„De ce este repatriat fostul domnitor Grigore Alexandru Ghica?”

Profesorul ieșean Florea Ioncioaia, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, publică un text extrem de interesant despre repatrierea fostului domnitor Grigore Alexandru Ghica, subiect intens mediatizat în capitala Moldovei, în aceste zile. Profesorul ieșean, pentru care aceste solemnități sunt „tulburătoare”, pune o întrebare simplă, la care cei în drept ar trebui – cel puțin pentru a clarifica subiectul, să răspundă: de ce este repatriat fostul domnitor?

„De unde știm care era casa lui? Avem motive să credem că Franța era patria lui de adopțiune, aleasă voluntar, limba în care comunica, locul unde se simțea afectiv poate acasă. Bănuiesc că era înhumat într-o criptă de familie: are cineva dreptul de a-l extrage din locul în care el a murit și a fost înhumat? Și care ar fi scopul? Există la Iași un cenotaf care-l așteaptă? Există un spațiu anume pentru foștii domnitori? I se va atribui vreun rol simbolic anume, eventual, poate proclamăm cu această ocazie independența vechiului Principat al Moldovei?”, se întreabă profesorul Ioncioaia.

Redăm aici întregul text al profesorului Florea Ioncioaia, așa cum a fost publicat pe pagina sa de socializare.  

„Grigore Alexandru Ghica, cunoscut în istoriografie drept Grigore IV Ghica, rebotezat (nu discut de ce, deși numele istorice nu se pot reboteza din rațiuni contemporane!) Ghyka nu a fost „ultimul domnitor al Moldovei”. Acesta a fost totuși Alexandru-Ioan Cuza, este o banalitate, de altfel! Acest domnitor a fost într-adevăr remarcabil nu atât prin curaj (nu era prea curajos!), cum crede Președintele, cât prin valorile sale, bunele sale intenții în special, deschiderea sa progresistă, care a oferit un cadru relativ propice reformelor și modernizării. Este drept că ne-a lăsat câteva realizări, în special (deși mult mai puțin cunoscut) remarcabilul său Așezământ cu privire la școli, în care se schițează proiectul unui sistem de învățământ structurat în Moldova.

De asemenea, îi datorăm fondarea unei școli de moașe și a unei maternități (Institutul Gregorian), instalată în propria casă, inițierea unor cursuri superioare la Academia Mihăileană, ca și alte câteva inițiative lăudabile, nu toate duse până la capăt, în vremuri destul de complicate. Dar nu a abolit propriu-zis cenzura și mai ales nu a sprijinit înființarea școlii de ingineri de drumuri și construcții (de unde o fi luat Președintele această informație stranie?), ci doar a unei școli de arte și meserii, importantă și aceea, firește. Nu a abolit propriu-zis robia, ci doar a finalizat acest proces etc.

În fine, aceste erori istorice ar putea fi scuzate, deși poate că nu Președinției. De altfel, le găsesc zilele acestea pe toate siteurile, ca și cum ar fi scrise la comandă. Și poate sunt.

Cu adevărat șocantă este însă afirmația potrivit căreia „încă din Evul Mediu, Moldova purta și numele de Valahia Mică. Este prima dată când aud de această teză. Moldova în Evul Mediu nu s-a numit niciodată Valahia Mică, pentru că nici nu era mai mică decât oricare altă Valahie, chiar dacă în Evul Mediu granițele statelor erau mult mai imprecise decât astăzi.

Mă tem că în mintea domnului președinte Dan, Moldova se referă la Moldova apuseană de astăzi. Și mai ales că este o regiune mică și orfană, oarecum pe cale de dispariție, numai bună de atașat la o comemorare. Noroc cu dl. președinte care o extrage din negurile trecutului!

Nu văd ce anume putem învăța din trecut, cum ne învață fostul normalian, dacă n-avem nici o idee despre ce va fi fost acesta.

De altfel, cazul acestor solemnități prilejuite de repatrierea osemintelor lui Grigore Alexandru Ghica este pentru mine tulburător. Pe de o parte, pentru că nu cred că vreo oficialitate s-a consultat cu istoricii care mai umblă prin această epocă, nu prea mulți, de altfel. Iar pe de alta că nu-mi dau seama de ce este repatriat fostul domnitor: în fond, de unde știm care era casa lui? Avem motive să credem că Franța era patria lui de adopțiune, aleasă voluntar, limba în care comunica, locul unde se simțea afectiv poate acasă. Bănuiesc că era înhumat într-o criptă de familie: are cineva dreptul de a-l extrage din locul în care el a murit și a fost înhumat? Și care ar fi scopul? Există la Iași un cenotaf care-l așteaptă? Există un spațiu anume pentru foștii domnitori? I se va atribui vreun rol simbolic anume, eventual, poate proclamăm cu această ocazie independența vechiului Principat al Moldovei?

La drept vorbind m-aș bucura dacă i s-ar face puțină dreptate și măcar corpul de clădire al Maternității, care poartă numele complet abuziv al lui Cuza, ar fi rebotezat. Era o moștenirte paternă, casa de unde se spune că ar fi plecat spre palatul domnesc pentru a primi investituira de domn. Ar fi singura modalitate de întoarcere acasă a Măriei sale”.