Domnitorul Grigore Alexandru Ghica, readus acasă după 170 de ani
* mașina funerară va sosi miercuri, 12 noiembrie 2025, în Piața Unirii, la ora 12.30 * de acolo, sicriul domnitorului va fi transferat pe un dric tras de cai, în fața Muzeului Unirii * cortegiul va porni apoi pe Bulevardul și pietonalul Ștefan cel Mare, în aplauzele și recunoștința ieșenilor, oprindu-se la Palatul Culturii, unde, la ora 13.00, va fi oficiată o slujbă religioasă de către Mitropolia Moldovei și Bucovinei * după încheierea perioadei de pelerinaj, rămășițele lui Grigore Alexandru Ghica vor fi reînhumate în preajma Bisericii „Sfântul Nicolae Domnesc” din Iași
După aproape 170 de ani de la moartea sa în exil, rămășițele pământești ale Domnitorului Grigore Alexandru Ghica (1807–1857), ultimul conducător al Moldovei înainte de Unirea Principatelor, au fost aduse în România. Un gest de reparație istorică și de recunoaștere națională, prin care memoria unui mare reformator revine în locul unde a condus și a slujit țara cu demnitate.
Ceremonia de deshumare a avut loc vineri, 7 noiembrie 2025, în cimitirul din localitatea franceză Le Mée-sur-Seine, acolo unde domnitorul fusese înmormântat în anul 1857. După o slujbă religioasă oficiată de preoți români și francezi, sicriul cu rămășițele domnitorului a fost transportat în România, sosind duminică, 9 noiembrie, la Palatul Cotroceni.
Luni, 10 noiembrie, cortegiul a poposit la Cotești, în vechiul conac al familiei Ghica, apoi la Focșani, unde a avut loc un amplu ceremonial militar și religios. Sicriul a fost depus la Muzeul Vrancei, unde publicul a avut posibilitatea de a-i aduce un omagiu până miercuri, 12 noiembrie 2025, zi în care rămășițele vor fi aduse la Iași, capitala istorică a Moldovei.
Ceremonial solemn în inima Iașului
Potrivit programului oficial, mașina funerară va sosi miercuri, 12 noiembrie 2025, în Piața Unirii, la ora 12.30. De acolo, sicriul domnitorului va fi transferat pe un dric tras de cai, în fața Muzeului Unirii, un simbol al idealului național pe care Grigore Alexandru Ghica l-a susținut cu pasiune.
Cortegiul va porni apoi pe Bulevardul și pietonalul Ștefan cel Mare, în aplauzele și recunoștința ieșenilor, oprindu-se la Palatul Culturii, unde, la ora 13.00, va fi oficiată o slujbă religioasă de către Mitropolia Moldovei și Bucovinei.
Ceremonialul va reuni reprezentanți ai Jandarmeriei Române, instituție pe care domnitorul a fondat-o în 1850, oficiali ai Administrației Prezidențiale, ai autorităților locale și ai Bisericii Ortodoxe, precum și numeroși ieșeni veniți să-l primească acasă pe „ultimul Domn al Moldovei”.
Un domn reformator și vizionar
Domnia lui Grigore Alexandru Ghica (1849–1856) a fost una dintre cele mai dinamice și reformatoare din istoria Moldovei.
El a inițiat dezrobirea romilor, abolirea cenzurii, reforma învățământului, fondarea Jandarmeriei Române, dezvoltarea Corpului de Pompieri, înființarea Institutului Gregorian și reducerea taxelor vamale. A susținut construirea Schitului Prodromu de la Sfântul Munte Athos și a promovat modernizarea administrației publice, inspirându-se din modelul francez.
Mai presus de toate, a fost un susținător fervent al Unirii Principatelor Române, vis pe care nu a mai apucat să-l vadă împlinit, stingându-se din viață la doar 50 de ani, în exil, în Franța. „Grigore Alexandru Ghica a fost un domn luminat, un om al curajului politic și al reformei. El a deschis drumul Unirii și al modernizării României. Aducerea sa acasă nu este doar un gest simbolic, ci o datorie de onoare față de istorie”, a declarat istoricul ieșean prof. Leonid Boicu, autorul volumului dedicat domnitorului.
Lansare de carte la Palatul Culturii
În aceeași zi, la ora 14.00, Palatul Culturii va găzdui lansarea volumului „Adevărul despre un destin politic. Domnitorul Gr. Al. Ghica (1849–1856)”, semnat de Leonid Boicu și tipărit la Editura Junimea. Lucrarea reconstituie, cu documente și mărturii, destinul complex al ultimului domn al Moldovei.
Publicul va putea vizita sicriul domnitorului depus în Sala Voievozilor de la Palatul Culturii timp de 30 de zile, perioadă în care va fi organizată o expoziție dedicată reformelor ghicene și epocii premergătoare Unirii Principatelor.
Reînhumare la Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc”
După încheierea perioadei de pelerinaj, rămășițele lui Grigore Alexandru Ghica vor fi reînhumate în preajma Bisericii „Sfântul Nicolae Domnesc” din Iași, lăcaș domnesc cu o valoare istorică și spirituală uriașă, acolo unde domnitorul a fost uns ca domn al Moldovei.
Reînhumarea va fi oficiată într-un cadru sobru și solemn, în prezența descendenților familiei Ghyka, a oficialităților și a reprezentanților Jandarmeriei Române, instituție care îi poartă, simbolic, amintirea.
Aducerea acasă a lui Grigore Alexandru Ghica este mai mult decât un eveniment istoric – este un act de recunoștință națională. După aproape două secole, Moldova își primește ultimul domnitor înapoi, iar Iașul își redobândește una dintre figurile sale emblematice. Daniel BACIU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!


