INCHIDE

Bani europeni pentru „inelul” central al Iașului

Bani europeni pentru „inelul” central al Iașului

* se vizează reabilitarea și extinderea liniilor de tramvai din zona Pod Roș - Anastasie Panu * proiectul urmează să primească finanțare prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027 * municipalitatea dorește să realizeze un inel de circulație cu sens unic pe străzile Anastasie Panu, Palat și Sf. Lazăr, o măsură menită să reducă congestionarea traficului în centrul orașului, punct nevralgic al mobilității urbane

Municipalitatea și-a exprimat în varii ocazii intenția de a reabilita liniile de tramvai și a reorganiza circulației pe străzile Anastasie Panu, Palat și Sf. Lazăr, un proievct care care va adresa multiple provocări legate de mobilitatea urbană și va aduce beneficii majore atât pentru locuitori, cât și pentru vizitatori.

Consilierii locali sunt chemaț, vineri, să se pronunțe asupra proiectului „Reabilitare linii de tramvai Pod Roș - Anastasie Panu”, care are două obiective esențiale: reabilitarea liniilor de tramvai și extinderea căii de rulare a tramvaiului.

În urma unui raport tehnic al Direcției de Implementare Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană, proiectul a fost avizat și se află în prezent în procesul de aprobare finală pentru depunerea spre finanțare prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027.

Concret, cele două obiecte principale țin de reabilitarea liniilor de tramvai Pod Roș - Anastasie Panu, care include refacerea liniei existente pentru a asigura o circulație mai rapidă și mai sigură a tramvaielor, dar și extinderea căii de rulare tramvai Pod Roș - Anastasie Panu, care presupune construirea unei noi secțiuni de linie pentru a îmbunătăți conectivitatea între diversele zone ale orașului.

Valoarea totală a proiectului este estimată la 144,07 milioane lei cu TVA. În ceea ce privește contribuția proprie a municipiului, aceasta va fi de 8,62 milioane lei, sumă care va acoperi cheltuielile neeligibile ale proiectului și va asigura cofinanțarea cheltuielilor conexe ce pot apărea pe durata implementării acestuia. „Modernizarea și extinderea liniilor de tramvai vor facilita circulația tramvaielor, vor reduce timpul de călătorie și vor contribui la diminuarea poluării, în conformitate cu obiectivele Uniunii Europene de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. În plus, proiectul va îmbunătăți infrastructura transportului public din Iași, o prioritate pentru administrația locală, având în vedere că orașul se află într-un continuu proces de modernizare și extindere a rețelelor de transport în comun”, au transmis autoritățile.

Un „inel” de circulație pentru fluidizarea traficului

 

Municipalitatea dorește să realizeze un inel de circulație cu sens unic pe străzile Anastasie Panu, Palat și Sf. Lazăr, o măsură menită să reducă congestionarea traficului în centrul orașului, un punct nevralgic al mobilității urbane. Astfel, Strada Palat va deveni sens unic de coborâre spre Podu Roș, iar strada Sf. Lazăr va fi sens unic de urcare dinspre Podu Roș către strada Anastasie Panu.

Totodată, benzile dedicate pentru tramvaie și autobuze vor fi amplasate pe partea dreaptă a străzii Sf. Lazăr, la bordură, până la pasajul pietonal Sf. Vineri, cu sens de urcare spre strada Anastasie Panu.

Această reorganizare a circulației va contribui nu doar la îmbunătățirea traficului auto, dar va și facilita un flux continuu și mai rapid al transportului public, în special al tramvaielor și autobuzelor, care vor beneficia de benzi dedicate.

Această schimbare va avea un impact considerabil asupra călătoriilor zilnice ale locuitorilor Iașului, fiind un pas important pentru modernizarea infrastructurii de transport public din oraș. Pe lângă creșterea eficienței liniei de tramvai, proiectul va contribui și la reducerea poluării și la crearea unui oraș mai verde, oferind un sistem de transport public mai ecologic și mai sustenabil.

Un alt aspect important al acestui proiect este desființarea căii de rulare de pe strada Piața Palat, care va fi transformată într-o zonă pietonală. Această măsură face parte dintr-o viziune mai largă de reabilitare urbană care vizează crearea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase pentru pietoni. Piața Palat va deveni astfel un loc mai plăcut și mai sigur pentru plimbări, dar și un punct de atracție important pentru turiștii care vizitează Iașul. Daniel BACIU

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!