Trei elevi de la „Octav Băncilă” duc Iașul în turneu european
Trei elevi ai Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași au deschis la Madrid un turneu european care va continua la Paris, Valencia și Porto. Pentru școala ieșeană, seria de concerte înseamnă vizibilitate internațională și confirmarea unei formări artistice construite prin disciplină, scenă și studiu.
Sofia Teodora Enoiu-Pânzariu (chitară), Eva Lorena Bătrânu și Juan Luis Jiménez Vînău (ambii pianiști) reprezintă școala ieșeană într-o serie de concerte care pune Iașul în dialog cu importante centre culturale europene.
Primul concert a avut loc la Conservatorio Municipal de Música „Manuel de Falla” din Alcorcón, Madrid. Instituția este prezentată oficial de autoritățile locale drept Escuela Municipal de Música Conservatorio Profesional Manuel de Falla, cu sediul în Alcorcón, Madrid.
Evenimentul de deschidere a fost susținut sub coordonarea conf. univ. dr. Andrei Enoiu-Pânzariu, alături de reprezentanți ai conservatorului spaniol. Între aceștia au fost directorul Manuel de Haro Bautista și prof. Miriam Soulald.
Patru orașe europene, o miză pentru tinerii muzicieni ieșeni
Turneul are patru opriri: Madrid, Porto, Paris și Valencia. Pentru cei trei elevi, fiecare scenă înseamnă un public nou, o experiență profesională diferită și un contact direct cu medii culturale europene.
Concertul de la Madrid a marcat începutul acestui traseu. Recitalul a fost primit cu aplauze și căldură de profesorii și publicul de la Conservatorio Municipal de Música „Manuel de Falla”.
Dincolo de emoția momentului, turneul are o miză clară: scoate performanța elevilor din sala de studiu și o duce în fața unui public internațional. Pentru o școală de artă, astfel de apariții sunt importante nu doar ca experiență, ci și ca formă de recunoaștere.
Cine sunt elevii care reprezintă Colegiul „Octav Băncilă”
Protagoniștii turneului sunt Sofia Teodora Enoiu-Pânzariu, Eva Lorena Bătrânu și Juan Luis Jiménez Vînău, elevi ai Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași. Ei nu au ajuns întâmplător pe scena europeană. Sofia Teodora Enoiu-Pânzariu este o tânără interpretă de chitară clasică, formată la Iași, Eva Lorena Bătrânu își construiește parcursul între pian și harpă, iar Juan Luis Jimenez Vînău este pianist, elev în clasa a IX-a la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”. Pentru Eva și Juan Luis, anul 2026 a adus deja o confirmare internațională: cei doi au fost premiați pentru interpretarea „Rapsodiei Române” de George Enescu la pian, la patru mâini, la competiții internaționale de la Salzburg și Londra. Alături de ei se află conf. univ. dr. Andrei Enoiu-Pânzariu, de la UNAGE, nume legat de activitatea muzicală și pedagogică ieșeană.
Maura ANGHEL
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!