Aproape jumătate din populația județului este dependentă de fântâni și puțuri

* în județul Iași, conductele nu au ajuns încă pentru toți: aproape 45% din populație nu este conectată la o rețea publică de apă și folosește în continuare fântâni și puțuri * rapoartele DSP indică zeci de surse neconforme și zone rurale unde apa de la robinet depinde de acumulări cu parametri chimici depășiți

Accesul la apă potabilă este mult mai fragil decât sugerează imaginea „conductelor până în ultimul sat”. Un raport județean al calității apei potabile arată că Iașul are 988.981 de locuitori, iar sistemele publice de alimentare cu apă deservesc 545.683 de persoane. Aproape 443.000 de oameni – în jur de 45% din populație – nu figurează ca beneficiari ai unei rețele centralizate și depind de fântâni, puțuri și alte surse individuale.

Cealaltă jumătate a județului este racordată la o infrastructură masivă, dar tot mai tensionată. Există 29 de zone de aprovizionare cu apă (ZAP), alimentate din râul Moldova prin sistemul Timișești, din Prut și din mai multe acumulări de suprafață, completate de captări subterane. Volumul total distribuit a depășit în 2024 pragul de 29 de milioane de metri cubi, susținut de stații de tratare, clorare și amestecuri de surse.

Ape otrăvite

DSP Iași a efectuat anul trecut 31.612 analize de apă, dintre care 107 au fost neconforme. La scară județeană, procentul pare nespectaculos, însă neconformitățile se concentrează în câteva sisteme rurale. Cea mai gravă situație este în zona de aprovizionare Vlădeni–Victoria, alimentată din acumularea Hălceni și din Prut. Aici au fost consemnate 57 de analize neconforme la sulfați, cu o valoare maximă de 782,6 mg/l, de aproape patru ori peste limita admisă de 250 mg/l, pe o perioadă care acoperă întreg anul 2024. În plus, au apărut depășiri la trihalometani totali, produși secundari ai dezinfecției cu clor.

Cauza menționată oficial este „deprecierea semnificativă a calității sursei de apă Hălceni”. Pentru a readuce parametrii în limite, operatorul a modificat rețeta apei distribuite: a mărit proporția apei din Prut în amestec cu Hălceni și a montat filtre cu cărbune activ granular. Din perspectivă legală, apa este adusă astfel la conformitate. Din perspectiva resursei, avem de-a face cu o apă tot mai procesată, care depinde de combinații și corecții chimice pentru a rămâne potabilă.

Un alt tip de vulnerabilitate este vizibil la Tătăruși, unde alimentarea se face din surse subterane. Aici au fost înregistrate 23 de analize neconforme la nitriți și 18 la amoniu, autoritățile invocând seceta prelungită și variațiile de debit ale acviferului. Într-un spațiu hidrografic în care peste două treimi din suprafață este utilizată agricol, poluarea difuză cu îngrășăminte și dejecții se vede direct în compoziția chimică a apei din puțuri și foraje.

Între timp, „refugiul” reprezentat de fântâni este tot mai problematic. La nivelul județului sunt inventariate 3.114 fântâni publice și 121 de izvoare captate, însă DSP a monitorizat efectiv doar 62 de fântâni și 27 de izvoare. Toate sunt sub interdicție de utilizare pentru băut, cu obligația afișării mesajului „Apa nu este bună de băut”. Pe partea chimică, 123 din 209 probe recoltate din fântâni publice și individuale au fost neconforme. În condițiile în care aproape jumătate din populație nu este conectată la rețele, aceste interdicții rămân, de multe ori, doar la nivel de hârtie.

Imaginea care rezultă din aceste date este clară: Iașul nu este un județ „fără apă”, ci unul în care resursa este fragmentată și vulnerabilă. O parte din sate depind de acumulări de suprafață cu parametri chimici depășiți, care cer tratamente tot mai agresive. Alta continuă să scoată apă din fântâni și puțuri în care analizele găsesc nitriți, amoniu sau bacterii peste limite. „Apa care moare” descrie tehnic o resursă care există, dar trebuie susținută constant de chimie și infrastructură pentru a mai putea fi băută.

Dan DIMA