Marco Rubio, absent nemotivat la NATO
Miniștrii de Externe ai NATO s-au reunit miercuri, la una dintre cele două întâlniri formale anuale în acest format, pentru a discuta despre negocierile privind planul de pace pentru Ucraina, precum și despre modul de menținere a fluxului de arme americane către Ucraina, nu donate de SUA ci achiziționate de membrii europeni ai NATO! Obiectivul aliaților europeni din NATO este de a menține fluxul de arme americane și anul viitor, mai precis de a respecta angajamentele lunare de 1 miliard de dolari, așa cum a cerut Volodimir Zelensky. Secretarul general al NATO a subliniat că Kievul rămâne dependent de ajutorul militar, în timp ce Rusia continuă să atace Ucraina, și a cerut membrilor NATO să se angajeze să ofere mai mult sprijin.
Surpriza de proporții, anunțată de altfel cu aproape o săptămână înainte, este că, în ciuda negocierilor de pace pentru stoparea războiului din Ucraina (sau poate din cauza modului de poziționare a aliaților europeni din NATO cu privire la acestea), Marco Rubio nu a considerat necesar să participe, deși nu avea mare lucru de făcut în această zi! Mai precis, conform programului afișat pe site-ul Departamentului de Stat al SUA, în această zi importantă pentru ideea de securitate colectivă promovată de NATO, Marco Rubio nu este angrenat în nicio activitate deosebită, având planificate doar „întâlniri și briefing-uri la Casa Albă”.
Ce scuză invocă un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA pentru neparticiparea lui Marco Rubio: „Ar fi complet nerealist să ne așteptăm ca acesta să fie la fiecare reuniune”, deși absența unui Secretar de Stat al SUA de la cele două reuniuni anuale formale ale miniștrilor de Externe ai NATO reprezintă o premieră în ultimele două decenii, ultima dată când s-a petrecut acest lucru fiind în anul 2003, etapă istorică marcată de controversele între SUA și aliații europeni din NATO precum Franța și Germania, cu privire la refuzul NATO de a participa la intervenția militară a SUA în Irak.
Utilma dată când era să se mai întâmple acest lucru a fost în 2017, în timpul primului mandat al lui Trump, când Secretarul de Stat al SUA de la acea dată plănuise să nu participe la reuniunea formală din aprilie, moment în care aliații NATO au găsit soluția reprogramării reuniunii, special pentru a se adapta programului oficialului SUA.
Evident că absența lui Rubio riscă să adâncească semnele de întrebare cu privire la angajamentul SUA față de securitatea europeană, care a avut deja de suferit în ultimii ani, Trump pronunțându-se într-un registru sceptic, în repetate rânduri, cu privire la nevoia de a mai participa la apărarea Europei în format NATO, chiar sugerând că ar putea retrage SUA din alianța militară înființată chiar de SUA!
Un semnal neoficial al unui vot de blam al SUA pentru NATO ar putea fi interpretat și de înlocuirea lui Rubio cu adjunctul său Landau, diplomat american care a pus sub semnul întrebării necesitatea NATO într-o postare pe X, din luna iunie 2025, pe care a șters-o ulterior.
Secretarul de stat american Marco Rubio ar fi trebuit să fie prezent, dat fiind că aliații europeni din NATO își doresc o analiză a planului de pace în 28 de puncte pe care Donald Trump l-a prezentat săptămâna trecută și care a fost amendat de aliații euroepni ai Ucrainei în cadrul discuțiilor purtate la Geneva, în încercarea de a stabili cum ar trebui NATO să răspundă pentru a se asigura că nu este compromisă negocierea păcii, în contexul în care unii diplomați europeni au protestat cu privire la faptul că Ucraina și Europa sunt excluse din acest proces.
Mai mult, în timp ce SUA au semnalat că Ucraina ar putea fi nevoită să facă concesii pentru a ajunge la o soluționare negociată, liderii europeni s-au pronunțat împotriva oricărui acord care subminează suveranitatea Ucrainei.
De menționat și că summitul minișrilor de Externe din NATO are loc la o zi după ce trimisul special al SUA, Steve Witkoff, și ginerele președintelui Donald Trump, Jared Kushner, s-au întâlnit cu Vladimir Putin la Moscova pentru a discuta un acord de pace revizuit pentru a pune capăt războiului din Ucraina, întâlnire care s-a încheiat fără un acord privind un plan de pace pentru Ucraina.
Mai mult, vorbind la o conferință, cu doar câteva ore înainte de această întâlnire, Putin a acuzat Europa că obstrucționează eforturile de pace, pentru că cererile europene sunt „inacceptabile”, motivul invocat fiind că statele europene sunt „de partea războiului”, Putin scuturând securea războiului: „dacă Europa vrea să lupte cu noi, suntem pregătiți chiar acum.”
Cum vede Rubio participarea SUA la aceste negocieri de pace? În termenii indiferenței lui Trump față de securitatea europeană, dar sub stindardul hegemonismului american: „Nu este războiul nostru. Nu îl purtăm; nu există soldați americani. Este pe un alt continent. Suntem implicați pentru că suntem singurii care pot”, acesta neuitând să sublinieze că națiunile europene nu au capacitatea de a purta eficient negocierile de pace pentru Ucraina, ceea ce face ca implicarea SUA să fie “unică și esențială”.
CRISTIAN BARNA cotidianul.ro
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Presiune la graniță: rețea care scotea recruți din Ucraina, destructurată. Cât costă să fugi de război
Mircea Badea vorbește despre retragerea din televiziune. Oboseala, presiunile și noile reguli CNA schimbă jocul media
Se face și mai frig. Jumătate de țară, sub cod galben de ger, până mâine dimineață: temperaturi de -19 grade
Iranul, sub presiune maximă - De ce a amânat Donald Trump lansarea unui atac militar: 'Degetul președintelui rămâne pe buton'
Revoluție în Justiție: parchete unificate pe județe și instanțe desființate
Nicușor Dan pierde în instanță. Curtea de Apel București respinge recuzarea judecătoarei Olimpiea Crețeanu
Trump: Zelenski, nu Putin, blochează acordul de pace în Ucraina
Încă o lovitură: Trump blochează vizele pentru 75 de state. ”Măcelărește” prieteni și dușmani la pachet, între care și state din SOROȘSTAN, ca Albania și Moldova
Avertismentul fermierilor după acordul Mercosur: ”Blocăm toată România. Dacă ne unim toți și punem tractor lângă tractor, ne vor asculta”
Supermarketurile din Austria refuză să vândă carne adusă de Ursula von der Leyen din Mercosur
Joi, 15 ianuarie 2026, au loc noi trageri Loto
Tensiuni pe aeroport! Zeci de pasageri Wizz Air, dați jos din avion după o decizie de ultimă oră
Cum arată calculele pentru play-off după FC Argeș – FCSB 1-0. Campioana își complică tot mai mult viața
Trump primește medalia Nobel pentru Pace… dar nu și premiul
Dacia pregătește șampania în Raliul Dakar! Doar un dezastru ar putea răsturna clasamentul la vârf
Boli psihice care interzic șofatul. Ce afecțiuni pot duce la suspendarea permisului de conducere
Boli care întârzie menstruația. Ce este normal, când apar problemele și ce cauze pot sta la bază
FOTO Patrimoniul Iașului se extinde: câteva zeci de clădiri din centru, propuse ca monumente istorice
Bolojan, la Iași, între huiduieli și promisiuni: buget rapid, reformă dură și autostrăzi cu termen-limită 2030
România își împinge infrastructura în Ucraina
Ilie Bolojan, la Iași -- autostrăzile spre Ungheni și Siret, pe repede-nainte. Protest în fața Palatului Culturii
Noaptea gerului la Iași. Acțiune în teren pentru identificarea persoanelor fără adăpost
Filipii de iarnă. Sărbătorile lupilor
De la casual la competitiv: evoluția gaming-ului ca hobby
Unde va fi construit primul „oraș Mercedes-Benz” din lume. În centru va fi construită o clădire de aproximativ 341 de etaje FOTO/VIDEO
Planul de apărare al României, de 16 miliarde de euro, a fost aprobat de CE. Autostrăzile A7 și A8, printre proiectele finanțate
Ce înseamnă cu adevărat „durabilitate pe viață” pentru un implant dentar?
Ce pensie ai la 30 de ani vechime?
Ce analize sunt gratuite cu trimitere de la medicul de familie? Iată lista investigațiilor decontate de CNAS!
O pivniță veche din cimitirul „Sf. Apostoli Petru și Pavel” adăpostește singurul osuar din Iași. Aici se află osemintele a 290 de persoane
Augustin Zegrean, după ce judecătorii CCR au amânat, din nou, Legea pensiilor magistraților: De data aceasta este justificată
Tinerii Iașului pot vizita Europa gratuit. Bruxelles-ul pune la bătaie peste 40.000 de permise prin programul DiscoverEU
Ștefan Mandachi oferă 50.000 de euro satelor care eliberează câinii din lanț
Iașul schimbă constructorul pe autostradă! Umbrărescu, învins la licitația A8
Politehnica Iași a tras astăzi linie și a luat-o de la capăt
Amenințarea cu bombă de la Pleiada, un fals
S-a aprobat finanțarea pentru Centura Podu Iloaiei. 12 luni durata de execuție!
Primăria dă drumul la asfalt! Licitație uriașă pentru zece străzi
Licitația pentru Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț, blocată de contestații. Patru constructori cer anularea rezultatului
Comisia Europeană oferă tinerilor peste 40.000 de permise de călătorie gratuite în UE
Premierul Ilie Bolojan vine mâine la Iași. Întâlnire cu primarii și discuții despre marile proiecte ale județului
Educația ieșeană, condusă pe avarie: 121 de directori rămân fără mandat, dar nu pleacă din funcție!
Autostrada Unirii: bani pentru hârtii înainte de asfalt. Peste 10 milioane de lei pentru avocați și cadastru
Nouă școli din județul Iași, închise din cauza vremii!
Zilnic, zeci de ambulanțe sunt puse inutil pe drumuri de către ieșeni!
Cât a costat deplasarea lui Nicușor Dan la Paris cu aeronava Spartan
”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Comunicat de presă APETREI DANIEL
Postul intermitent, demontat de un nou studiu. Fără restricții alimentare, efectele sunt aproape zero
Măcel în Universități. Bolojan preia Educația și pregătește lovitura care va goli amfiteatrele
Risc ridicat de avalanşă în Munţii Făgăraş
