„Dʼale carnavalului”, comedia Naționalului ieșean, ajunge în lumina reflectoarelor la Festivalul Național de Comedie de la Galați
* Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași continuă să ducă prestigiul scenei ieșene în țară * producția „Dʼale carnavalului”, semnată de regizorul Claudiu Goga, va reprezenta teatrul la cea de-a XXXVI-a ediție a Festivalului Național de Comedie de la Galați, pe 10 octombrie
Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași își reafirmă statutul de reper al scenei românești contemporane printr-o nouă participare de prestigiu. Una dintre cele mai îndrăgite producții din repertoriul recent, „Dʼale carnavalului” de I.L. Caragiale, va fi prezentată în concurs la Festivalul Național de Comedie de la Galați, un eveniment de tradiție organizat de Teatrul Dramatic „Fani Tardini”.
Spectacolul va avea loc joi, 10 octombrie, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Galați, aducând publicului un Caragiale reinterpretat cu finețe și actualitate de regizorul Claudiu Goga.
Distribuția reunește un ansamblu de actori consacrați și tineri talentați ai Naționalului ieșean: Cosmin Maxim, Călin Chirilă, Ticu Pușcașu, Horia Veriveș, Ionuț Cornilă, Dumitru Năstrușnicu, Andreea Boboc, Petronela Grigorescu, Ioana Aciobăniței, Robert Agape, Alexandra Azoiței, Luca Gumeni, Raoul Bogdan Ungurianu și Aurelian Iordache. Decorul poartă semnătura Ștefan Caragiu, costumele sunt create de Luiza Enescu, iar video designul aparține lui Andrei Cozlac.
Lansată pe 8 februarie 2025, la doar câteva zile după aniversarea a 173 de ani de la nașterea lui Caragiale, această montare aduce un suflu contemporan unei comedii clasice. În istoria Teatrului Național Iași, „Dʼale carnavalului” a mai avut două montări memorabile: prima în 1976, semnată de Anca Ovanez Doroșenco, și cea din 1997, în regia Soranei Coroamă-Stanca.
„La Caragiale, catastrofa nu are nimic grandios. Ea se naște din întâmplare, din meschinărie, dintr-o prostie duioasă. Aici stă, de fapt, comedia și tragismul lumii lui”, mărturisește regizorul Claudiu Goga, vorbind despre filosofia care a inspirat noua versiune scenică.
Festivalul Național de Comedie de la Galați, ajuns la ediția cu numărul XXXVI, se desfășoară între 4 și 12 octombrie, adunând unele dintre cele mai valoroase producții teatrale din țară.
Prin această participare, Iașul cultural își reafirmă vocația de a transforma tradiția în spectacol viu, aducând în fața publicului românesc o comedie emblematică, interpretată cu rafinament, ironie și inteligență scenică.
Maura ANGHEL
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!