Accident rutier MORTAL, la Scânteia!
Un accident rutier mortal a avut loc în noaptea de miercuri, spre joi, în localitatea ieșeană Scânteia.
Medicii ieșeni au precizat joi că accidentul rutier a avut loc în jurul orei 2.00, la Scânteia, într-o curbă periculoasă.
"La fața locului a fost trimis un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean de tip C2 și echipajul de prim ajutor. În urma accidentului au rezultat două victime: șoferul de 22 de ani, care a suferit un traumatism cranio-cerebral sever și care a decedat la locul solicitării, dar și pasagerul din partea dreaptă- față, în vârstă de 26 de ani, care a suferit un traumatism cranio-cerebral minor, o contuzie toraco-abdominală și o fractură cu tasare de coloană lombară. Acesta din urmă a fost adus la Unitatea de Primire a Urgențelor, a fost investigat și stabilizat, după care a fost dirijat către Spitalul de Neurochirurgie din Iași", a declarat prof.univ.dr. Diana Cimpoeșu, coordonatoarea UPU-SMURD Iași.
La fața locului s-au deplasat și echipaje ale Poliției Rutiere, care au efectuat verificări, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii accidentului mortal.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Iași. Ciprian NEDELCU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!