Marea sărbătoare din 2 februarie - Întâmpinarea Domului

Sărbătoarea Întâmpinarea Domnului este prăznuită pe 2 februarie. La 40 de zile de la Nașterea Domnului, cinstim aducerea Pruncului Iisus la templul din Ierusalim, de către Maica Domnului și de Dreptul Iosif. Acest praznic poartă denumirea de Întâmpinarea Domnului pentru că în Templu a fost întâmpinat de Dreptul Simeon și prorocița Ana. Menționăm că după trecerea a 40 de zile de la nașterea primului copil, Legea mozaică prevedea ca cel care era de parte bărbătească să fie adus la Templu și închinat Domnului, afierosind Domnului cu gândul că din acesta se poate ridica Mesia. Cu această ocazie, părinții trebuiau să aducă un miel și un porumbel ca ofrandă. Cei săraci, care nu puteau aduce un miel, puteau oferi doi pui de porumbel.

În primele secole, Întâmpinarea Domnului era cinstită pe 14 februarie, deoarece Nașterea Domnului se serba împreună cu Botezul Domnului. Iar cum Întâmpinarea Domnului era sărbătorită la 40 de zile după Epifanie, ziua de prăznuire era 14 februarie.

În anul 542, în vremea domniei lui Iustinian cel Mare, sărbătoarea a fost introdusă oficial în calendarul răsăritean și, prin Decret imperial, împăratul Iustinian a schimbat data de prăznuire de pe 14 februarie, pe 2 februarie.

Prima mențiune documentară despre existența acestei sărbători o avem de la pelerina Egeria (sec. IV). O altă mențiune este cea a Sfântului Chiril al Ierusalimului (381) din panegiricul închinat acestei sărbători.

Sărbătoarea își are o sorginte scripturistică. Momentul aducerii lui Iisus la Templu este descris doar de Sfântul Evanghelist Luca (2, 22-39).

Ei au fost întâmpinați de bătrânul Simeon și prorocița Ana. Lui Simeon i se făgăduise că nu va trece la cele veșnice până nu Îl va vedea pe Mesia. Menționăm că Simeon făcea parte din cele 70 de persoane care au tradus Pentateuhul din limba ebraică în greacă, pentru biblioteca regelui Ptolemeu al II-lea al Egiptului. Ajuns la textul „Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște fiu” (Isaia VII, 14), traduce cuvântul „Fecioară” prin „femeie”, căci era de neînțeles ca o fecioară să nască. Pentru această neînțelegere, Dumnezeu i-a făgăduit că nu va muri până nu-L va vedea pe Cel născut din Fecioara Maria.

Astfel, mișcat de Duhul Sfânt, Îl ia în brațe pe Hristos și rostește cuvintele: „Acum, slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor și slava poporului Tău, Israel” (Luca 2, 29-32). Această rugăciune este citită de fiecare dată la slujba Vecerniei.

Pentru Simeon, Hristos este mântuirea trimisă de Dumnezeu în lume, Hristos este Lumina tuturor popoarelor. El a văzut cu ochii lui trupești pe Cel pe care prorocii Vechiului Testament L-au văzut duhovnicește.

Sfântul Simeon vorbește despre patimirea pe care o va avea Maica lui Dumnezeu la vremea Răstignirii Domnului, spunând: „Încă și prin sufletul tău va trece sabie” (Luca 2, 35), adică atunci când Îl va vedea pe Mântuitorul răstignit, sufletul ei va fi cuprins de durere și întristare, fiind străpuns ca și cu o sabie. Dar a profețit și despre Pruncul Iisus, Care a fost adus la Templu, că „va fi pus spre căderea și spre ridicarea multora și ca semn care va stârni multe împotriviri”. Dreptul Simeon face o profeție despre Taina Crucii lui Hristos, despre suferințele Lui, dar și despre suferința mamei Sale, Fecioara Maria, care va vedea cu ochii săi pe Fiul Său răstignit și omorât.

Nu avem informații clare despre preoția Dreptului Simeon. Iosif Studitul îl numește „preot sfințit”, Sfântul Metodie spune despre el că era „preot înduhovnicit”, însă sunt și persoane precum Cuviosul Teofilact, Fotie ș.a. care afirmă că nu era preot, dar trăia mai presus de preoție.

Vladimir Losski, vorbind despre icoana Întâmpinării Domnului, spune că Simeon este mai vrednic decât Moise a se numi „văzător de Dumnezeu”, pentru că lui Moise Dumnezeu i s-a arătat într-un nor, iar Simeon „pe Cuvântul Tatălui cel mai înainte de veci întrupat L-a purtat și a descoperit lumina neamurilor: Crucea, adică și Învierea” (Stihira la Litia praznicului).

După cum Dreptul Iosif a fost ascultător față de Dumnezeu, la fel și noi suntem chemați să fim receptivi la chemarea Domnului. Numele „Simeon” în limba ebraică înseamnă „ascultare”.

La Întâmpinarea Domnului a fost de față și Prorocița Ana, fiica lui Fanuel, înaintată în vârstă, care ziua și noaptea se nevoia în templu, în rugăciune și post. După ce a trăit cu bărbatul ei șapte ani, acesta a trecut la cele veșnice, iar ea a rămas la Templu toată viața, stăruind în post și rugăciune, slujind lui Dumnezeu neîncetat. Având în vedere acest mod de viață, s-a învrednicit a vedea pe Domnul, când a fost dus la Templu, la patruzeci de zile de la nașterea Sa în trup. Este prezentă și prorocița Ana, pentru că ea era o prorociță cultică, avea menirea să adreseze mesajul din partea lui Dumnezeu celor care veneau la templu. De altfel, pe sulul pe care îl ține în mână, așa cum apare în iconografie, stă scris: „Acest Prunc a făcut cerul și pământul”. Da, Hristos Pantocratorul este Logosul lui Dumnezeu prin Care „toate s-au făcut; și fără de El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (Ioan 1, 3).

Sărbătoarea Întâmpinarea Domnului ne amintește că tot timpul suntem chemați să-L primim tainic pe Hristos, mai ales atunci când facem milostenie, când ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului, când primim cuvintele Sfintei Scripturi etc.

Una dintre cele mai cunoscute cântări de la Utrenia sărbătorii de azi este imnul „Nu pricep Curată”. Această cântare este așezată la Utrenie, în cadrul cântării a IX-a (în locul imnului „Ceea ce ești mai cinstită...”). E o cântare care prezintă momentul întâlnirii dintre Hristos și Dreptul Simeon, dintre Legea Veche și Legea Harului, întâlnirea dintre om și Dumnezeu.