INCHIDE

Statul are de plătit peste 2 miliarde de euro către magistrați - sporuri, majorări și indexări!

Statul are de plătit peste 2 miliarde de euro către magistrați - sporuri, majorări și indexări!

Potrivit datelor oficiale, vorbim despre o factură uriașă: aproximativ 10,6 miliarde de lei, de plătit între 2025 și 2029, echivalentul a circa 0,6% din PIB, bani care vor trebui plătiți în urma unor procese în care sistemul de justiție a dat în judecată chiar statul român!

România se confruntă cu o nouă presiune uriașă asupra bugetului public, după ce s-a aflat că statul trebuie să achite sume colosale rezultate din hotărâri judecătorești câștigate de magistrați pentru drepturi salariale restante!

Situația este fără precedent: instituții-cheie precum Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public, Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii au obținut în instanță drepturi salariale considerate restante - sporuri, majorări și indexări – iar acum aceste sume trebuie achitate integral, în baza unor decizii definitive.

Din calculele oficiale, cele mai mari sume revin Înaltei Curți, cu peste 8,4 miliarde de lei, în timp ce restul instituțiilor din sistemul judiciar cumulează restul de peste 2 miliarde. „Cu privire la valoarea totală estimată a obligaţiilor de plată a drepturilor salariale restante, stabilite prin hotărâri judecătoreşti, din sistemul de justiţie, pentru perioada 2026-2028, respectiv pentru Înalta Curte de Casație și Justiţie, Ministerul Justiţiei, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii, mentionăm că, din datele comunicate de ordonatorii principali de credite, aceasta este în sumă de circa 8.577,04 milioane lei”, se arată în răspunsul transmis de Gyorgy Attila, subsecretar de stat în Ministerul Finanțelor.

În paralel, apare o tensiune explozivă: Înalta Curte de Casație și Justiție a ajuns chiar să acționeze în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor, acuzând „refuz nejustificat” de plată a sumelor stabilite prin hotărâri definitive.

Guvernul, la rândul său, este prins între obligația legală de a executa hotărârile judecătorești și constrângerile bugetare care împing finanțele publice la limită.

În timp ce magistrații își revendică drepturile câștigate în instanță, criticii vorbesc despre un efect de avalanșă: decizii istorice, sume uriașe și un stat obligat să plătească din urmă ani de recalculări salariale. Daniel BACIU