A fost „amanta” lui Toma Caragiu până la moartea actorului. Era „păzită” în turnee de mama sa

Toma și Rodica  

Rodica Tapalagă a fost „artista familiei” și a început să joace de la 6 ani. A fost „Zoe” din „O scrisoare pierdută”, piesă în care s-a „iubit” cu Toma Caragiu care îl juca pe Tipătescu.

Actriţa de teatru şi film Rodica Tapalagă s-a născut la 12 ianuarie 1939, la Dorohoi, judeţul Botoşani, fiind sora mai mică a actorului Ştefan Tapalagă.

 Până să ajungă în teatru, Rodica Tapalagă s-a remarcat de mică recitând versuri, plecând în turnee prin ţară, cu trupa sindicatului de la Banca Naţională. “Eram artista familiei. Am fost, şi asta e foarte rău, un soi de copil-minune, dar m-am oprit la timp, pentru că copiii-minune sfârşesc într-o maturitate posacă şi lipsită de strălucire. Şi la un moment dat eram sătulă de glorie. Ştiţi, publicul le trece multe cu vederea copiilor. Am primit cantităţi incredibile de aplauze...

Mama sa o însoţea în turnee.

“De fapt, gloria nici nu există. Este o părere, dorinţa noastră de a-i cuceri pe cei din jur. Şi fiecare dintre noi avem mica noastră curte de persoane care ne iubesc. Şi fiecare dintre noi are senzaţia că se poate bucura de un număr mai mic sau mai mare de fani. Dar constatăm că şi ceilalţi au fani. E o bucurie să însemni ceva pentru cei din jur. Altfel nu poţi să faci meseria asta dură. Nu poţi să apari pe scenă fără să ştii că eşti ascultat. Nu se poate”, a spus pentru ziarulmetroplis.ro

După ce a absolvit, în 1959, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti, a fost repartizată la Teatrul Naţional din Craiova. Aici a interpretat mai multe roluri, între care: Eliza Doolittle din ''Pygmalion'' de G.B. Shaw (1959, regia Vlad Mugur), Eleva din ''Steaua fără nume'' de M. Sebastian (1960, regia A. Moldovan), Valia din ''Poveste din Irkutsk'' (1961, regia Radu Nicolae), Fata în albastru din ''Celebrul 702'' (1960, regia Radu Miron).

Citește și: O mare actriță se pregătește să moară. „Corpul nu mai este al meu”. S-a creștinat și e împăcată

A fost remarcată, apoi, de Lucia Sturza Bulandra, care a chemat-o în 1961, să dea o probă la teatrul pe care aceasta îl conducea în Bucureşti.

A avut colaborări și la Teatrul “Nottara“

Am lucrat cu regizori interesanţi. Cu Cătălina Buzoianu, în “Dimineaţa pierdută”; aveam o partitură frumoasă, într-un spectacol care a reunit, poate pentru ultima dată, asemenea personalităţi cum erau acelea de atunci de la “Bulandra”. Întotdeauna m-am considerat o actriţă a Teatrului “Bulandra”. Deşi am făcut roluri bune şi la Teatrul Mic, cred că n-a fost un teren pe care să înflorească existenţa mea. A fost un drum destul de lung, care a înflorit ca o rătăcire. Fenomenul, e adevărat, era teribil de spectaculos, dar trebuia să rimezi cu el.

Citește și: Povestea lui Sergiu Malagamba, arestat pentru că era prea elegant. A lansat moda ce îi poartă numele

Or, eu am rimat întodeauna cu Teatrul “Bulandra”. Prezenţa mea în Teatrul Mic a fost ca o trădare. E drept că la teatrul Mic au fost “Pluralul englezesc”, “Maestrul şi Margareta”, “Să-i îmbrăcăm pe cei goi”, nişte spectacole frumoase. Şi niciodată n-am fost pe deplin satisfăcută de ceea ce se întâmpla şi de ceea ce am făcut la Teatrul Mic. Lucrurile importante sunt cele pe care le-am făcut la “Bulandra”.

Un mare succes cu partenerul Toma Caragiu în Caragiale

În “Scrisoarea pierdută” a jucat alături de Toma Caragiu, spectacol regizat de Liviu Ciulei, despre care spunea că a fost o experienţă splendidă. “Toma Caragiu era fermecător. Noi, într-o echipă, ne sprijinim. Relaţiile care se stabilesc între aceste personalităţi sunt aspre, strălucitoare, calde, fierbinţi. Sunt sentimente de fraţietate, de caramaderie dusă până dincolo de bine şi rău, ceea ce înseamnă, în fond, o relaţie spirituală mai puţin atinsă de imediat. Înainte de “Scrisoare”, jucasem în regia lui Ciulei în “Opera de trei parale”, cu Margareta Pîslaru şi Toma Caragiu. A mai fost un spectacol de referinţă, “Azilul de noapte”, unde eu jucam Vasilisa.

Citește și: O mare actriță se pregătește să moară. „Corpul nu mai este al meu”. S-a creștinat și e împăcată | Newsweek Romania

Sigur, cea mai importantă întâlnire cu el a fost cea din “Scrisoarea pierdută”, mai ales că în acel spectacol şi domnia sa juca un rol. Era Agamiţă Dandanache. A fost o colaborare foarte interesantă, pentru că era şi el pe scenă. Chinul lui era şi chinul nostru. Era o relaţie caldă şi, în acelaşi timp, detaşată, special, de neuitat.

Premiera, la care s-au adunat o mulţime de admiratori ai lui Caragiale, ai Teatrului “Bulandra”, ai fiecăruia dintre noi, n-a fost o reuşită. Toţi eram prea tensionaţi, prea răspunzători… Sigur, noi ne jucăm pe scenă. Iar atunci această dimensiune a lipsit. Premiera a avut loc într-o sâmbătă seara şi a coincis cu repetiţia generală. Ciulei a insistat ca a doua zi dimineaţa să mai fie un spectacol. A doua reprezentaţie este de obicei un spectacol de relaxare; iar noi, ca oameni de meserie, nici nu vrem să fie invitaţi la aceasta. Însă al doilea spectacol a fost senzaţional. Ne-am şi jucat.”

Rodica juca pe Zoe, iar Toma pe Tipătescu.

Toma avea să moară la cutremurul din 1977 după ce „O scrisoare pierdută” se jucase 5 ani cu casa închisă. Ulterior, Tipătescu avea să fie Victor Rebengiuc.

S-a stins în urmă cu 12 ani

Actriţa a fost spitalizată timp de două săptămâni la Spitalul Floreasca. Ea suferea de aproape şapte ani de colagenoză, boală care nu a mai reacţionat la tratament în ultima perioadă.

A jucat în numeroase filme

Pe marele ecran a debutat în filmul ''Alo?...Aţi greşit numărul!'' (1958, regia Andrei Călăraşu), în care a jucat şi fratele său, Ştefan Tapalagă. În filmografia sa se regăsesc: ''Aproape de soare'' (1960, regia Savel Stiopul), ''Cinci oameni la drum'' (1962, regia Gabriel Barta, Mihai Bucur), ''Politică şi...delicatese'' (1963, regia Haralambie Boroş), ''Tănase Scatiu'' (1976, regia Dan Piţa), ''Între oglinzi paralele'' (1978, regia Mircea Veroiu), ''Vis de ianuarie'' (1978, regia Nicolae Opriţescu), ''Artista, dolarii şi ardelenii'' (1978, regia Mircea Veroiu), ''Clipa'' (1979, regia Gheorghe Vitannidis), ''De dragul tău, Anca!'' (1983, regia Cristiana Nicolae), ''Dragostea şi revoluţia'' (1983, regia Gheorghe Vitanidis), ''Vreau să ştiu de ce am aripi'' (1983, regia Nicu Stan), potrivit volumului ''1234 cineaşti români'' (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1996).