Faptele nevăzute ale părintelui Dan Damaschin

Sunt fapte care nu se văd, dar se simt. Fapte care nu intră în statistici, dar schimbă destine. Acolo unde legea se oprește, unde instituțiile nu mai au resurse și unde noaptea pare fără ieșire, cineva răspunde mereu la telefon. În Iași, pentru multe femei aflate în pragul disperării, bolnave sau victime ale violenței domestice, vocea aceea a fost și este a părintelui Dan Damaschin.

„În centru nu veneau doar femei din medii defavorizate, ci și doctorițe, farmaciste, economiste”, povestește viceprimarul municipiului Iași, Roxana Necula, fost șef al Centrului pentru victimele violenței domestice. „Le puteam oferi găzduire doar 60 de zile, așa spune legea. Dar unele femei nu voiau să rămână, ci căutau adăpost pentru o noapte. Nevoile erau mari – haine, lapte pentru copii, lucruri elementare – și nu de puține ori apelam la părintele Dan Damaschin. L-am sunat de multe ori în puterea nopții și mereu a răspuns. Aveam cazuri de o gravitate imensă, femei din medii superioare, cu copiii agățați de ele, fugind de violență. Și părintele a ajutat de fiecare dată”, a spus Roxana Necula.

Mărturia Roxanei Necula dezvăluie o realitate tăcută: în spatele cifrelor se ascund povești de viață care nu cunosc granițe sociale. Violența domestică nu alege între statut și profesie. Și în fața acestui flagel, glasul Bisericii – prin oamenii săi – rămâne adesea singura ancoră.

Rugă pentru Loredana

În centrele coordonate de Asociația „Glasul Vieții”, zeci de femei au primit nu doar un acoperiș, ci o șansă. Nu s-a vorbit despre termene-limită. Unele au stat și doi ani, până când au reușit să își refacă viața, cât de cât. Au găsit un loc de muncă, au pus deoparte câțiva bani, și-au ocrotit copiii. Încet, cu răbdare, și-au regăsit demnitatea.

Dar grija părintelui nu se oprește aici. Dincolo de zidurile adăposturilor, ajutorul merge spre femeile bolnave, acolo unde suferința depășește puterea de a mai spera. Glasul i-a tremurat recent atunci când a amintit numele Loredanei, mamă a 16 copii, acum internată într-un centru de paliație din Pașcani. Pentru Loredana, clipele sunt numărate. Și totuși, în ultimele zile ale vieții ei, copiii nu au rămas singuri, iar suferința nu a mai fost purtată în tăcere.

Astfel de istorii nu vor apărea niciodată în bilanțuri oficiale. Sunt povești nevăzute, dar vii, purtate în tăcerea celor care au fost salvați la timp. Sunt fapte care nu pot fi cuantificate, dar care înseamnă totul pentru cel care, într-o noapte friguroasă, a avut cui să întindă mâna.

Într-o lume în care solidaritatea devine tot mai rară, părintele Dan Damaschin rămâne un reper. Nu pentru că ajută, ci pentru că se lasă chemat. Nu pentru că oferă, ci pentru că se oprește din drum atunci când cineva strigă. Faptele lui nu se văd în aplauze sau fotografii, ci se simt în respirația liniștită a unui copil adormit lângă mama lui, în siguranță.

În Iași, nu departe de ochii lumii, se scrie zilnic o altă cronică. O cronică despre vieți care nu se mai frâng, despre femei care renasc din cenușă, despre copii care nu mai cresc în frică. Și în fiecare dintre aceste povești există un nume rostit în șoaptă, ca o rugăciune: Dan Damaschin.

Maura ANGHEL