INCHIDE

Ion Iliescu rămâne fără certificatul de revoluționar. Care sunt motivele?

Ion Iliescu rămâne fără certificatul de revoluționar. Care sunt motivele?

 În cadrul deciziei emise de Tribunalul București se transmite că a fost admisă anularea certificatului preschimbat de luptător remarcat prin fapte deosebite (LRM-I) emis pe numele lui Ion Iliescu.

 

Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, aflat în subordinea Guvernului, a emis această cerere în contextul în care s-a constatat că în CV-ul fostului președinte este menționat că, în anul 1944, a aderat la Uniunea Tineretului Comunist, iar ulterior, începând cu anul 1953, a devenit membru al Partidului Comunist Român, unde a avansat, devenind, trei ani mai târziu, secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist. Odată cu noua funcție, acesta a devenit și membru al Comitetului Central (CC).

„Având în vedere faptul că, în 1971, a deținut funcția de secretar al Comitetului Central al PCR, coroborat cu funcția de conducere deținută la UTC al PCR, comisia constată că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 341/2004, modificată prin Legea 242. (…) De prevederile legii nu beneficiază persoanele care sunt dovedite că, în perioada 1945–1989, au deținut cel puțin o demnitate sau o funcție de conducere în cadrul organelor de conducere la nivel local, regional sau național ale PCR, motiv pentru care, în unanimitate, decide demararea procedurii administrative de anulare a Certificatului LRM”, se menționează în cererea înaintată către Tribunalul București.

Printre facilitățile de care dispune o persoană ce deține certificat de revoluționar se numără: facilități pentru credite imobiliare sau închirieri/vânzări de imobile, medicamente gratuite, acces gratuit la baze de tratament, transport în comun gratuit, scutirea de plata a taxelor și impozitelor pentru clădiri și posibilitatea de cumulare a pensiei cu alte venituri