Adrian Toni Neacșu, fost membru CSM, anunță prăpăd: Toți judecătorii care au semnat protestul Recorder vor fi recuzați
Avocatul Adrian Toni Neacșu, fost membru CSM, spune că toți judecătorii care au semnat protestul Recorder vor fi recuzați din complete de judecată și spune că asta e o mutare normală, având în vedere că au avut cunoștință de nereguli în justiție, dar nu le-au semnalat.
Reacția lui Necașu vine după ce Raluca Moroșanu a fost recuzată
Toți judecătorii în activitate care au semnat lista de susținere a dezvăluirilor Recorder, confirmând că este generalizată cel puțin la instanțele lor practica infracțională a colegiilor de conducere și a președinților instanțelor de a stabili completele de judecată cu mâna, vor fi recuzați.
E absolut firesc, nu mai prezintă nici un fel de prezumție de imparțialitate un judecător care a avut la instanța lui cunoștință de săvârșirea unor fapte de favorizare a faptuitorului pentru a scăpa de răspundere penală prin prescripție și nu le-a denunțat imediat organelor judiciare.
Magistrații trebuie să învețe să își tranșeze conflictele interne, reglările de conturi și păruielile pentru influență și funcții fără să afecteze dreptul părților de a beneficia de o judecată corectă, obiectivă și imparțială, scrie Neacșu pe Facebook.
Judecătoarea Raluca Moroșanu a acuzat presiuni la adresa judecătorilor în cadrul unei conferințe de presă a Curții de Apel București. Ulterior, a apărut într-un interviu acordat Recorder, unde a acuzat mai multe nereguli în justiție fără a aduce probe.
Moroșanu a oprit perchezițiile informatice în dosarul Coldea 2
Un dosar de rutină aflat pe rolul Curții de Apel București, având ca obiect verificarea măsurilor preventive dispuse față de un traficant de droguri cercetat de DIICOT Ialomița, a căpătat o vizibilitate neașteptată. Cauza nu s-a remarcat prin complexitate juridică sau miză excepțională, ci prin contextul în care a fost formulată și admisă cererea de recuzare a judecătoarei Raluca Moroșanu, magistrat aflat recent în centrul atenției publice după interviul acordat Recorder și poziționările sale critice față de sistemul judiciar.
Loredana Codruț stiripesurse.ro
Subiecte asemanatoare
Mii de medici și asistenți medicali vor fi angajați în perioada următoare!
Mii de muncitori străini plătesc contribuții la sănătate, dar sunt refuzați la medic!
4,5 miliarde de euro din PNRR depind de votul Parlamentului. Aleșii au plecat în vacanță!
Start admiterii la facultățile Universității de Științele Vieții Iași. Tinerii pot să se înscrie până pe 20 iulie
Scandalul sporurilor din Justiție se adâncește! Ministerul nu știe câți bani se plătesc pentru diurnă
Record istoric la accize! Aproape 20 de miliarde de lei au intrat în buget doar din vânzarea țigărilor
Guvernul pregătește cea mai mare reformă a carierei funcționarilor publici
Soarele a preluat comanda energetică!
Ministerul Sănătății pune sistemul medical în alertă din cauza caniculei
Nicușor Dan pune presiune pe partide: „Vineri aștept concluziile”
Vin banii de carieră didactică. Profesorii, obligați să meargă la specializare!
IT-ul din Iași renunță la oameni pentru profit
Bancul Zilei
Trei perechi românești în sferturile probei de dublu la Concord Iași Open
Horoscopul zilei de joi, 9 iulie 2026
Comisia Europeană dă România în judecată pentru întârzierile la decontarea farmaciilor!
Zeci de milioane de lei pentru zeci de cămine culturale goale
Euro rămâne aproape de 5,23 lei
Se semnează contracte pe A8, dar nu cele pe care le așteaptă ieșenii
Avantajele compartimentărilor inteligente de tip Studio+: Soluții de optimizare a spațiului propuse de Lapis Residence
Liceu la Iași pentru diaspora. Înscrieri online la ISJ
Atletismul ieșean domină România!
Medicii rezidenți din Iași primesc, în premieră, o voce oficială
Zeci de copii și tineri din cinci țări aduc tradițiile lumii la Iași
Nevăzătorii vor traversa mai sigur pe una dintre cele mai aglomerate artere ale Iașului
Baletul pe înțelesul copiilor, în culisele Operei Iași
Impact violent pe bulevardul Tudor Vladimirescu din Iași
Evaluarea Națională, după contestații: Iașul rămâne cu un singur elev de 10
Mii de medici și asistenți medicali vor fi angajați în perioada următoare!
Tânără arestată după ce a păcălit două bătrâne din Iași prin metoda „Accidentul”
Mii de muncitori străini plătesc contribuții la sănătate, dar sunt refuzați la medic!
Mii de medici și asistenți medicali vor fi angajați în perioada următoare!
Autostrada Unirii - UMB pregătește invazia utilajelor pe tronsonul cu 19 tuneluri și 63 de viaducte
Joburi de vară pentru tineri: retail, HoReCa și call-center
ZOO PARK AJUNGE LA IAȘI: SINGURUL LOC DIN ROMANIA UNDE COPIII POT HRANI UN ELEFANT
Consultații gratuite și screening la IRO Iași, din iulie
Se semnează contractul pentru ultimul tronson din A8, spre Podul de la Ungheni
Piața caselor pe roți prinde viteză
Iași, locul în care a răsunat întâia oară muzica de fanfară
Fetele de zece ale Iașului
Blocaj uriaș pe A7 și A8! UMB cere intervenția Guvernului după ce a rămas fără bitum
Lucrările pe autostrada de la Bacău la Pașcani s-ar putea bloca!
CSM Iași 2020 vrea locul Politehnicii, în Liga a II-a
Performanță de excepție. Iașul, pe podium la Brain Master Istanbul
Cum vor peste 3.000 de ieșeni să arate Bahluiul. Rezultatele consultării surprind!
Scandal fără precedent în PNL!
Poli Iași a murit! Trăiască CSM Iași 2020!
Luptă la baionetă pentru funcția de premier! PSD și Mureșan schimbă acuzații explozive
Juponul cameristei și papionul de pe ceafa groasă
Corul de Copii al Operei Iași, 15 ani de aplauze
ZOO PARK AJUNGE LA IAȘI: SINGURUL LOC DIN ROMANIA UNDE COPIII POT HRANI UN ELEFANT
Mii de medici și asistenți medicali vor fi angajați în perioada următoare!
Dealul Cetățuia ar putea deveni unul dintre cele mai atractive puncte de recreere din Iași
Revoluție la Politehnica ieșeană! Iașul intră în era aerospațială
Autostrada Unirii - UMB pregătește invazia utilajelor pe tronsonul cu 19 tuneluri și 63 de viaducte
Joburi de vară pentru tineri: retail, HoReCa și call-center
ZOO PARK AJUNGE LA IAȘI: SINGURUL LOC DIN ROMANIA UNDE COPIII POT HRANI UN ELEFANT
Consultații gratuite și screening la IRO Iași, din iulie
Se semnează contractul pentru ultimul tronson din A8, spre Podul de la Ungheni
Piața caselor pe roți prinde viteză
Diamantul de la Poli Iași, pe radarul Superligii!
Interviu
Roluri în trei filme pentru actorul ieşean Ionuţ Cornilă
„Trebuie să producem peste 7 tone de grâu pe hectar doar pentru a acoperi cheltuielile de înființare a culturii”
Ce whisky se bea la Camera Deputaților
„Ia unește lumi. Și o face fără grabă, fără zgomot, cu rost”
„Medicina în dar și credința în vindecare”
„Fiecare dintre noi are un dar special, o chemare unică, iar lumea devine mai frumoasă atunci când fiecare își urmează drumul cu sufletul deschis”
Politica
4,5 miliarde de euro din PNRR depind de votul Parlamentului. Aleșii au plecat în vacanță!
Scandalul sporurilor din Justiție se adâncește! Ministerul nu știe câți bani se plătesc pentru diurnă
Lovitură pentru Ilie Bolojan! Instanța anulează Comitetul pentru Justiție înființat de premier
Cutremur în PNL Iași! Alexandru Muraru își sancționează propriii consilieri după votul pentru controversatele PUZ-uri
Scandal fără precedent în PNL!
Grindeanu acceptă rotativa, dar pune o condiție clară: „PSD trebuie să dea primul premier”
Ultima Ora
IT-ul din Iași renunță la oameni pentru profit
Bancul Zilei
Trei perechi românești în sferturile probei de dublu la Concord Iași Open