INCHIDE

Succes meritat şi calificare în Turneul semifinal pentru Stomart U18 

Succes meritat şi calificare în Turneul semifinal pentru Stomart U18 

Atmosfera de la partida de baschet masculin dintre Stomart Iaşi şi Dinamo Bucureşti, din Campionatul Naţional U18, mi-a amintit de vremurile bune ale formaţiilor ieşene Politehnica şi Moldrom. Un mare număr de adulţi şi copii, apropiaţi ai clubului sau doar pasionaţi ai acestui sport, au populat tribunele Sălii Polivalente, atraşi şi de emblema formaţiei vizitatoare, şi au încurajat continuu formaţia favorită.

Miza întâlnirii era calificarea în turneul semifinal la această categorie de vârstă. Această perspectivă a generat o luptă îndârjită sub cele două panouri, cu scheme tactice şi execuţii tehnice spectaculoase. Ieşenii au condus după primele două parţiale (21-19, 20-13), dar după pauza mare şi-au revenit mai greu, cedând al treilea „sfert” cu 19-22. În continuare, sfaturile antrenorului Miroslav Zlatkovic au dat roade în teren, unde, cu Riglea, Rusu şi Popa în vervă, Stomart s-a detaşat în ultimul parţial (23-10), câştigând meciul cu 83-64.

În urma acestui succes, adolescenţii acestui club de baschet s-au calificat în Turneul semifinal U18. Echipa a fost formată din Alexandru Riglea – 38 puncte, Andrei Rusu – 15 p, David Gavriliţă – 2 p, Mihai Popa – 10 p, Damian Iftode – 3 p, Timotei Cojocaru – 4 p, Robert Vlădeanu – 6 p, Alexandru Alexa – 5 p. Aceştia au reuşit pe parcursul jocului să transforme 12 aruncări de trei puncte. Vasile ARHIRE