INCHIDE

BAC-ul de toamnă: subiecte la Română cu Iașul în centrul textului!

BAC-ul de toamnă: subiecte la Română cu Iașul în centrul textului!

Emoții uriașe pentru absolvenții care susțin Bacalaureatul în sesiunea de toamnă! Proba scrisă la Limba și literatura română a deschis luni, 10 august, seria examenelor din sesiunea a doua. Varianta extrasă a fost numărul 4, iar textul-suport le-a oferit elevilor o surpriză cu puternică legătură cu Iașul: un fragment din Maria Filotti, „La Iași. În vreme de război”, din volumul „Am ales teatrul”.

Pentru elevii care au intrat luni în sălile de examen, Iașul a devenit astfel decorul central al unuia dintre cele mai importante subiecte ale probei.

Iașul, în centrul subiectului de la Bac

Fragmentul prezentat candidaților descrie perioada Primului Război Mondial și momentul în care Maria Filotti ajunge la Iași, după evacuarea Bucureștiului.

Textul surprinde atmosfera dramatică a acelor ani, dar și modul în care Iașul devine un refugiu pentru artiști, oameni evacuați și instituții culturale, după ce capitala României este amenințată de război.

Actrița povestește cum, după sosirea la Iași, merge la Teatrul Național pentru a-și revedea colegii. Clădirea teatrului devenise adăpost pentru numeroși artiști refugiați din București.

În mijlocul războiului, însă, viața culturală a Iașului continuă. Teatrul Național deschide stagiunea 1916-1917, iar pe scena ieșeană ajung nume importante ale culturii românești. Textul îi amintește, printre alții, pe Marioara Ventura, Constantin Tănase și George Enescu.

Un Iași al refugiaților, al artiștilor și al solidarității

Una dintre imaginile cele mai puternice din fragment este cea a Iașului devenit, în acea perioadă, capitala țării și un adevărat centru al rezistenței culturale.

Maria Filotti descrie cum artiștii nu renunță la activitatea lor, chiar dacă războiul le schimbă radical existența.

Mai mult, aceștia merg să joace pentru soldații aflați în refacere, uneori până aproape de linia frontului.

În aceeași atmosferă apare și figura lui George Enescu, prezent în spitale și în zonele în care muzica sa putea aduce o clipă de alinare celor afectați de război.

De la scena teatrului direct în spital

Textul nu se limitează însă la lumea artistică. Maria Filotti povestește și despre activitatea sa de infirmieră la spitalul instalat în clădirea Liceului-Internat din Iași.

Este una dintre ideile esențiale ale fragmentului: într-un oraș copleșit de război, fiecare om încearcă să contribuie cu ceea ce poate.

Actrița își împarte timpul între teatru și spital, unde ajunge să lucreze inclusiv în sala de operații.

Începutul este dificil, dar treptat se adaptează și descoperă satisfacția de a-i ajuta pe răniți. Imaginea finală este una profund umană: satisfacția apare atunci când pe chipul unui om chinuit de suferință se vede un zâmbet, iar medicul spune că pacientul „merge bine”.

Ce au avut de rezolvat candidații

La Subiectul I, elevii au primit un set de cerințe pornind de la textul Mariei Filotti.

Prima parte a probei a avut cinci cerințe, fiecare valorând câte 6 puncte, iar candidații au trebuit să demonstreze că au înțeles informațiile și mesajul fragmentului.

Textul le-a oferit numeroase direcții de analiză: atmosfera războiului, refugiul la Iași, activitatea Teatrului Național, solidaritatea artiștilor, implicarea Mariei Filotti în activitatea spitalului și transformarea orașului într-un important centru al vieții culturale și sociale.

Pentru elevii din Iași, subiectul a avut și o puternică încărcătură locală: orașul pe care îl cunosc astăzi a apărut în fața lor într-unul dintre cele mai dramatice momente ale istoriei României.

BAC-ul continuă marți cu proba obligatorie

Maratonul examenelor nu se oprește aici. Marți, 11 august, absolvenții susțin proba obligatorie a profilului – E.c), iar miercuri, 12 august, este programată proba la alegere a profilului și specializării – E.d).

Proba la Limba și literatura maternă este programată joi, 13 august.

Primele rezultate ale examenelor scrise vor fi afișate marți, 18 august, până la ora 12:00. În aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, candidații vor putea vizualiza lucrările și depune contestații.

Contestațiile vor fi soluționate în perioada 20-21 august, iar rezultatele finale ale sesiunii de toamnă sunt programate pentru 24 august 2026.

Carmen DEACONU