Arestări la Țibana, după o răzbunarea pentru ajutorul dat justiției!
Scene șocante într-o comună din județul Iași, unde liniștea nopții a fost spulberată de un atac violent pus la cale, potrivit anchetatorilor, ca act de răzbunare împotriva unor oameni care au avut curajul să anunțe poliția. Patru bărbați au fost reținuți după ce ar fi descins, aproape de miezul nopții, într-o curte locuită de două familii și ar fi provocat distrugeri serioase, sub privirile îngrozite ale celor aflați în case.
Totul s-ar fi petrecut în noaptea de 15 februarie, în jurul orei 23:59, în comuna Țibana. Potrivit polițiștilor Secției nr. 4 Poliție Rurală Miroslava, suspecții, cu vârste între 27 și 39 de ani, ar fi venit pregătiți, având asupra lor obiecte contondente. Ancheta arată că aceștia ar fi pătruns fără drept în curtea unde locuiesc doi bărbați de 29 și 31 de ani, împreună cu familiile lor.
În câteva minute, liniștea s-a transformat în haos: ușile de acces au fost distruse, iar geamurile locuințelor au fost sparte. Martorii vorbesc despre o scenă de intimidare violentă, menită să transmită un mesaj clar — răzbunare pentru ajutorul dat justiției.
Potrivit cercetărilor, conflictul ar fi izbucnit după ce persoanele vătămate au anunțat poliția că unul dintre agresori, bărbatul de 39 de ani, ar fi condus un autoturism sub influența alcoolului în localitatea Vadu Vejei.
Sesizarea a dus la intervenția oamenilor legii, iar șoferul a fost depistat în trafic. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare care depășește limita legală și constituie infracțiune penală.
La scurt timp după acest episod, spun anchetatorii, ar fi urmat atacul violent.
Pe 19 februarie, polițiștii au pus în aplicare mandate de aducere și i-au depistat pe cei patru suspecți chiar în comuna Țibana. Aceștia au fost duși la audieri, iar în baza probelor strânse au fost reținuți pentru 24 de ore.
Bărbații sunt cercetați acum având în vedere răzbunarea pentru ajutorul dat justiției, tulburarea ordinii și liniștii publice, iar în cazul suspectului de 39 de ani se adaugă și infracțiunea de conducere sub influența alcoolului.
Astăzi, 20 februarie, cei patru urmează să fie prezentați procurorilor și Judecătoriei Iași, cu propuneri legale privind măsurile preventive. Andrei POPA
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!