INCHIDE

40 de parteneri pregătesc hrană pentru pelerinii Sfintei Parascheva

40 de parteneri pregătesc hrană pentru pelerinii Sfintei Parascheva

* restaurante, hoteluri și companii din industria alimentară din Iași se mobilizează pentru zilele Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva * 40 de parteneri și-au confirmat deja participarea la proiectul „Hrană pentru pelerini”, iar lista rămâne deschisă * în 2025, prin acest proiect au fost oferite aproape 75.000 de porții de mâncare și peste 5.000 de sticle de apă

Pregătirile pentru unul dintre cele mai mari pelerinaje religioase din România au început și în industria ospitalității din Iași. Reprezentanții a 40 de restaurante, hoteluri și companii din domeniul alimentar s-au alăturat proiectului „Hrană pentru pelerini”, inițiat de Fiideajutor.ro, pentru a oferi mâncare, apă și ceai oamenilor care vor veni la Iași în perioada Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.

Reprezentanții partenerilor s-au întâlnit la Catedrala Mitropolitană din Iași pentru a pregăti intervenția din zilele pelerinajului. Mobilizarea pornește de la dimensiunea evenimentului: în fiecare toamnă, sute de mii de oameni ajung în capitala Moldovei pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, iar mulți dintre ei petrec ore întregi la rând, inclusiv pe timpul nopții.

Anul trecut, peste 300.000 de pelerini au trecut pe la baldachinul Sfintei Parascheva, potrivit datelor prezentate de organizatori.

Peste 100.000 de porții de mâncare sunt oferite în perioada pelerinajului

Primirea unui număr atât de mare de oameni presupune o amplă operațiune logistică. Arhiepiscopia Iașilor implică parohii, mănăstiri, centre medicale și structuri sociale pentru sprijinirea pelerinilor, iar în zilele Hramului sunt oferite, în total, peste 100.000 de porții de mâncare, alături de apă și ceai.

O parte importantă a acestui efort vine din sectorul privat. Restaurante, hoteluri și companii din industria alimentară pregătesc și donează produse pentru cei care stau ore întregi la rând.

În 2025, cu sprijinul partenerilor și prin donațiile strânse pe platforma Fiideajutor.ro, au fost distribuite aproape 75.000 de porții de mâncare și peste 5.000 de sticle de apă.

„Știm că, uneori, privim cu greutate această perioadă, dar cred că suntem chemați să ne schimbăm perspectiva și să devenim mai primitori și iubitori, asemenea sfintei noastre dragi. Îi vedem pe pelerini așteptând ore în șir la rând și uităm, poate, că în spatele fiecărei rugăciuni șoptite este un om obosit, flămând sau înfrigurat”, spune pr. Cosmin Brînză, director Fiideajutor.ro.

40 de parteneri s-au înscris deja în proiect

Până în prezent și-au confirmat implicarea Cafeneaua Piața Unirii, Chalette Events, Cofetăria Mont Blanc, Crevețeria, DiferEAT, Euro-Kras Trading, El Barin, Elysium Events, Gusstare – Kantină Urbană Modernă, Restaurant Salsa, Fast Food Dania, Hanu' Vișoianu, Hotel Coroana, Hotel Internațional, Hotel Unirea, KOSAROM & AVI-TOP, La Castel & Panifcom, Liria Events & Amouria Events, Miki Crunch, Motel Bucium & Grand Hotel Traian, Oliv Bistro, Pizza Di Napo, Popas Șipote, RCBB Gruppe, Restaurant „Bolta Rece”, Restaurant Bizantiq, Restaurant Krud, Restaurant Oscar, Restaurant „Plopii fără soț” & Casablanca, Restaurant Rita, Restaurant Romeo e Giulietta, Rotiseria YES și Take&Eat.

Pentru unele dintre echipe, pregătirea porțiilor pentru pelerini înseamnă și ore suplimentare de lucru în zile în care restaurantele au propria activitate obișnuită.

„În perioada Hramului, întreaga noastră echipă este foarte solicitată, dar pregătim cu multă bucurie porțiile pentru pelerini. Sunt colegi care aleg chiar să rămână peste program, fără să ceară nimic în plus, pentru că simt că această dăruire are un rost. Sperăm ca, de la an la an, această comunitate să devină tot mai mare, cu cât mai mulți reprezentanți ai domeniului ospitalității, iar astfel să creștem împreună binele pe care îl putem face”, spune Paul Pădurariu, Owner & CEO al restaurantelor „Plopii fără soț” și Casablanca Iași.

Lista partenerilor rămâne deschisă înaintea Hramului de la Iași

Proiectul „Hrană pentru pelerini” continuă să primească parteneri înaintea Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva. Restaurantele, hotelurile și companiile care vor să participe pot contacta echipa Fiideajutor.ro la office@fiideajutor.ro sau la 0746 936 969.

Și persoanele fizice se pot implica, fie ca voluntari în perioada pelerinajului, fie prin donații pentru proiectul „Apă pentru pelerini”, derulat prin Fiideajutor.ro.

Fiideajutor.ro este Platforma Faptelor Bune a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și intermediază proiecte prin care resursele, timpul sau expertiza donatorilor sunt direcționate către persoane și comunități care au nevoie de sprijin.

Maura ANGHEL