Cine va alege noul manager al Palatului Culturii din Iași
* șase dintre cei mai influenți manageri și experți în politici culturale din România – de la conducătorii marilor muzee naționale la arhitecții strategiilor pentru patrimoniu – vor decide care dintre cei doi candidați va prelua frâiele Complexului Muzeal Național „Moldova”
O comisie națională de elită, formată din șase profesioniști cu greutate în zona muzeelor și a politicilor culturale, va decide în aceste zile cine dintre cei doi candidați înscriși în concurs va conduce Complexul Muzeal Național „Moldova” și, implicit, Palatul Culturii din Iași.
În fruntea comisiei se află Carmen Croitoru, director general al Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală, una dintre pionierii managementului cultural în România. Cu peste 35 de ani de experiență în sectorul public și privat, ea a contribuit la definirea profesiei de manager cultural, la legislația de management pentru instituțiile publice de cultură și la dezvoltarea cercetării statistice în domeniu.
Nicolae-Dorin Pepene, managerul Muzeului Județean de Istorie Brașov, este istoric, curator și consultant științific al Casei Regale a României. Decorat de Regele Mihai I și implicat în salvarea unor monumente emblematice – precum Cetatea Râșnov sau Cetățuia Brașovului –, el este autorul unor importante expoziții și programe naționale dedicate istoriei recente și memoriei publice.
Filip-Adrian Petcu, managerul Muzeului Național de Artă Timișoara, îmbină expertiza de restaurator cu cea de cadru universitar la UVT. Sub conducerea sa, muzeul a fost revitalizat prin expoziții de anvergură – de la Brâncuși (2023) la „Luminile lui Caravaggio” (2024) și „Fragilitatea Eternului” (2025) – și prin deschiderea primului laborator vizitabil de restaurare din România.
Artistul și curatorul Călin-Alexiu Stegerean, actual director general al Muzeului Național de Artă al României, a condus anterior Muzeul de Artă Cluj-Napoca și deține un parcurs academic solid în management cultural și istoria artei. A fost distins, în 2024, cu Ordinul Național pentru Merit în grad de Cavaler și cu Ordinul „Steaua Italiei”, pentru contribuția sa la promovarea artei românești.
Ciprian-Anghel Ștefan, directorul general al Complexului Național Muzeal ASTRA din Sibiu și președinte al Rețelei Naționale a Muzeelor din România, este recunoscut pentru modul în care a transformat muzeul în aer liber într-un model european. Sub mandatul său, ASTRA a primit premii prestigioase, precum Micheletti și Europa Nostra 2025, pentru proiecte dedicate meșteșugurilor, gastronomiei și educației muzeale.
Lista este completată de Valeria-Oana Zaharia, manager interimar al Institutului Național al Patrimoniului. Cu peste 20 de ani de experiență în management de vârf, atât în sectorul privat, cât și în cel public, ea a coordonat structuri implicate în administrarea patrimoniului, promovare turistică și atragerea de finanțări pentru restaurare, inclusiv în postura de director general al Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic al Municipiului București.
Împreună, acești șase membri ai comisiei dau măsura mizei concursului: noul manager al Palatului Culturii va fi selectat de un for care reunește vocea muzeelor de top din România, experiența în politici publice și expertiza tehnică în protejarea patrimoniului. Cei doi candidați au trecut de prima etapă, urmând a susține interviurile.
Clara DIMA
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Iașul, noul pol al locurilor de muncă din România
Iașul se oprește pentru Unire: transportul public, deviat timp de 8 ore
Drumul Expres Suceava–Siret prinde viteză: ultimul lot a intrat în licitație!
Ziua Unirii: spectacol, manifestări oficiale, restricții de circulație. Vine și Nicușor Dan. Tot ce trebuie să știți despre sărbătoarea din Piața Unirii
Lansarea de carte la Muzeul Unirii. „Documente privind istoria Românilor. Colecția Eudoxiu Hurmuzaki, Seria a 3-a, vol. IX, Unirea Principatelor Române (1854–1859) oglindită în arhivele rusești”
FOTO - Accident cu 9 victime, la Lețcani. Autorul, alcoolemie de 0,68 mg/l
Poliţia de Frontieră: 73 de percheziții într-un dosar privind stabilirea fictivă a domiciliilor şi obţinerea ilegală de acte
Ambulanțele Iașului, pe perfuzii: peste un milion de euro pentru cârpirea flotei SAJ!
Iarna face ravagii în capitala Moldovei: morți de frig, bolnavi în comă și spitale sufocate
Aproape 100.000 de persoane din toată lumea au apelat, anul trecut, la BCU
Teatrul, noul aliat al liceenilor ieșeni în cursa pentru Bacalaureat
De ce, în Elveția, băncile au dobândă zero? Care este explicația?
Dorin Cioabă vrea audiență la Donald Trump! Regele romilor cere loc în Consiliul pentru Pace
Mitică Dragomir nu l-a menajat nici pe Gigi Becali: „Haos! Zero! Fiecare face ce vrea la FCSB! Fără el nu intră în play-off”.
CURS BNR: Euro crește timid.
Jaful secolului în Olanda! Hoții au furat colecția unică de argint și borcanele de muștar de patrimoniu
Impozitele pe proprietate se schimbă radical. Ilie Bolojan explică modelul european care vine în România
Top destinații mondiale pentru o vacanță de iarnă de neuitat
Alibec se împiedică de minge”Atacantul de la FCSB și-a semnat sentința după prestația de la Zagreb + Alți 3 jucători luați la țintă
Bombă din dosarul lui Dumitru Buzatu. Decizie de ultimă oră
Iașul, noul pol al locurilor de muncă din România
Iașul se oprește pentru Unire: transportul public, deviat timp de 8 ore
Prima autostradă care trece Carpații ar putea fi gata mai devreme
Paradă de roboți pe străzile din Davos la Forumul Economic Mondial 2026
Cuza, în pat cu amanta în noaptea când a pierdut tronul
Cine sunt urmașii lui Alexandru Ioan Cuza, de fapt? De ce au murit de tineri băieții domnitorului?
Cine a fost amanta lui Alexandru Ioan Cuza? I-a făcut doi copii, l-a părăsit când domnitorul s-a îmbolnăvit
România, luptă pierdută cu Ungaria! Cum arată clasamentul coeficienților UEFA după Dinamo Zagreb - FCSB 4-1
Drumul Expres Suceava–Siret prinde viteză: ultimul lot a intrat în licitație!
Curs BNR: Euro scade
Ziua Unirii: spectacol, manifestări oficiale, restricții de circulație. Vine și Nicușor Dan. Tot ce trebuie să știți despre sărbătoarea din Piața Unirii
Profesorii de 65 de ani, împinși afară din școli: noua regulă care zguduie educația
Iașul schimbă constructorul pe autostradă! Umbrărescu, învins la licitația A8
Elevă din Iași, bursă integrală la Guildhall Londra, conservator de top mondial unde a studiat și Jude Law
S-a aprobat finanțarea pentru Centura Podu Iloaiei. 12 luni durata de execuție!
De la Iași la Oslo. La 14 ani, Sofia Neacșu cântă într-o premieră norvegiană, cu partitura adaptată pentru vocea ei
Educația ieșeană, condusă pe avarie: 121 de directori rămân fără mandat, dar nu pleacă din funcție!
Iașul pe jos. Trei trasee de weekend, de la ieftin la premium. Cât te costă o zi de plimbare prin oraș
Buldozerele au spart gheața! Spitalul Regional Iași a ieșit din hârtii și a intrat în șantier
Premierul Ilie Bolojan vine mâine la Iași. Întâlnire cu primarii și discuții despre marile proiecte ale județului
Risc de fiasco total pe ultimul tronson din Autostrada Unirii!
Iașul, poarta secretă spre Europa: 132.000 de basarabeni trecuți în buletinele județului!
Clasamentul celor mai sigure companii aeriene din lume în 2026 / Ce factori au luat în considerare realizatorii topului
Iașul respiră otravă! Aer „Rău” și „Foarte Rău” în aproape tot județul
Cât costă o ieșire în oraș, la Iași, în 2026
Bolojan, la Iași, între huiduieli și promisiuni: buget rapid, reformă dură și autostrăzi cu termen-limită 2030
Iașul apelează la arhiecți de talie mondială pentru reamenajarea Piațetei Palatului!
Măcel în Universități. Bolojan preia Educația și pregătește lovitura care va goli amfiteatrele
INS avertizează: Românii au venituri tot mai mici de la un trimestru la altul, iar cheltuielile mănâncă peste 85% din bani
Primele insule ecologice digitalizate au fost puse în funcțiune
Țigările sar pragul de 30 de lei. Un nou val de scumpiri lovește fumătorii din România
Tinerii Iașului pot vizita Europa gratuit. Bruxelles-ul pune la bătaie peste 40.000 de permise prin programul DiscoverEU
Profesorii de 65 de ani, împinși afară din școli: noua regulă care zguduie educația
Iașul schimbă constructorul pe autostradă! Umbrărescu, învins la licitația A8
Ștefan Mandachi oferă 50.000 de euro satelor care eliberează câinii din lanț
Elevă din Iași, bursă integrală la Guildhall Londra, conservator de top mondial unde a studiat și Jude Law
S-a aprobat finanțarea pentru Centura Podu Iloaiei. 12 luni durata de execuție!
Nu Venezuela, ci democrația a fost călcată în picioare!
De la Iași la Oslo. La 14 ani, Sofia Neacșu cântă într-o premieră norvegiană, cu partitura adaptată pentru vocea ei
Un secol cu politicieni pigmei
Politehnica Iași a tras astăzi linie și a luat-o de la capăt
Moldova
Bombă din dosarul lui Dumitru Buzatu. Decizie de ultimă oră
Iașul, noul pol al locurilor de muncă din România
Iașul se oprește pentru Unire: transportul public, deviat timp de 8 ore
Prima autostradă care trece Carpații ar putea fi gata mai devreme
Drumul Expres Suceava–Siret prinde viteză: ultimul lot a intrat în licitație!
Ziua Unirii: spectacol, manifestări oficiale, restricții de circulație. Vine și Nicușor Dan. Tot ce trebuie să știți despre sărbătoarea din Piața Unirii
Politica
Politica externă a României, între două erori
CTP, despre Nicușor Dan: Președintele Aghiasmă. A produs un risc de securitate
Nicușor Dan, imparțial ca tot românul. Ne permitem doar trei ani în consiliul lui Trump
Reacția MAE în scandalul excluderii României de pe lista statelor pentru care Ucraina acceptă dubla cetățenie
Donald Trump la Davos: Energia verde e o escrocherie și eolienele sunt vândute proștilor. Benzina în SUA se vinde cu 2 lei/litru
Fonduri europene și schimbări care pot influența bugetul României în 2026
Ultima Ora