INCHIDE

Delta a mai ucis un bărbat

Delta a mai ucis un bărbat

 

Bărbatul în vârstă de 70 de ani, dat dispărut în cursul nopții de sâmbătă spre duminică în Deltă și căutat cu un echipaj de trei scafandri în cursul zilei, a fost găsit duminică seara de localnici, pe malul apei, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Delta, Daniel Năstase.

Bărbatul a venit în Delta Dunării cu familia și a plecat sâmbătă la pescuit pe brațul Babina al Dunării, însă, pentru că nu s-a întors acasă, el a fost dat dispărut sâmbătă, iar lucrătorii Inspectoratului Județean de Poliție au început cercetările specifice.

Scafandrii Detașamentului de pompieri Tulcea din cadrul ISU Delta și Pichetul de pompieri din Crișan au început duminică misiunea de căutare-salvare a bărbatului, însă, până la finalul activității, nu au avut succes.

Înainte ca lucrătorii ISU Delta să plece din zona căutărilor, localnicii și voluntarii veniți în sprijinul autorităților au descoperit corpul turistului.

'Persoana dispărută în zona Chilia Veche a fost identificată. Din păcate, bărbatul a fost găsit fără semne vitale. Echipajele din cadrul ISU Tulcea dislocate în zona de intervenție se retrag în subunitățile de proveniență', se arată într-o informare transmisă de ISU Delta. 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!