Același CFR, alte năravuri: Iașului i se promite viteză „stratosferică” pe o infrastructură cu zeci de restricții la 5 km/h
* conform Companiei Naționale de Căi Ferate, în următorii ani, pasagerii vor putea circula pe rute interregionale cu trenuri care ating viteze de până la 200 km/h, cu vagoane moderne, silențioase * din nefericire, credibilitatea unor astfel de anunțuri triumfaliste devine aproape nulă în ochii unor cetățeni obișnuiți cu viteza „mocănițelor” și cu cârpelile autohtone la niște șine vechi de câteva decenii
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii confirmă faptul că Iașul și întreaga Moldovă se află pe punctul de a asista la o transformare istorică a transportului feroviar!
Compania din Națională de Căi Ferate „CFR” SA susține că deţine un portofoliu extins de proiecte strategice, finanțate din fonduri externe nerambursabile, „cu scopul modernizării şi eficientizării infrastructurii feroviare naționale, precum şi al creşterii vitezei de circulație până la maximum 160 km/h pentru trenurile de călători și 120 km/h pentru trenurile de marfă”. Finanţarea proiectelor a fost şi este asigurată prin Mecanismul pentru Interconectarea Planul Europei (CEF) 2014-2020 şi 2021-2027, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) și prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 / Programul Transport 2021-2027.
Conform Companiei Naționale de Căi Ferate, în următorii ani, pasagerii vor putea circula pe rute interregionale cu trenuri care ating viteze de până la 200 km/h, cu vagoane moderne, silențioase și extrem de confortabile. Din București către Constanța, Brașov, Iași, Suceava sau Timișoara, trenurile vor deveni mai rapide, mai sigure și mai prietenoase cu mediul!
Zeci de trenuri și locomotive noi pe o infrastructură deplorabilă
CNCFR anunță că, pe rutele Cluj – Brașov, Brașov – Iași și Galați – Constanța, 20 de rame electrice interregionale vor înlocui garniturile vechi, aducând călătorilor confort de lux, aer condiționat și viteză. Valoarea investiției se ridică la peste 1 miliard de lei, iar finanțarea este asigurată prin Programul Transport 2021-2027.
Nu doar ramele, ci și locomotivele fac pasul către viitor: 16 unități noi, capabile să tracteze până la 16 vagoane și să atingă 200 km/h, vor fi operaționale pe principalele trasee de lung parcurs. București – Constanța, București – Timișoara, Cluj – Iași, toate vor fi deservite de aceste „bijuterii pe șine”, garantând călătorii rapide și sigure.
Și transportul regional nu este uitat: 62 de rame electrice vor acoperi rute-cheie din întreaga țară.
România intră și în era trenurilor ecologice: 12 automotoare electrice pe bază de hidrogen vor circula pe rutele selectate, cu zero emisii și servicii complete de alimentare și mentenanță. Valoarea proiectului: peste 724 milioane lei, finanțat prin PNRR. O premieră absolută în Europa de Est!
În paralel cu achizițiile spectaculoase, CFR derulează și proiecte de tip „Quick Wins”, eliminând restricțiile de viteză pe numeroase trasee. Este vorba de lucrări rapide, dar cu efect major.
Pentru moldoveni, vestea este uluitoare: trenurile moderne vor ajunge pe rute precum Iași – Suceava – Bacău, Iași – Constanța via Tecuci și Pașcani, aducând Moldova mai aproape de capitală și de litoral. Călătorilor li se promite că vor simți cum trenul nu mai reprezintă doar o necesitate, ci o experiență confortabilă și rapidă.
Din nefericire, credibilitatea unor astfel de anunțuri triumfaliste devine aproape nulă în ochii unor cetățeni obișnuiți cu cârpelile autohtone la niște șine vechi de câteva decenii. Nici nu-i de mirare, de vreme ce, ani la rând oamenii au călătorit cu viteza „mocănițelor”, iar peste noapte le iese în cale același CFR, dar cu alte năravuri: promite viteză „stratosferică” pe o infrastructură cu zeci și zeci de restricții la 15 sau chiar la 5 kilometri pe oră. Daniel BACIU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Tragedie cumplită pe DN 24, la Ciortești: un bărbat a murit pe loc, o femeie însărcinată luptă pentru viață
Angajaţii primăriilor din 72 de comune ieșene vor protesta marţi, timp de două ore
Doar 12 ieșeni au voie să tranchilizeze animale pe domeniul public
Încă nu-i târziu pentru vaccinul antigripal
Mai multe puncte gospodărești din Iași, distruse de doi tineri
Autostrada Unirii A8: drumul Moldovei spre occident, sub presiunea cronometrului!
Actorii de la Naționalul ieșean cer o Lege a teatrelor
Începe bătălia pentru Clasa Pregătitoare
Apartamentele-hotel din Iași, o afacere în plină creștere
Munca neștiută a artiștilor. Dincolo de cortină
Panoul dorințelor, instalat la Iași
Chimicalele din sosuri și creme îi umplu pe ieșeni de alergii
Tragedie cumplită pe DN 24, la Ciortești: un bărbat a murit pe loc, o femeie însărcinată luptă pentru viață
iPhone 16 vs iPhone 15: cu ce este Apple iPhone 16 mai bun și merită să plătești în plus?
Cum poate marketingul cooperativ german să schimbe jocul pentru fermierii români?
Un pas important pentru România în procesul cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)
Angajaţii primăriilor din 72 de comune ieșene vor protesta marţi, timp de două ore
Senatul a respins toate cele trei moțiuni simple ale opoziției pe Educație, Apărare și Economie
BANCUL ZILEI-Mama lui Bulă intră furioasă în magazin
O treime dintre românii care au cumpărat mașini second-hand au fost păcăliți. Sfatul specialiștilor auto pentru cumpărători
Cine este șefa DNA Iași, Cristina Chiriac, care candidează la funcția de Procuror General: A ținut la sertar ancheta privind agresiunile sexuale comise de fostul episcop de Huși
Sfaturi de frumusețe de pe TikTok
Doar 12 ieșeni au voie să tranchilizeze animale pe domeniul public
Încă nu-i târziu pentru vaccinul antigripal
Mai multe puncte gospodărești din Iași, distruse de doi tineri
Autostrada Unirii A8: drumul Moldovei spre occident, sub presiunea cronometrului!
La o cană cu tuș
Reîncepe războiul valutelor
Românii o duc mai rău, partidele – la fel de bine!
La ce să fii atent dacă vrei un apartament sustenabil: 4 aspecte pe care să le ai în vedere
Când este avantajos să iei un credit imobiliar în euro
FOTO - Campusul universitar de la Miroslava prinde formă
Moldova dă lecții Capitalei! Regiunea ignorată de stat produce giganții economiei românești
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
Cartierele vechi ale Iașului, vizate de un program de 37 de milioane de euro
Poli Iași: salvarea vine din Emirate sau istoria se închide definitiv?
Istoria monahismului se rescrie: noi mănăstiri și metocuri, în Moldova!
Iașul dă lovitura! Ploaie de bani europeni, tramvaie noi și revoluție totală în trafic
FOTO -- Noroi cât casa, la 4 km de Iași. Locuitorii din Breazu reclamă dezastrul rămas după lucrările de canalizare
FOTO - Esplanadă nouă în inima Iașului. Centrul orașului se închide pentru mașini
FOTO -- Ajută-l pe Andrei să iasă din tăcere!
FOTO -- Coșmarul șantierelor. Lucrările la Podul Aurel Vlaicu au dat peste cap circulația în Tătărași
FOTO -- Iașul în glod. În Bucium se sapă același șanț pentru a treia oară
La „Masa care unește”, satul ieșean Frenciugi a câștigat cu tocănița care adună oamenii
Crin Antonescu spală pe jos cu CTP: Ați câștigat totdeauna: și cu Iliescu, și cu Băsescu, și cu Kovesi, și cu Iohannis și cu Nicușor Dan. Nici nu știu, sincer, de ce, după atâtea victorii, o fi România, citez, „în rahat”. Bolojenie ușoară!
O nouă sfântă pentru Iași: Sfântul Sinod a aprobat slujba Sfintei Blandina
FOTO - Autostrada A7: până la finalul verii, Moldova ar putea primi un cadou istoric
FOTO -- Breazu, un sat departe de civilizație. Aleșii rămân constanți, dar absenți
Poli Iași - FC Bacău: 2-3. 16 ani pe teren, 0 bani în conturi
Dezastru în școlile Iașului: un examen cu peste 700 de note sub 2!
Trenul Metropolitan Iași, proiectul-colos de 300 de milioane de euro, a intrat în filtrul final european!
Revoluție la DGASPC Iași. Cea mai amplă reformă a sistemului de asistență socială din ultimele decenii!
FOTO - Campusul universitar de la Miroslava prinde formă
Moldova dă lecții Capitalei! Regiunea ignorată de stat produce giganții economiei românești
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
Se schimbă harta spitalelor din Iași!
Aeroportul Iași intră în liga mare: pistă inteligentă care vede prin ceață, ger și furtună
Cartierele vechi ale Iașului, vizate de un program de 37 de milioane de euro
Autobuze „tăiate” din greșeală! Haos în transportul județean din Iași
Poli Iași: salvarea vine din Emirate sau istoria se închide definitiv?
Istoria monahismului se rescrie: noi mănăstiri și metocuri, în Moldova!
Moldova
Chimicalele din sosuri și creme îi umplu pe ieșeni de alergii
Tragedie cumplită pe DN 24, la Ciortești: un bărbat a murit pe loc, o femeie însărcinată luptă pentru viață
Angajaţii primăriilor din 72 de comune ieșene vor protesta marţi, timp de două ore
Doar 12 ieșeni au voie să tranchilizeze animale pe domeniul public
Încă nu-i târziu pentru vaccinul antigripal
Mai multe puncte gospodărești din Iași, distruse de doi tineri
Politica
Impozite duble, drone deasupra caselor, mii de posturi tăiate... România intră în era controlului total
Posturile TV care sunt obligatorii în orice grilă de programe. CNA a publicat lista completă
