De la tomberon la Țuțora. Drumul gunoiului din Iași și costurile ascunse din taxa de salubritate

* în Iași, salubritatea nu înseamnă doar „a venit mașina și a ridicat gunoiul”, ci un lanț de servicii tarifate separat și aprobate prin hotărâri de Consiliu Local * factura se împarte pe etape – colectare, transport, sortare, tratare, depozitare și contribuții obligatorii, iar reducerea ei depinde de cât de bine funcționează reciclarea în realitate * traseul se închide la CMID Țuțora, unde gunoiul devine levigat, biogaz și costuri permanente, invizibile pentru cei care văd doar platforma curățată

În fiecare zi, la Iași se repetă aceeași scenă: sacul cu gunoi lăsat la platformă, pubela trasă spre mașina care adună resturile, un gest scurt prin care orașul își ascunde propria urmă. Peste zi, dacă platforma e goală, pare că problema s-a rezolvat. Doar că gunoiul nu dispare, se mută. Iar „taxa de salubritate” pe care o simțim ca pe o plată pentru confort este, de fapt, o plată pentru un sistem mult mai complicat, în care fiecare etapă are un tarif distinct, o justificare tehnică și, de cele mai multe ori, o controversă.

Hotărârile Consiliului Local arată cum se construiește această factură, bucățică cu bucățică. Una dintre ele aprobă tarifele pentru activități care, în limbajul de zi cu zi, sunt puse în aceeași oală. Pentru utilizatorii casnici, colectarea separată și transportul separat al fracțiilor reciclabile (hârtie, metal, plastic, sticlă) este tarifată la 4,46 lei/persoană/lună, iar colectarea și transportul deșeurilor reziduale ajunge la 11,00 lei/persoană/lună. Depozitarea apare separat, la 1,36 lei/persoană/lună. Doar această „triplă”, reciclabile, rezidual, depozitare, duce la 16,82 lei/persoană/lună, înainte să intrăm în etapele pe care publicul le vede cel mai rar: sortarea și tratarea.

O altă decizie a aprobat ceea ce mulți nu asociază cu salubritatea: tarifele de facturare pentru alte activități „pe fluxul deșeurilor municipale” și obligativitatea ca facturile să includă, distinct, valoarea fiecărei activități componente. Tot aici apare una dintre componentele care au inflamat, în ultimii ani, discuțiile despre cost: contribuția pentru economia circulară, trecută la 2,30 lei/persoană/lună pentru casnici. În logica sistemului, aceasta nu este „un moft” al facturii, ci prețul politicilor care încearcă să împingă deșeurile dinspre depozitare către valorificare și reciclare, într-un cadru reglementat la nivel național.

Dacă pui laolaltă componentele publicate chiar de operator, pe baza acestor hotărâri, vezi clar cum arată, în 2025–2026, „scheletul” costului lunar, pe persoană: 4,46 lei pentru reciclabile, 11,00 lei pentru rezidual, 0,95 lei pentru sortare, 3,60 lei pentru tratare mecano-biologică, 1,36 lei pentru depozitare și 2,30 lei contribuția pentru economia circulară. Sunt sume mici privite individual, dar împreună explică de ce salubritatea nu mai poate fi înțeleasă ca un singur serviciu și un singur preț.

În paralel, în Iași există și discuția despre „taxa specială de salubrizare”, folosită ca instrument administrativ în anumite situații. În formula de taxă specială pentru utilizatorii casnici, valoarea calculată poate ajunge la 36,51 lei/persoană/lună, rotunjită la 37,00 lei/persoană/lună. E genul de cifră care, odată ajunsă în spațiul public, poate arunca toată conversația într-o singură propoziție: „Ne-au dublat gunoiul”. Dar documentul arată și de ce apare diferența: mecanisme diferite de colectare a banilor și de acoperire a costurilor.

Unde dispare gunoiul?

Banii, însă, nu se opresc la marginea orașului. Traseul gunoiului se închide la CMID Țuțora – locul în care „invizibilul” devine tehnologie. Acolo, deșeurile sunt sortate, balotate și livrate către reciclatori autorizați, iar ceea ce nu poate fi recuperat ajunge la depozitare finală. Dincolo de asta, centrul operează două dintre cele mai sensibile componente de mediu: colectarea și tratarea levigatului (lichidul care se formează în masa de deșeuri) și colectarea plus evacuarea controlată a biogazului generat de deșeuri. Cu alte cuvinte, gunoiul produce subproduse care trebuie controlate permanent, iar controlul costă permanent. Orașul plătește nu doar pentru ceea ce aruncă, ci și pentru ceea ce nu reușește să recupereze. Iar asta e, poate, cea mai incomodă parte a „taxei”: este și o factură a obiceiurilor noastre, nu doar a contractelor.

În Iași, salubritatea a devenit invizibilă tocmai pentru că funcționează la distanță de privirea publică: de la tomberon, la stații, la tratare, la Țuțora. Dar când vezi tarifele pe etape și înțelegi ce înseamnă levigat, biogaz, sortare și tratare mecano-biologică, devine limpede că „a dispărut gunoiul” nu e finalul poveștii. E începutul ei – doar că se mută acolo unde nu mai ajungem noi, ci doar factura.

Dan DIMA