INCHIDE

Bătaia de la Ruginoasa, de Anul Nou, sub supraveghere strictă

Bătaia de la Ruginoasa, de Anul Nou, sub supraveghere strictă

Manifestările tradiţionale de Anul Nou din Ruginoasa vor avea loc sub supravegherea strictă a forţelor de ordine. Pe 31 decembrie, jandarmii, poliţiştii şi pompierii vor fi mobilizaţi pentru a preveni incidentele şi pentru a asigura siguranţa participanţilor la cunoscutele obiceiuri locale

Pregătirile au început la Primăria Ruginoasa, cu o întâlnire între reprezentanţii structurilor Ministerului Afacerilor Interne, autorităţilor locale şi liderii cetelor de mascaţi din satele Dumbrăviţa, Bugioaia şi Rediu. La discuţii a participat şi prefectul judeţului, Constantin Dolachi.

Mesajul autorităţilor a fost clar: tradiţiile nu sunt interzise, însă desfăşurarea lor trebuie să respecte legea. Participanţilor li s-a atras atenţia asupra interdicţiei de a purta sau folosi obiecte contondente şi asupra riscurilor, atât legale, cât şi fizice, la care se expun cei care încalcă regulile. „În cadrul acestei întâlniri au fost reamintite prevederile legale în vigoare privind portul şi folosirea obiectelor contondente de către participanţii la manifestările publice, precum şi riscurile la care se supun, atât cele cu incidenţă penală, cât şi cele privind integritatea fizică”, au transmis cei de la Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun”.

Forţele de ordine au subliniat că prezenţa lor în localitate are un rol preventiv, scopul fiind evitarea conflictelor şi protejarea tuturor celor aflaţi în spaţiul public. Consumul de alcool, participarea în stare de ebrietate şi refuzul de a respecta indicaţiile jandarmilor şi poliţiştilor pot duce la sancţiuni sau chiar la intervenţii ferme. „Reprezentanţii cetelor de mascaţi au fost asiguraţi despre faptul că nu se doreşte interzicerea tradiţiilor şi obiceiurilor specifice zonei, prezenţa forţelor de ordine în comuna Ruginoasa pentru această manifestare având caracter preventiv, în vederea protejării integrităţii fizice a tuturor persoanelor prezente în spaţiul public, dar nu vor fi tolerate activităţile care constituie încălcări ale legislaţiei în vigoare”, au transmis cei de la Gruparea de Jandarmi de la Bacău.

Autorităţile fac apel la spiritul civic al localnicilor şi al participanţilor, astfel încât evenimentele de Anul Nou să se desfăşoare fără incidente, iar tradiţiile din Ruginoasa să rămână un prilej de sărbătoare, nu de conflict. „Pentru buna desfăşurare a manifestărilor tradiţionale din aceste zile de sărbătoare din comunitatea dumneavoastră, vă recomandăm să fiţi responsabili şi să respectaţi tradiţiile locale fără a pune în pericol siguranţa proprie sau a celorlalţi; să vă delimitaţi de persoanele care, prin acţiunile lor, vă pot pune în pericol; să respectaţi îndrumările jandarmilor şi poliţiştilor prezenţi în zonele în care vă aflaţi; să evitaţi consumul de băuturi alcoolice şi participarea la manifestări în stare de ebrietate; să nu purtaţi şi să nu folosiţi obiecte contondente sau alte obiecte periculoase; să părăsiţi zona de desfăşurare a manifestărilor atunci când acest lucru este solicitat de către autorităţi”, transmit cei de la Gruparea Mobilă. Laura RADU

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!