* sub Palatul Culturii, pe Anastasie Panu, la Barnovschi sau pe strada Rece, Iașul păstrează un al doilea oraș * pivnițe de secol XVII, fundații, beciuri egumenești și ruine peste care s-a construit mai târziu

Iașul istoric nu se vede doar de la nivelul străzii. O parte din orașul vechi a rămas sub pământ, prinsă în fundațiile construcțiilor mai noi sau ascunsă în pivnițe și beciuri vechi de sute de ani. Lista Monumentelor Istorice și evidențele arheologice oficiale conturează o hartă spectaculoasă a unui Iași pe lângă care trecem zilnic fără să îl vedem.

Pivnițele lui Grigore Ureche au supraviețuit casei

Pe strada Anastasie Panu, la intersecția cu strada Adamache, se păstrează pivnițele casei cronicarului Grigore Ureche, monument istoric datat în secolul al XVII-lea. Casa familiei Ureche nu mai există, dar nivelul ei subteran a supraviețuit transformărilor orașului.

Este unul dintre cele mai clare exemple despre felul în care vechiul Iași continuă să existe sub cel actual: clădirea a dispărut, orașul s-a schimbat, dar o parte din construcție a rămas prinsă în pământ.

Sub Palatul Culturii se află urmele Curții Domnești

Cea mai spectaculoasă suprapunere de epoci se găsește în zona Palatului Culturii. Aici s-a aflat Curtea Domnească a Iașului, atestată documentar din 1434 și modificată de numeroase ori de-a lungul secolelor. Actualul Palat al Culturii se ridică parțial peste ruinele fostei Curți Domnești și folosește, tot parțial, fundații ale palatului neoclasic ridicat în vremea lui Alexandru Moruzi și refăcut ulterior de Mihail Sturdza. Cercetările arheologice realizate în zonă au readus la lumină ziduri și fundații ale vechilor construcții. Practic, una dintre cele mai cunoscute clădiri ale Iașului stă peste fragmentele unor palate care au definit orașul cu mult înaintea ei.

Beciurile egumenești de la Barnovschi

Un alt punct al Iașului nevăzut se află la Mănăstirea Barnovschi, pe strada Ghica Vodă. În Lista Monumentelor Istorice apar distinct beciurile casei egumenești, dar și ruinele fostelor chilii.

Din vechile chilii s-a păstrat nivelul inferior, aflat lângă turnul de intrare. Ansamblul își are începuturile în secolul al XVII-lea, în vremea domnitorului Miron Barnovschi.

Tot în centrul orașului, la Mănăstirea „Sfântul Sava”, pe strada Costache Negri, sunt inventariate oficial și anexele aflate în ruină, datate în 1625.

Bolta Rece, istorie păstrată în beciuri

Și celebra Bolta Rece ascunde o istorie mai veche decât clădirea cunoscută astăzi. Potrivit documentației monumentului, primele beciuri au fost săpate de slugerul Gheorghe Costin, iar în 1799 au fost folosite drept depozite pentru curtea lui Potemkin. Construcția de la suprafață s-a ridicat ulterior peste vechile bolți.

Urme ale acestui Iași subteran apar și la Bârnova, unde ruinele păstrate în incinta mănăstirii sunt identificate oficial drept rămășițe ale vechilor beciuri, construite din piatră și acoperite cu bolți.

Un oraș pe care îl vedem doar pe jumătate

Iașul subteran nu trebuie împins în zona legendelor despre tuneluri misterioase care ar lega mănăstirile orașului. Realitatea documentată este suficient de spectaculoasă.

Sub străzi și clădiri există pivnițe, fundații, beciuri și ruine vechi de câteva secole. Sunt bucăți dintr-un oraș dispărut la suprafață, dar care trăiește în adâncuri.

Iașul pe care îl vedem astăzi este, de fapt, construit peste alte așezări pe care călcăm zi de zi.

Teona SOARE