Cursa finală pentru A7 și A8. Fiecare zi pierdută poate costa o generație

* bomba cu ceas din Iași: autostrăzile Moldovei riscă să se prăbușească *  Cătălin Urtoi trage semnalul de alarmă: „Bani sunt, dar timpul s-a terminat”

Iașul trăiește acum un moment-limită, unul dintre acele clipe rare în care istoria nu mai așteaptă, iar fiecare lună pierdută poate costa o generație întreagă. Departe de festivisme, departe de promisiuni electorale și de declarații liniștitoare, autostrăzile Moldovei au intrat într-o cursă brutală contra cronometru, iar ceasul nu mai ticăie discret, ci urlă. Avertismentul vine din interiorul sistemului și este mai dur decât orice slogan de campanie. Cătălin Urtoi, membru în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Investiții Rutiere, vorbește deschis despre o presiune care a început deja și despre o fereastră de oportunitate care se închide rapid.

Mesajul este imposibil de îndulcit: bani europeni există, dar timpul se termină, iar 31 decembrie 2030 poate deveni data la care Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 vor fi îngropate definitiv. Această dată nu este un artificiu retoric și nici o sperietoare aruncată pentru audiență. Este un termen scris negru pe alb în decizia Comisiei Europene, un termen care nu se negociază și nu se prelungește.

 Programul SAFE – Security Action for Europe – se închide definitiv atunci, iar odată cu el se închide și robinetul banilor avantajoși care ar putea scoate Moldova din izolare. După 31 decembrie 2030 nu mai există „încă puțin”, nu mai există „suntem aproape”, nu mai există explicații. Autostrăzile trebuie să fie terminate complet, până la ultimul kilometru de asfalt, sau totul se transformă într-un eșec răsunător.

Ironia amară este că banii există și condițiile sunt aproape incredibile. SAFE oferă împrumuturi pe 40 de ani, cu zece ani de grație și dobânzi care nu depășesc 3%, fără să apese pe deficitul bugetar al României. Pentru infrastructura rutieră, suma disponibilă ajunge la aproximativ 4,2 miliarde de euro, o cifră care, pe hârtie, ar putea schimba radical fața Moldovei. Doar că valoarea totală a Autostrăzii Moldovei și a Autostrăzii Unirii depășește această sumă, iar fiecare întârziere înseamnă bani în plus scoși din bugetul de stat, din taxe, din împrumuturi mai scumpe, din viitorul tuturor.

Când calendarul este pus pe masă, tabloul devine aproape sufocant. Pentru Autostrada Unirii A8, loturile aflate în gestiunea CNIR au o durată de execuție de 36 de luni, iar asta împinge momentul critic la începutul anului 2028. Ordinele de începere a lucrărilor trebuie date cel târziu la 1 ianuarie 2028. Orice zi după această dată nu mai este o simplă întârziere, ci un pas direct spre pierderea finanțării. Tronsoanele Moțca–Târgu Frumos, Târgu Frumos–Lețcani, Lețcani–DN24 și DN24–Pod Ungheni sunt prinse într-o menghină administrativă și temporală, iar presiunea este enormă. În zona Podu Iloaiei, situația capătă accente dramatice: un segment trebuie finalizat în doar 14 luni. Un blocaj, o contestație, o greșeală birocratică și tot mecanismul se poate rupe.

Nici Autostrada Moldovei A7 nu respiră mai ușor. Loturile Pașcani–Siret, aflate în gestiunea CNAIR, au doar 24 de luni de execuție, ceea ce mută termenul-limită pentru ordinele de începere a lucrărilor la 1 ianuarie 2029. Pașcani–Roșcani, Roșcani–Suceava, Suceava–Dărmănești, Dărmănești–Bălcăuți și Bălcăuți–Vama Siret nu sunt simple tronsoane pe o hartă, ci verigi critice fără de care Moldova rămâne, încă o dată, izolată. După acest termen, SAFE devine istorie, iar șansa se evaporă.

Spre deosebire de PNRR, unde s-au mai mutat termene și s-au mai pierdut proiecte fără ca cineva să plătească imediat, SAFE nu lasă loc de manevră. Nu acceptă scuze, nu tolerează blocaje și nu oferă prelungiri. Dacă România ratează acest tren, diferențele de finanțare vor fi acoperite din bugetul de stat, iar nota de plată va ajunge, inevitabil, la cetățeni. În acest context, întrebarea care planează tot mai apăsător asupra Iașului este cine își asumă responsabilitatea dacă anii 2027 și 2028 vor trece în zadar, iar 2030 ne va prinde cu șantiere neterminate și cu bani pierduți.

Autostrăzile Iașului nu mai sunt un proiect de viitor și nici un subiect de campanie. Ele sunt o urgență, o cursă pe muchie de cuțit, care se joacă acum, zi după zi, lună după lună. Banii există, hârtiile există, dar timpul se scurge cu o viteză care nu iartă pe nimeni. Dacă finanțarea SAFE este ratată, Iașul riscă să piardă nu doar niște kilometri de asfalt, ci ultima mare șansă a acestei generații de a rupe cercul promisiunilor. După 31 decembrie 2030, nu va mai fi nimic de explicat, ci doar liniștea grea a unei oportunități pierdute definitiv.

Daniel BACIU