Grânarul Europei! Romania devine lider absolut la exportul de grâu și porumb
România își consolidează poziția de forță agricolă a Europei și reușește o performanță care, până nu demult, părea greu de imaginat. Pentru al doilea an consecutiv, țara noastră a depășit Franța și a devenit cel mai mare exportator de cereale din Uniunea Europeană, confirmând că agricultura românească traversează una dintre cele mai bune perioade din ultimele decenii.
Datele oficiale ale Comisiei Europene arată că, în anul comercial 2025–2026, România a exportat către state din afara Uniunii Europene nu mai puțin de 10,9 milioane de tone de cereale, cu peste 21% mai mult decât în sezonul precedent. Practic, aproape o treime din toate exporturile europene de cereale, respectiv 28,3%, au avut ca punct de plecare România, o performanță care confirmă statutul de lider incontestabil pe piața agricolă europeană.
Lovitura cea mai spectaculoasă este dată în fața Franței, stat considerat timp de decenii campionul absolut al exporturilor agricole din Europa. Dacă în urmă cu doar doi ani francezii dominau piața cu peste 13,6 milioane de tone exportate, acum au coborât pe locul al doilea, cu doar 9,9 milioane de tone, fiind depășiți pentru al doilea sezon consecutiv de România.
Exportul de grâu, în creștere cu peste 30%
Succesul României este și mai impresionant în cazul grâului. Țara noastră rămâne lider european după ce a exportat peste 7,2 milioane de tone, cu peste 30% mai mult decât în sezonul anterior. Asta înseamnă că aproape 31% din întregul grâu exportat de Uniunea Europeană provine din România. În comparație, Franța a livrat doar 5,5 milioane de tone.
România își păstrează și titlul de cel mai mare exportator european de porumb, cu aproximativ 1,1 milioane de tone, confirmând tradiția care a transformat țara într-unul dintre cei mai importanți furnizori mondiali ai acestei culturi. Singurul segment unde francezii au reușit să recâștige teren este cel al orzului, unde au exportat aproximativ 3 milioane de tone, comparativ cu cele 2,1 milioane de tone livrate de România.
Performanța vine după un an agricol excepțional. Potrivit datelor oficiale, fermierii români au obținut o producție record de 12,6 milioane de tone de grâu, la care se adaugă 7,7 milioane de tone de porumb și 3,4 milioane de tone de orz și orzoaică. Aceste rezultate au permis României să domine piețele internaționale și să devină principalul furnizor de cereale al Uniunii Europene.
Ascensiunea spectaculoasă a României schimbă complet harta agricolă a continentului. Dacă în trecut Franța era considerată „grânarul Europei”, astăzi România demonstrează că poate concura și chiar depăși cele mai puternice economii agricole ale Uniunii. Cu producții record, exporturi istorice și o cerere tot mai mare pe piețele externe, agricultura românească își confirmă rolul strategic și transformă țara într-un adevărat gigant european al cerealelor. Raluca STROE