INCHIDE

Război scutirilor la Sport. Ministerul pornește ofensiva din toamnă

Război scutirilor la Sport. Ministerul pornește ofensiva din toamnă

* Ministerul Educației pregătește programul „Sportul în școală”, care ar urma să ajungă din această toamnă și în unitățile de învățământ din Iași * semnalul de alarmă este legat de starea de sănătate a elevilor * tot mai mulți elevi prezintă scutiri la Sport, în timp ce problemele de greutate în rândul copiilor cresc * la Iași, miza este dublă: echipamente pentru școli, dar și infrastructură, în condițiile în care municipalitatea are în pregătire investiții de peste 25 de milioane de lei numai pentru două săli de sport școlare

Război scutirilor la orele de Sport, din această toamnă. Ministerul Educației pregătește un program național prin care vrea să-i aducă pe copii din nou în mișcare, iar școlile din Iași intră în ecuație. Prima etapă va însemna bani pentru materiale sportive, într-un moment în care cifrele privind greutatea copiilor devin tot mai îngrijorătoare: aproape unul din trei copii români de opt ani este supraponderal sau obez.

Ministerul intră în luptă cu scutirile de la Sport

Tot mai multe adeverințe medicale îi țin pe elevi pe margine la orele de Educație fizică, iar fenomenul a ajuns în atenția Ministerului Educației. Mihai Dimian a anunțat că, începând din această toamnă, ar urma să fie implementat programul „Sportul în școală”, destinat învățământului preuniversitar.

Programul are finanțare, iar primul pas anunțat este cumpărarea de materiale sportive. Ministrul admite practic că există școli în care dotările necesare pentru activități fizice sunt insuficiente sau au dispărut în timp. Ulterior, proiectul ar urma să fie extins, însă Ministerul nu a anunțat deocamdată suma totală, criteriile de repartizare a banilor sau lista școlilor care vor intra primele în program.

Pentru Iași, întrebarea esențială va fi câte unități de învățământ vor primi echipamente și ce sume vor ajunge efectiv în județ. Până acum nu a fost publicată o repartizare pe județe.

Ministrul a indicat două motive pentru lansarea programului: numărul în creștere al scutirilor de la Sport și evoluția obezității în rândul copiilor. Ținta declarată nu este finanțarea exclusivă a sportului de performanță, ci extinderea sportului de masă și readucerea mișcării în viața de zi cu zi a elevilor.

La 8 ani, aproape unul din trei copii are exces de greutate

Datele publicate chiar de Direcția de Sănătate Publică Iași arată cât de serioasă a devenit problema la nivel național. Potrivit studiului COSI, prevalența supraponderalității, inclusiv a obezității, ajunge în România la 27,5% în cazul copiilor de 7 ani și la 32% pentru cei de 8 ani. Practic, la această vârstă, aproape unul din trei copii are deja exces de greutate.

DSP Iași subliniază că problema nu poate fi redusă doar la ora de Sport. Obezitatea are cauze multiple, însă lipsa activității fizice este unul dintre factorii importanți, iar recomandarea pentru copii este de cel puțin 60 de minute de activitate fizică moderată sau intensă în fiecare zi. Excesul ponderal poate afecta sănătatea fizică și mentală, performanța școlară și calitatea vieții.

Iașul pune milioane în săli de sport

Noul program național apare într-un moment în care și Iașul încearcă să recupereze teren la capitolul infrastructură sportivă școlară. Un proiect al municipalității privind modernizarea infrastructurii educaționale include construirea unei săli de sport la Școala Gimnazială „Gheorghe I. Brătianu”, investiție evaluată la aproape 8 milioane de lei, și o sală de sport la Școala „Otilia Cazimir”, cu o valoare de aproximativ 17,5 milioane de lei. Împreună, numai aceste două obiective depășesc 25,4 milioane de lei.

Investițiile locale sunt însă distincte de noul program anunțat de Ministerul Educației. „Sportul în școală” ar trebui să aducă în primul rând materiale și echipamente, iar detaliile privind împărțirea banilor urmează să fie stabilite.

Dan DIMA