INCHIDE

Mircea Fechet vrea arme, nu soluții. Ministrul Mediului cere vânătoare liberă de urși în România

  Mircea Fechet vrea arme, nu soluții. Ministrul Mediului cere vânătoare liberă de urși în România

* oficialul susține revizuirea cotei anuale de împușcare – deja șocantă prin cifre: 381 de urși eliminați în 2023 dintr-un total permis de 426* mai mult, solicită scoaterea ursului brun de pe lista speciilor strict protejate, în condițiile în care România adăpostește cea mai mare populație de urși din Europa

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, lansează un semnal de alarmă împotriva urșilor. Nu împotriva autorităților ineficiente, nu împotriva dezvoltării haotice a stațiunilor montane sau a tăierilor ilegale care alungă animalele din habitatul lor natural. Ci împotriva urșilor – „agresivi, gunoieri, cerșetori” – care ar trebui, în opinia sa, împușcați fără ezitare, ori de câte ori se apropie de intravilan.

Ucide, nu muta. Aceasta pare a fi noua doctrină a Ministerului Mediului. Fechet afirmă că metodele clasice – relocarea și alungarea – „nu dau rezultate”, așadar soluția rămâne simplă, radicală și… ireversibilă: arma.

El susține revizuirea cotei anuale de împușcare – deja șocantă prin cifre: 381 de urși eliminați în 2023 dintr-un total permis de 426. Și cere chiar scoaterea ursului brun de pe lista speciilor strict protejate, în condițiile în care România adăpostește cea mai mare populație de urși din Europa și poartă, pe bună dreptate, responsabilitatea conservării acestei specii emblematice.

Modul în care ministrul descrie urșii este o combinație alarmantă între stigmatizare și dezumanizare: „cerșetori”, „gunoieri”, „agresivi”. Se construiește astfel o imagine monstruoasă, înfricoșătoare, menită să justifice folosirea forței letale în fața oricărui animal care greșește drumul. O retorică simplistă, care mută întreaga responsabilitate asupra animalului – și ignoră complet contextul ecologic, administrativ și urbanistic care a dus la această criză.

 

Soluții abandonate, realități ignorate

Fechet admite că „situația nu este scăpată de sub control”, dar tot el cere mai multe gloanțe. Doar 27 de urși din 464 de incidente au fost împușcați anul trecut în baza ordonanței 81. Aceasta este, în realitate, dovada că mecanismele actuale funcționează – iar escaladarea către împușcare directă este o escaladare politică, nu una justificată științific sau legal. Scoaterea ursului de pe lista speciilor protejate ar deschide ușa unei vânători comerciale deghizate în măsuri de siguranță publică. România riscă sancțiuni europene, condamnare din partea organizațiilor internaționale de conservare a biodiversității și, mai ales, un dezechilibru ecologic sever.

Într-o țară care nu reușește să gestioneze nici câinii fără stăpân, se cere acum armament legalizat pentru urși. În loc de pază inteligentă, garduri electrice, campanii educaționale și intervenții rapide coordonate, România alege din nou cea mai simplă, dar și cea mai rușinoasă cale: exterminarea.

Dan DIMA

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!


Subiecte asemanatoare