Conferinţe de excepţie la Festivalul Internaţional al Educaţiei
Dimensiune font:
* vedete de renume vizitează Iaşul în această săptămână * este vorba de jurnalistul Andrei Voiculescu (Radio Europa Liberă), de Ovidiu Lipan Ţăndărică, de prezentatorul TV Dan Negru şi, nu în ultimul rând, de actriţa Maia Morgenstern
Festivalul Internaţional al Educaţiei - ediţia a VII-a - 2019 include în program două conferinţe motivaţionale susţinute de invitaţi de excepţie. Astfel, pe 23 mai, între orele 4.30 şi 16.30, are loc conferinţă susţinută de jurnalistul Andrei Voiculescu (Radio Europa Liberă) şi artistul Ovidiu Lipan Ţăndărică. Conferinţa va fi moderată de Dan Negru. De asemenea, pe 25 mai, între orele 12.00 şi 14.00, are loc conferinţă susţinută de actriţa Maia Morgenstern. Ambele conferinţe vor avea loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iaşi.
Jurnalistul Andrei Voiculescu (nepotul scriitorului Vasile Voiculescu) a început în 1975 să lucreze la Radio Europa Liberă, secţia în limba română, ca prezentator şi redactor muzical, în timpul carierei sale modelând generaţii de artişti şi jurnalişti prin stilul şi calitatea programelor sale de radio.
La rândul ei, renumita actriţă de teatru şi film Maia Morgenstern a realizat de-a lungul carierei roluri notabile pe scena de teatru, fiind cunoscută şi pentru rolurile din filme de succes ca „Balanţa”, „Cel mai iubit dintre pamânteni” sau „Patimile lui Hristos”. Actriţa a primit Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler (Franţa, 2012) şi Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Mare Ofiţer (România, 2018).
În fine, cunoscutul muzician, compozitor şi baterist român Ovidiu Lipan Ţăndărică, născut la Iaşi, a făcut parte din celebrele trupe „Roşu şi Negru” şi „Phoenix”, s-a implicat mereu în proiecte muzicale noi, abordând genuri muzicale diverse – de la rock la jazz, de la etno la pop balcano, de la pop la rock simfonic.
Festivalul Internaţional al Educaţiei, proiect cultural-educativ al Primăriei Municipiului Iaşi, cuprinde la fiecare ediţie un mix de evenimente: muzică, expoziţii, carte, film, operă, teatru, educaţie, cu adresabilitate către toate categoriile de public. Acestea sunt fie evenimente individuale, fie festivaluri de sine stătătoare care valorifică atât spaţiile convenţionale, cât şi pe cele alternative, într-un mod cât mai creativ, inovativ şi valoros. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau