Proiectul noului pod peste Prut, de la Răducăneni, împotmolit în avize și finanțare
Un nou pod peste Prut, care să lege județul Iași de Republica Moldova, intră pe lista marilor proiecte de infrastructură anunțate de autorități. Numai că, dincolo de promisiuni și declarații spectaculoase, realitatea este mult mai complicată: podul Răducăneni - Bărboieni este încă departe de șantier, iar CNAIR nu poate indica, deocamdată, o dată la care vor fi lansate licitațiile pentru construcție.
Proiectul face parte dintr-un pachet de patru noi traversări peste Prut, alături de Stânca - Costești, Bumbăta - Leova și Fălciu - Leca. Contractele pentru studiile de fezabilitate au fost semnate cu firma Like Consulting, valoarea totală fiind de 4,4 milioane de lei, fără TVA. Documentațiile au fost predate, însă asta nu înseamnă că lucrările pot începe.
Fiecare investiție presupune mai mult decât ridicarea unui pod: sunt prevăzute puncte de control la frontieră și drumuri de legătură cu rețeaua rutieră existentă. În prezent, proiectele trebuie să obțină avizele și acordurile necesare, să treacă prin procedurile tehnico-economice și interministeriale, iar indicatorii să fie aprobați de Guvern. Abia apoi vor putea fi identificate sursele de finanțare și organizate licitațiile.
Calendarul, departe de a fi încurajator
CNAIR estimează că, după contractarea lucrărilor și emiterea ordinului de începere, vor fi necesare alte șase luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție. Cu alte cuvinte, chiar dacă toate procedurile ar avansa, ieșenii nu vor vedea podul peste noapte.
O nouă conexiune la Răducăneni ar putea facilita circulația persoanelor și mărfurilor către Republica Moldova și ar întări legătura regiunii cu rețelele de transport europene. În perspectivă, proiectul se înscrie în efortul de conectare a infrastructurii de peste Prut cu Autostrada A8.
Separat, podul Ungheni - Ungheni este deja în construcție și reprezintă o altă legătură strategică între județul Iași și Republica Moldova. Autoritățile vorbesc despre o apropiere istorică a celor două țări, însă adevăratul test va fi trecerea de la planuri și studii la poduri efectiv construite.
Pentru Răducăneni, drumul până la inaugurare rămâne încă lung. Daniel BACIU