INCHIDE

DNA Iași primește un nou spațiu gratuit de la Primărie, pentru zece ani!

DNA Iași primește un nou spațiu gratuit de la Primărie, pentru zece ani!

Direcția Națională Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Iași urmează să primească în folosință gratuită, pentru o perioadă de zece ani, un spațiu aflat în proprietatea municipiului Iași, destinat exclusiv funcționării arhivei instituției.

Proiectul de hotărâre aflat pe masa Consiliului Local prevede atribuirea unui imobil situat în Șoseaua Nicolina nr. 54, bloc 977A, parter, cu o suprafață utilă de 106,48 metri pătrați, înscris în Cartea Funciară nr. 124937-C1-U17 și evaluat la 776.605 lei.

Spațiul va fi folosit exclusiv ca arhivă

Potrivit documentației, imobilul este transmis cu titlu gratuit către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, pentru amenajarea arhivei Serviciului Teritorial Iași.

Contractul are la bază prevederile Constituției, Codului Civil și Codului Administrativ și va intra în vigoare după aprobarea hotărârii Consiliului Local și semnarea procesului-verbal de predare-primire.

Perioada de folosință este stabilită la 10 ani, cu posibilitatea prelungirii printr-o nouă hotărâre a Consiliului Local.

În cazul în care DNA nu va mai utiliza spațiul sau va solicita continuarea folosinței, instituția trebuie să notifice Primăria cu cel puțin 30 de zile înainte.

Primăria își rezervă dreptul de revocare

Municipiul Iași își păstrează dreptul de a verifica periodic modul în care este utilizat imobilul și poate revoca dreptul de folosință dacă obligațiile contractuale nu sunt respectate sau dacă un interes public legitim impune recuperarea spațiului.

Contractul mai prevede că dreptul de folosință încetează și în situații precum schimbarea destinației imobilului fără acordul proprietarului, dispariția bunului, desființarea titlului de proprietate sau prin acordul părților.

Dacă proiectul va fi aprobat de Consiliul Local, DNA Iași va beneficia de un nou spațiu destinat arhivei, fără plata unei chirii, pentru următorul deceniu. Carmen DEACONU