Au luat 10 pe linie și intră în galeria de onoare a Iașului! Ceremonie specială pentru cei mai buni elevi
* cei patru elevi care au obținut media 10 absolută vor fi premiați într-o ceremonie de gală
Într-o perioadă în care știrile despre educație sunt dominate de statistici îngrijorătoare și rezultate modeste, patru tineri din județul Iași au demonstrat că perfecțiunea este încă posibilă. Au trecut prin emoțiile celor mai importante examene din viața lor școlară și au ieșit învingători, cu media 10 pe linie.
Miercuri, 15 iulie, de la ora 12.00, Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu va deveni locul în care performanța va fi aplaudată. Primăria Municipiului Iași și Inspectoratul Școlar Județean organizează ceremonia prin care cei patru elevi de nota 10 vor fi recompensați pentru rezultatele excepționale.
Un singur elev din județ a reușit performanța absolută la Evaluarea Națională: Cezara Ștefăniu, absolventă a Colegiului „Costache Negruzzi”, una dintre doar șapte medii de 10 din întreaga Românie. Rezultatul ei confirmă încă o dată tradiția de excelență a unuia dintre cele mai prestigioase colegii ieșene.
La Bacalaureat, Iașul și-a consolidat statutul de pol al performanței. Trei absolvenți au obținut media generală 10, performanță reușită de doar 68 de elevi la nivel național.
Este vorba despre Daria-Maria Sfecliș, de la Colegiul Național Iași, Bianca-Andreia Balan, de la Colegiul „Mihail Sadoveanu” din Pașcani, și Naomi Pascal, de la Colegiul Tehnic „Haralamb Vasiliu” din Podu Iloaiei.
În cadrul festivității, fiecare dintre cei patru elevi va primi un premiu în valoare de 2.000 de lei, alături de diplome, cărți și tradiționalele coronițe ale excelenței. În semn de recunoaștere, vor fi recompensați simbolic și profesorii care i-au pregătit, precum și directorii unităților de învățământ din care provin.
În spatele fiecărei note de 10 se ascund ani întregi de muncă, sacrificii, ore nesfârșite de studiu și profesori care au crezut în elevii lor. Într-o perioadă în care succesul pare tot mai greu de atins, cei patru tineri demonstrează că performanța autentică încă se construiește prin disciplină, perseverență și pasiune. Carmen DEACONU