Arestat în Dubai, Horațiu Potra a anunțat că vrea să revină voluntar în țară: ”Nu am de ce să mă ascund”
Horațiu Potra a transmis un mesaj prin intermediul avocatului său, Șerban Moga, prin care spune că vrea să revină voluntar în țară pentru a dovedi că este nevinovat. Discuția a avut-o Potra, joi, cu Procuratura din Emiratele Arabe Unite.
Mesajul pe care Horațiu Potra l-a transmis este:„Nu mă ascund, nu am de ce să mă ascund. Îmi e dor de familie și vreau să pot privi lumea în ochi, știind că am ales adevărul, nu frica”.
Avocatul său, Șerban Moga, a spus că Potra a avut joi o discuție cu Procuratura din Emiratele Arabe Unite și a transmis că vrea să se întoarcă în România.
Horațiu Potra este în prezent în Dubai, unde Moga spune că are afaceri. Potrivit avocatului, Potra nu a fugit din România.
„Astăzi au avut loc discuții la nivelul procuraturii în Dubai și urmează să vină de bună voie pentru a participa la proces. (…) Horațiu Potra are locuință în Dubai, are afaceri în Dubai, are o viață și acolo. Astăzi a discutat cu procurorii și a luat decizie oficială de a se întoarce. Nu am mai multe detalii, nu am libertatea să vă spun, cu privire la discuțiile care au avut loc acolo, decât că a luat această decizie. (…) Este dispus să vină în țară și să își facă de dreptate. Are încredere în justiție, are încredere că procesul va avea o finalitate corectă, că va reuși să își dovedească nevinovăția în această situație, și, bineînțeles, că se va supune autorităților judiciare”, a spus avocatul Moga.
Moga a afirmat că nu are libertatea de a spune dacă Potra este în custodia autorităților din Dubai sau dacă este liber.
„Mi-a comunicat să transmit doar că s-a luat această discuție la nivelul Procuraturii din Emiratele Arabe, că s-au semnat niște documente în acest sens și că urmează să vină în țară, să se supună autorităților române fără să aibă loc un proces de extrădare. Are tot dreptul să participe în cazul unui proces de extrădare, să se decidă dacă acuzația este una politică sau nu, dacă i-au fost respectate drepturile a României, dar preferă să parcurgă procedurile judiciare în țară”, mai spune Șerban Moga.
Întrebat dacă Potra va veni singur în țară, dacă se va duce el singur la aeroport și se va urca în avion pentru a veni în România sau dacă va fi escortat, avocatul a spus că nu pot să dea mai multe detalii.
Întrebat în continuare când va veni Horațiu Potra în țară, avocatul a răspuns: „Nu cred că va dura foarte mult. Probabil va fi o chestiune de zile sau de săptămâni. (…) E o decizie care s-a luat în colaborare cu autoritățile din Dubai”, a mai spus Șerban Moga, avocatul șefului mercenarilor, Horațiu Potra.
Andrei Nicolae activenews.ro
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Lovitură de teatru în justiție: Decret semnat de Klaus Iohannis, anulat de instanță. Judecătorii: actul a fost emis nelegal
SRS: Bomba cu ceas din dosarul lui Călin Georgescu
Cornel Nistorescu: Cazul Adriana Stoicescu în dosarul hăituitului Călin Georgescu
Avocatul Toni Neacșu, acuzaţii grave la adresa procurorului general: „Divulgarea datelor din dosar este interzisă de lege”
Dr. Răzvan Constantinescu, către Colegiul Medicilor Iași: Să se dispună autorităților și organizațiilor în cauză să recunoască eroarea, să-și retragă acuzațiile și să-și ceară scuze public, după cum tot public am fost denigrat
CCR analizează pe 24 septembrie sesizările AUR împotriva legilor asumate de Guvernul Bolojan
Lovitură pentru românii condamnați care fug din țară - România obține o victorie majoră la CJUE. Alina Gorghiu: 'Simt o satisfacţie uriaşă'
OpenAI, chemată în judecată după sinuciderea unui adolescent. ChatGPT i-ar fi dat instrucțiunile finale: nodul de spânzurătoare și scrisoarea de adio
COMUNICAT DE PRESĂ Lansarea proiectului MODERNIZAREA, REABILITAREA ȘI EFICIENTIZAREA ENERGETICĂ A CLĂDIRILOR PUBLICE DIN ORAȘUL GURA HUMORULUI - CLĂDIRE INTERNAT COLEGIUL ALEXANDRU CEL BUN Cod SMIS: 342747 2
Toni Neacșu cere Parchetului General să se sesizeze în cazul anulării alegerilor
Cum a justificat judecătoarea Scântei decizia CCR privind anularea alegerilor prezidențiale
M-am uitat la filmul Recorder, ca să nu pierdeți voi două ore
Sportivul celebru alături de care s-a antrenat Simona Halep! Reacția lui Darren Cahill după ce a făcut publice imaginile
Gazetarul Cristian Tudor Popescu este de părere că ultimul documentar publicat de Recorder, „Justiție capturată”, este unul dintre cele mai importante acte jurnalistice din ultimii 35 de ani
Mii de moldoveni sunt lăsați fără buletine la frontieră! Actele de identitate românești, anulate din cauza domiciliilor fictive
A întors „rezultatul”! Primăria a acceptat să facă o plată de 6,14 milioane de lei către Poli Iași
Pierdere uriașă pentru România la barajul cu Turcia! UEFA, decizie radicală
Emoțiile s-au redus! Real primește o veste excelentă despre starea lui Mbappe înaintea duelului cu City
Patru companii sunt deja interesate să preia Liberty Galați.
Un electrician pensionat dezvăluie dispozitivul reduce facturile la electricitate cu până la 90%
FOTBAL Poli respiră: va plăti mâine trei salarii, iar jucătorii vor merge la Șelimbăr
Elev de liceu, condamnat la 2 ani de închisoare pentru trafic de droguri. Dealer încă din clasa a IX-a
CCR amână decizia privind tăierea pensiilor speciale pentru 28 decembrie. Hotărârea a fost luată după 5 ore de discuții
Prorectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, distins cu Premiul „Petre Sergescu” al Academiei Române
„Ecouri de iarnă”, concert caritabil pentru copiii de la Centrul de Servicii Sociale „Ion Holban”
5 ritualuri de self-care ca femeie - un ghid blând pentru a-ți cultiva echilibrul
Explorând cultura cubaneză: IATĂ ce îți oferă 7 zile în inima Havanei
Cine va alege noul manager al Palatului Culturii din Iași
România și Luxemburg consolidează parteneriatul: securitate, investiții și sprijin pentru aderarea la OCDE
Tendințele în machiaj pentru sărbătorile de iarnă 2025
Taxele locale vor crește de la 1 ianuarie 2026
Sistem resetat: toți directorii de școli și inspectorii școlari din Iași vor fi înlocuiți
Pe „drumul morții”, E85, vor fi instalate 22 radare fixe!
Școlile groazei, la Iași. Numărul elevilor cu depresie a crescut de peste cinci ori într-un an!
Ziarul „Evenimentul”, alături de copiii din Frenciugi, oaspeți de onoare la premiera „Scrisoare pentru Moș Crăciun”
MERSUL TRENURILOR - STATIA CF IASI - valabil din data de 14.12.2025 până la data de 12.12.2026
Peste 800 decizii de expropriere pentru lărgirea drumului din CUG către Ciurea
Conexiunea care schimbă totul: cum va arăta Iașul după finalizarea A7
Mii de moldoveni sunt lăsați fără buletine la frontieră! Actele de identitate românești, anulate din cauza domiciliilor fictive
Nicio lună fără Rolls sau Ferrari, la Iași
Spitalul Regional de Urgenţă trebuie să fie funcţional până la sfârşitul anului 2029. Cum va fi selectat şi angajat personalul – medical și auxiliar.
Iașul se scufundă în șomaj!
Iașul va avea cinci noi hoteluri „first class”!
Angajații din primării și consiliile județene tremură de frică
Autostrăzile Moldovei intră sub umbrela programului militar SAFE
Vin banii la Poli Iași! Ieșenii au de răzbunat un 0-8 cu Corvinul!
Concertul de colinde „La toată casa-i Lumină”, darul Filarmonicii „Moldova” pentru Iași
Promisiuni de carton: Guvernul mai aruncă trei firimituri către Iași
Poli Iași, încă o șansă pierdută. Visul play-off-ului se stinge
LOTO Numerele norocoase de duminică, 30 noiembrie
De doi bani speranțe pentru Poli Iași
Sistem resetat: toți directorii de școli și inspectorii școlari din Iași vor fi înlocuiți
Pe „drumul morții”, E85, vor fi instalate 22 radare fixe!
Școlile groazei, la Iași. Numărul elevilor cu depresie a crescut de peste cinci ori într-un an!
Iașul se pregătește de un terminal logistic care va schimba comerțul regional
Iașul se pregătește de 18 luni de șantier în zone cheie ale orașului. Parcarea de la Teatru se desființează , Mitropolia și Filarmonica se reabilitează
Ziarul „Evenimentul”, alături de copiii din Frenciugi, oaspeți de onoare la premiera „Scrisoare pentru Moș Crăciun”
MERSUL TRENURILOR - STATIA CF IASI - valabil din data de 14.12.2025 până la data de 12.12.2026
Iașul intră oficial în atmosfera sărbătorilor cu o nouă atracție de sezon: un patinoar amplasat chiar în Piața Unirii.
Consultări politice pentru proiectul Monorail Iași
Conexiunea care schimbă totul: cum va arăta Iașul după finalizarea A7
Actualitate
M-am uitat la filmul Recorder, ca să nu pierdeți voi două ore
Gazetarul Cristian Tudor Popescu este de părere că ultimul documentar publicat de Recorder, „Justiție capturată”, este unul dintre cele mai importante acte jurnalistice din ultimii 35 de ani
Mii de moldoveni sunt lăsați fără buletine la frontieră! Actele de identitate românești, anulate din cauza domiciliilor fictive
A întors „rezultatul”! Primăria a acceptat să facă o plată de 6,14 milioane de lei către Poli Iași
Prețul la motorină a scăzut cu 0,25 lei/l, în doar câteva zile, la Iași!
Mersul trenurilor SNTFC „CFR Călători” în staţiile Bârlad și Vaslui, valabil din data de 14.12.2025
Ultima Ora