahograful Digital Obligatoriu din 1 Iulie 2026 pentru Autoutilitarele 2.5-3.5 Tone în Transportul Internațional
Timp liber
Întreținerea aspiratorului, pas cu pas, pentru o durată mai lungă
Asemănări și deosebiri între sloturi și pariuri la cazino online
Battle Royale nu mai este o modă și a devenit un mod în care prietenii își petrec timpul împreună
De ce inteligența emoțională este cheia leadership-ului eficient
Efectul terenului propriu: De ce statisticile favorizează echipele care joacă în fața propriilor suporteri