Eșec pentru echipa lui Kovesi, în România
Răsturnare spectaculoasă de situație. Curtea de Apel Cluj a anulat, miercuri, condamnarea de patru ani închisoare primită în primă instanță de afaceristul Cătălin Hideg, patronul companiei Sanimed International, într-un dosar legat de o fraudă cu fonduri europene în valoare de trei milioane de euro. Acesta este primul dosar investigat în România de Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi.
Cătălin Hideg este cel care i-a denunțat la DNA pe foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă.
Hideg, trimis în judecată în octombrie 2022, a fost condamnat în februarie 2024 de Tribunalul București la patru ani închisoare cu executare pentru folosire de documente false și spălare de bani. El avea de plătit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene suma de 14.440.459 lei.
La apel, dosarul a ajuns la Curtea de Apel București, însă Înalta Curte de Casație și Justiție l-a strămutat la Curtea de Apel Cluj, iar aceasta a dispus anularea condamnării, urmând ca procesul să se reia de la zero.
‘Admite apelurile formulate de inculpații H.R.C. și SC S. I. I. SRL împotriva sentinței penale nr. 200/F din data de 16 februarie 2024 pronunțată de Tribunalul București pe care o desființează în întregime, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Cluj. Menține măsurile asigurătorii instituite prin ordonanța nr.1.000032/2021 din data de 02.05.2022 a Parchetului European – EPPO – Biroul Central București, cu privire la bunurile inculpaților H. R. C. și SC S. I. I.SRL, până la concurența sumei de 14.440.459 lei în scopul garantării reparării pagubei produse prin infracțiune. Definitivă’, se arată în decizia Curții de Apel Cluj.
Potrivit EPPO, frauda reținută în sarcina lui Cătălin Hideg și firmei Sanimed se referă la alocarea de fonduri destinate unui centru de cercetare-dezvoltare în domeniul recuperării medicale și reconstrucției biologice RECUMED.
Proiectul RECUMED, finanțat de UE, viza crearea unui centru de cercetare, iar pentru a câștiga o licitație, omul de afaceri a depus mai multe declarații și documente false și inexacte. Acestea erau legate de procedura de acordare a contractului de furnizare de echipamente medicale și de lucrări de construcții necesare pentru proiect.
Între 2018 și 2020, omul de afaceri a obținut împrumuturi nerambursabile de peste trei milioane de euro.
El nu a acționat însă izolat, ci în complicitate cu Raluca Ortensia Aelenei, reprezentanta unei companii din Spania, care urma să echipeze centrul de recuperare și să execute lucrările de construcții, susține EPPO.
Anchetatorii îi suspectează pe cei doi că au întocmit declarații false prin care atestă că nu sunt în conflict de interese, iar astfel au îndeplinit aparent condițiile legale privind transparența, legalitatea și concurența în procedura de achiziție. Mai mult, procedura de atribuire a contractului a fost simulată prin depunerea de contraoferte fictive în numele altor firme și prin depunerea unor documente false care dovedeau că firma spaniolă îndeplinea condițiile de eligibilitate privind capacitatea tehnică de a derula contractul.
Conform procurorilor, suspecții au mers chiar mai departe și, după ce au obținut fondurile europene, firma din România a transferat banii în conturile firmei din Spania. Sumele au ajuns apoi la alte companii, cu sedii în Cipru și Portugalia, iar în final o mare parte din bani a fost returnată în conturile beneficiarul inițial din România, prin emiterea unor facturi false.
Ancheta a arătat că valoarea reală a echipamentelor și produselor medicale achiziționate pentru proiect era de circa patru ori mai mică decât cea declarată, iar prețurile inițiale de achiziție au fost negociate și stabilite chiar de primul suspect. Ulterior, valoarea produselor a fost supraestimată prin tranzacții succesive de la furnizorii inițiali prin companii din Cipru, Portugalia și Spania, astfel încât să fie în final vândute beneficiarului din România la prețuri supraevaluate.
Raluca Ortensia Aelenei a ajuns la un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii și a primit o condamnare cu suspendare.
Cătălin Hideg a devenit cunoscut după ce o firmă a sa a vândut în pandemie statului român 1,7 milioane de măști la prețuri supraevaluate. Firma avea ca obiect de activitate distribuția de băuturi alcoolice și alimente.
I.R cotidianul.ro
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Prima femeie general trece în rezervă. Nicușor Dan a semnat
Lovitură de teatru în justiție: Decret semnat de Klaus Iohannis, anulat de instanță. Judecătorii: actul a fost emis nelegal
SRS: Bomba cu ceas din dosarul lui Călin Georgescu
Cornel Nistorescu: Cazul Adriana Stoicescu în dosarul hăituitului Călin Georgescu
Avocatul Toni Neacșu, acuzaţii grave la adresa procurorului general: „Divulgarea datelor din dosar este interzisă de lege”
Dr. Răzvan Constantinescu, către Colegiul Medicilor Iași: Să se dispună autorităților și organizațiilor în cauză să recunoască eroarea, să-și retragă acuzațiile și să-și ceară scuze public, după cum tot public am fost denigrat
CCR analizează pe 24 septembrie sesizările AUR împotriva legilor asumate de Guvernul Bolojan
Lovitură pentru românii condamnați care fug din țară - România obține o victorie majoră la CJUE. Alina Gorghiu: 'Simt o satisfacţie uriaşă'
OpenAI, chemată în judecată după sinuciderea unui adolescent. ChatGPT i-ar fi dat instrucțiunile finale: nodul de spânzurătoare și scrisoarea de adio
COMUNICAT DE PRESĂ Lansarea proiectului MODERNIZAREA, REABILITAREA ȘI EFICIENTIZAREA ENERGETICĂ A CLĂDIRILOR PUBLICE DIN ORAȘUL GURA HUMORULUI - CLĂDIRE INTERNAT COLEGIUL ALEXANDRU CEL BUN Cod SMIS: 342747 2
Toni Neacșu cere Parchetului General să se sesizeze în cazul anulării alegerilor
Dacă Adam și Eva nu ar fi mușcat din fructul oprit...
Una dintre portițele evazioniștilor se închide: Guvernul blochează schema firmelor cu datorii vândute pe hârtie
Schimbările fiscale din 2026 pentru microîntreprinderi: plafoane noi, cont bancar obligatoriu și cum îți poți majora capitalul social fără bani
Mesaj important pentru românii care au acțiuni vechi la companiile românești - Administratorii de Fonduri apără noua lege care vizează acționarii mici
Rezultate la Tragerile Speciale LOTO ale Primăverii: Numerele extrase la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super NorocNumerele câștigătoare de duminică, 8 martie
Cum poate fi obținut rapid un extras de carte funciară online și de ce este important pentru tranzacțiile imobiliare
Exploziile din Orientul Mijlociu nu au afectat leul
Scutul antirachetă de la Deveselu vs. alte sisteme de apărare din lume. Cum ar rezista într-un conflict real ANALIZĂ
Antrenor bombă pentru Gigi Becali la FCSB.
Harta invizibilă a lumii religioase musulmane și rivalitățile din Orientul Mijlociu: sunniți, șiiți
România a pierdut aproape 10.000 de pensionari în februarie 2026. Cât a fost pensia medie
Tensiune maximă în meciul Oțelul - Hermannstadt. Trei eliminări la gălățeni
Banca de stat ucraineană va da Ungaria în judecată pentru bunuri reținute ilegal / 40 milioane de dolari, 35 milioane de euro și aproximativ 9 kilograme de aur au rămas în Ungaria
Aerisirea corectă a caloriferelor! Iată cât de important este acest proces!
Medicamente noi pentru pacienții bolnavi de cancer
Argint pentru CSM Iași, la Riposta Cup
„Lista rușinii”, pregătită. Ieșenii cu restanțe de peste 3.000 de lei vor fi făcuți publici
Salarii de mii de euro pentru ieșenii care nu se tem de înălțime
Dramă în noroi, la Mădârjac. Se cer intervenții urgente pe drumul județean 282E
Autostrăzile Moldovei prind viteză
Primăria Iași a moștenit „bucăți” de apartamente și un mormânt
„Ca femeie, aș alege, pe lângă indispensabila onestitate, eleganța comunicării”
Politehnica Iași, ciuca bătăilor pe stadioanele sătești
Dr. Ing. Irina Elena Teslărașu: „Investițiile publice se validează în timp, nu în comunicate”
Dublu medaliat la International STEM Olympiad. Rareș Grădinaru, aur la Matematică și argint la Științe, într-o competiție cu 38.000 de elevi din 153 de țări
„Fiecare femeie e dăruită de Dumnezeu cu ceva unic, iar încercarea de a semăna cu altcineva îi distruge esența”
Doliu și șoc la CJ Iași: a murit consilierul Camelia Ciornia
Cutremur în locuințele ieșenilor! Centralele pe gaz intră în era numărătorii inverse
Comparație de prețuri între motocoasele pe benzină și cele electrice: ce opțiune este mai avantajoasă pentru bugetul tău?
Fasole bătută cu ceapă călită — Rețeta tradițională românească de post
Tsunami forestier. Peste 5.700 de firme fac afaceri cu lemnul din pădurile Moldovei!
Ferească Dumnezeu și Alah de „făcătorul de pace” american!
Strigătul disperat al celor care luptă să salveze tirul sportiv
63 de blocuri din Iași se pot prăbuși în cazul unui cutremur major
Cel mai scump loc dintr-o parcare de reședință a ajuns la 876 lei/lună, în cartierul Dacia!
FCSB va juca în play-out!VIDEO. Rușine istorică: FCSB intră în lupta pentru salvarea de la retrogradare! Va fi cea mai slabă clasare din „era Becali”
La o cană cu tuș
Accident rutier pe Șoseaua Bucium din Iași: două persoane rănite după impactul dintre patru autoturisme
Studenții au ținut în corzi o echipă de play-off: ACS USV Iași – Știința Miroslava 1-1 (0-1)
Ghid complet pentru alegerea plăcii de păr potrivite: ce trebuie să știi înainte să o folosești
Iașul, 11 nominalizări explozive la „Destinația Anului 2026”
Iașul „fantomă”: peste 127.000 de locuințe goale în inima Moldovei
Chirica: „Pe durata mandatului meu, nu vor exista jocuri de noroc în oraş”
Satele Iașului se golesc: Corcodel a ajuns la 36 de locuitori
Bahluiul poate fi salvat! Ce plan spectaculos se pune la cale
Lovitură decisivă în mega-licitația pentru Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț! CNSC respinge contestațiile, dar scandalul abia începe
Ce pensie poate primi un român care a lucrat doar 7 ani în Italia. Zeci de mii de oameni sunt în această situație
353 de urși împușcați în România anul trecut, înainte de apus
Primăria Iași a moștenit „bucăți” de apartamente și un mormânt
21 de primării din Neamț au stabilit greșit taxele și impozitele. Prefectura cere recalculări urgente
Actualitate
Una dintre portițele evazioniștilor se închide: Guvernul blochează schema firmelor cu datorii vândute pe hârtie
Schimbările fiscale din 2026 pentru microîntreprinderi: plafoane noi, cont bancar obligatoriu și cum îți poți majora capitalul social fără bani
Mesaj important pentru românii care au acțiuni vechi la companiile românești - Administratorii de Fonduri apără noua lege care vizează acționarii mici
Cum poate fi obținut rapid un extras de carte funciară online și de ce este important pentru tranzacțiile imobiliare
Scutul antirachetă de la Deveselu vs. alte sisteme de apărare din lume. Cum ar rezista într-un conflict real ANALIZĂ
Harta invizibilă a lumii religioase musulmane și rivalitățile din Orientul Mijlociu: sunniți, șiiți
Ultima Ora
Dacă Adam și Eva nu ar fi mușcat din fructul oprit...
Una dintre portițele evazioniștilor se închide: Guvernul blochează schema firmelor cu datorii vândute pe hârtie
Schimbările fiscale din 2026 pentru microîntreprinderi: plafoane noi, cont bancar obligatoriu și cum îți poți majora capitalul social fără bani
Mesaj important pentru românii care au acțiuni vechi la companiile românești - Administratorii de Fonduri apără noua lege care vizează acționarii mici
Rezultate la Tragerile Speciale LOTO ale Primăverii: Numerele extrase la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super NorocNumerele câștigătoare de duminică, 8 martie
