Abandonul de familie, o infracțiune tot mai rar sancționată

* condamnările din România s-au înjumătățit în ultimii cinci ani * avocați ieșeni confirmă tendința * mulți părinți încearcă rezolvări informale, în afara instanțelor * procurorii evită trimiterea în judecată pentru fapte „cu pericol social redus” * statul preferă soluții administrative sau obligații asumate, nu condamnări * dincolo de statistici, în casele unde copiii cresc fără sprijinul celuilalt părinte, problema rămâne neschimbată

Un fenomen care altădată genera sute de dosare anual și alimenta preocupări sociale majore pare astăzi să se stingă încet în statistici. Cercetarea infracțiunii de abandon de familie (art. 378 Cod Penal) nu mai reprezintă o prioritate pentru procurori și instanțe, iar numărul celor condamnați definitiv s-a redus la jumătate în doar cinci ani. Totuși, realitatea din teren arată că problema restanțelor la pensia alimentară sau a părăsirii obligațiilor familiale nu a dispărut. Discrepanța dintre viața reală și cifre ridică semne de întrebare cu privire la modul în care statul mai gestionează una dintre cele mai sensibile situații sociale.

Această tendință se regăsește și în judecătoriile din Iași, unde practicienii confirmă că astfel de cauze sunt din ce în ce mai rare, iar multe dintre ele se sting înainte de a ajunge în fața instanței.

600 de dosare în cinci ani, cu o durată medie de soluționare de aproape un an

Potrivit datelor oficiale transmise de autorități, în perioada 2020–2024, instanțele din România au soluționat în total 600 de dosare având ca obiect principal săvârșirea infracțiunii de abandon de familie. Durata medie de soluționare a fost de 338 de zile, iar până la pronunțarea efectivă a unei hotărâri au trecut, în medie, 302 zile. Pentru fiecare dosar au fost necesare aproximativ 6 ședințe de judecată, ceea ce arată nu doar complexitatea cauzelor, ci și gradul de încărcare al instanțelor.

Deși numărul de dosare nu este dramatic, durata mare până la soluționare arată că procedurile sunt anevoioase și, adesea, neadaptate la nevoile familiilor aflate în impas.

În ceea ce privește condamnările, acestea sunt în continuă scădere: de la 186 în 2020, la sub 100 în anii recenți. Trendul descendent este unul puternic și constant: 2020 – 186 persoane condamnate, dintre care 34 la închisoare, 2021 – 155 persoane condamnate, 20 la închisoare, 2022 – 119 persoane condamnate, 14 la închisoare, 2023 – 93 persoane condamnate, 14 la închisoare, 2024 – 95 persoane condamnate, 11 la închisoare.

În doar cinci ani, România a trecut de la aproape 200 de condamnări pe an la sub 100. Și numărul sentințelor cu executare în penitenciar s-a redus semnificativ.

Ce se ascunde în spatele cifrelor? Intervenții informale, medieri și lipsa de resurse

Specialiștii din sistemul judiciar și avocații cu experiență în litigii de familie identifică mai multe cauze ale declinului statistic. În primul rand, medierea și înțelegerile amiabile – preferate în locul proceselor. În multe cazuri, părintele obligat la plata pensiei alimentare achită restanțele fie înainte de deschiderea urmăririi penale, fie pe parcursul acesteia. În astfel de situații, dosarul se închide, iar infracțiunea rămâne fără obiect.

Nu trebuie omis faptul că procurorii evită trimiterea în judecată pentru fapte „cu pericol social redus”. Abandonul de familie este considerat, în practică, o infracțiune reparabilă — statul preferă soluții administrative sau obligații asumate, nu condamnări.

Cazurile în care persoana vizată locuiește în străinătate blochează procedurile. România se confruntă cu un număr tot mai mare de dosare în care părintele care nu își îndeplinește obligațiile este plecat în străinătate. Procedurile internaționale sunt lente și complicate, iar multe dosare sunt închise din cauza lipsei de posibilitate de a-l cita.

Multe mame sau tați aflați în dificultate renunță să depună plângere penală, fie din lipsă de încredere în sistem, fie pentru că procesul este lung și dureros.

„Ne trezim cu situații în care părintele restanțier plătește o parte din datorie în ultima clipă, iar dosarul devine inutil. Victima rămâne cu problemele ei, dar sistemul penal consideră că și-a îndeplinit misiunea”, explică un avocat ieșean specializat în litigii de familie.

Avocați ieșeni confirmă tendința: spre deosebire de anii 2000 sau începutul anilor 2010, cazurile de abandon de familie sunt tot mai rare, în prezent. Mulți părinți încearcă rezolvări informale, în afara instanțelor, iar uneori chiar serviciile sociale ale municipalității mediază conflicte, evitând escaladarea penală.

Fenomenul nu a dispărut, dar a fost scos din vizorul penal. Deși numărul condamnărilor scade, problema socială rămâne la fel de gravă. Organizațiile care lucrează cu familii monoparentale atrag atenția: România nu are un mecanism coerent prin care să se asigure recuperarea datoriilor la pensia alimentară, iar părinții care își cresc singuri copiii sunt cei care suportă întreaga povară.

În lipsa unei reacții ferme, fapta de abandon de familie se transformă, de facto, din infracțiune în problemă socială așezată pe umerii părinților care rămân cu copilul. Daniel BACIU