Copiii crescuți în trafic, o altă criză tăcută a Iașului

* în județul Iași, mii de elevi fac zilnic naveta spre școală, între sat și oraș sau între cartierele îndepărtate * timpul petrecut în autobuze, microbuze și tramvaie afectează somnul, performanța școlară și sănătatea mentală, iar soluțiile publice rămân fragmentare * fenomenul „copiilor crescuți în trafic” devine una dintre marile teme sociale ale educației ieșene

Diminețile în Iași au un sunet familiar: frâne de autobuz, stații aglomerate, bubuit de tramvai pe șine, apoi un șir de copii cu ghiozdane mai mari decât spatele lor. Unii vin din comunele din jur – Tomești, Holboca, Ciurea, Lețcani, Miroslava, Bârnova sau chiar Costuleni. Alții traversează orașul din capăt în capăt, pentru că școala bună „nu e la ei în cartier”. Pentru tot mai mulți elevi, drumul spre educație nu mai e o tranziție firească, ci o parte consistentă din viață.

În județ, sunt zeci de mii de elevi răspândiți într-un teritoriu vast, cu o ruptură adâncă între urban și rural. Pentru o parte importantă dintre ei, ziua de școală începe cu o navetă care mușcă două-trei ore din timp, înainte să se fi deschis manualele. Fenomenul nu e nou, dar amploarea lui și normalizarea lui sunt. În multe sate, școala gimnazială s-a subțiat în ani; liceul e departe; iar opțiunile părinților sunt limitate de reputație, profil, rezultate la examene sau pur și simplu de lipsa unei școli apropiate. Drumul devine prețul obligatoriu.

„De cele mai multe ori, cauzele sunt foarte concrete. Harta școlilor nu mai corespunde hărții populației, iar depopularea rurală și concentrarea serviciilor în oraș au împins educația spre centre mari. Liceele performante sunt aproape exclusiv urbane, astfel că, pentru un profil bun sau pentru șanse mai mari la Bac, naveta devine investiție. Transportul județean rămâne adesea insuficient sau instabil, cu trasee rare, scumpe la început de lună sau nealiniate cu orele de curs. În oraș, traficul tot mai greu transformă distanțele scurte în timp lung, iar o rută aparent simplă ajunge să dureze aproape cât o jumătate de zi de școală”, a spus Alina Sava, profesoară la un liceu din Iași.

Primul lucru care se pierde este somnul

Când un copil pleacă la 6 dimineața ca să ajungă la 8, noaptea lui se scurtează sistematic. Iar somnul nu e un moft biologic, ci fundația învățării. Copiii și adolescenții au nevoie de ore consistente de odihnă ca să fixeze informația și să-și regleze emoțiile. Când asta nu se întâmplă, corpul rămâne într-un deficit cronic de refacere, care se traduce în oboseală persistentă, iritabilitate și fragilitate emoțională. În multe cazuri, drumul devine un fel de trezire forțată zilnică, un început de zi pe datorie.

Imediat după somn vine performanța școlară. Un copil obosit nu învață la fel, nu pentru că „nu vrea”, ci pentru că nu mai are resurse. Atenția susținută scade, memoria de lucru devine instabilă, iar ritmul de procesare încetinește. Profesorii simt asta în primele ore, când privirile sunt încețoșate și corpul încă nu a ajuns de fapt la școală. În loc să fie o zi deschisă spre cunoaștere, școala începe cu recuperare de energie pierdută pe drum.

„Impactul cel mai greu de măsurat este însă cel mental. Pentru unii elevi, transportul public înseamnă aglomerație, zgomot, tensiune, uneori hărțuire verbală, alteori frică. Pentru copiii din rural, naveta aduce și un sentiment de dezrădăcinare: la școală sunt cei de la sat, acasă sunt cei care pleacă mereu, iar drumul devine un spațiu în care nu aparțin nicăieri. În plus, două-trei ore de stat în autobuz sau microbuz, zi de zi, sunt sedentarism în plus într-o perioadă în care corpul ar avea nevoie de mișcare și joc”, a mai spus Alina Sava.

Iașul e un magnet educațional, un oraș-campus care atrage elevi din tot județul. Este un lucru bun, dar costurile sunt plătite de copii și de familii, nu de sistem. Comune întregi depind de oraș pentru liceu, iar în interiorul orașului, periferia depinde de transport pentru a ajunge la școli din centru. În teorie există gratuități și deconturi. În practică, părinții și copiii rămân prinși între hârtii, întârzieri și o infrastructură care nu ține pasul cu nevoia reală.

Naveta creează o inegalitate ascunsă. Copilul care pierde ore bune pe drum are mai puțin timp pentru teme, lectură, sport sau pur și simplu odihnă. Are o copilărie mai îngustă, strânsă între ore și curse. În familiile vulnerabile, naveta poate deveni un filtru social: dacă nu ai bani când trebuie să plătești, dacă pierzi microbuzul, dacă nu ai un adult care să te scoată din casă înainte de zori, pierzi școala încet, fără să o declari.

Maura ANGHEL